Acatistul Sfântului Mucenic Sebastian

Rugăciunile începătoare:

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni ești și toate plinești, vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doam­ne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vin­decă neputințele noas­tre, pentru numele Tău.

Doamne miluiește (de trei ori). Slavă… Şi acum…

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-Se voia Ta, precum în cer așa și pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel viclean.

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse, Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Troparele de umilință

Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că, nepricepându-ne de niciun răspuns, această rugăciune aducem Ție, ca unui Stăpân, noi păcătoșii robii Tăi; miluiește-ne pe noi.

Slavă…

Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută și acum ca un milostiv și ne izbăvește pe noi de vrăjmașii noștri, că Tu ești Dumne­zeul nostru și noi suntem poporul Tău, toți lucrul mâinilor Tale și numele Tău chemăm.

Și acum…

Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.

Crezul

Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, al tuturor celor văzute și nevăzute. Și întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut; Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut. Care pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om. Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat; Și a înviat a treia zi după Scripturi; Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui; Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit. Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin Prooroci. Și într-Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică. Mărturisesc un botez întru iertarea păcatelor. Aștept învierea morților. Și viața veacului ce va să fie. Amin.

Doamne, miluiește (de 12 ori).

Slavă… Și acum…

Veniți să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu.
Veniți să ne închinăm și să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu.
Veniți să ne închinăm și să cădem la Însuși Hristos, Împăratul și Dumne­zeul nostru (cu trei închinăciuni).

Apoi Psalmul 142:

Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru adevărul Tău; auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu se va îndrepta înaintea Ta. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Tins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu, ca un pământ însetoșat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-Ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se pogoară în groapă. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul cel drept. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață. Întru dreptatea Ta, scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.

Slavă… Și acum…

Aliluia, aliluia, aliluia, slavă Ție, Dumnezeule! (de trei ori)

Dumnezeu este Domnul și S-a arătat nouă, bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului (de trei ori).

Troparul, glasul al 4-lea

Cu roşeala sângiuirilor tale vopsindu-ţi haina pătimirii, te-ai îmbrăcat ca şi cu o porfiră, lăudate Sebastiane. Pentru aceasta te-ai sălăşluit împreună cu Hristos întru Împărăţia cea de sus şi fără de sfârşit, împreună cu cei ce au pătimit cu tine şi au primit cununi, înţelepte. Cu care împreună dănţuind, pomeneşte-ne totdeauna şi pe noi.

Condacul 1

Cu cunună de virtuţi ţi-ai împodobit sufletul, Sfinte Mucenice Sebastiane, şi, răbdând durerea săgeţilor omorâtoare de trup, ai primit cu bucurie mucenicia şi te-ai înălţat de la cele trecătoare la cele veşnice, slăvind pe Dumnezeu şi cântând: Aliluia!

Icosul 1

Sfinte Mucenice Sebastiane, viteaz ai fost şi nu te-ai temut de durerile muceniciei, ci arzând de iubire pentru Hristos, singur ţi-ai mărturisit credinţa descoperind tuturor fericirea de a fi al lui Hristos; iar noi te cinstim cântând:
Bucură-te, Mucenice mistuit pe altarul iubirii;
Bucură-te, erou ce te-ai dăruit singur jertfirii;
Bucură-te, lumină nebiruită pe pământ;
Bucură-te, doină cu dulce cuvânt;
Bucură-te, izvor al dăruirii dumnezeieşti;
Bucură-te, freamăt suav ce fericirii slujeşti;
Bucură-te, cel ce ai biruit amară suferinţă;
Bucură-te, cel ce ai dorit veşnicia cu stăruinţă;
Bucură-te, cel ce jertfă vie te-ai dăruit;
Bucură-te, gând curat şi neprihănit;
Bucură-te, rug prin iubire împlinit;
Bucură-te, glas ce în ceruri se aşterne;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Sebastiane!

Condacul 2

Ai ştiut, Sfinte, să preţuieşti iubirea lui Dumnezeu pentru noi şi ca un prinos de iubire ţi-ai dăruit viaţa, dându-ne nouă adevărată pildă; noi te rugăm fierbinte, întăreşte-ne în ale noastre suferinţe şi învaţă-ne să-L preamărim pe Dumnezeu, cântând alături de tine: Aliluia!

Icosul 2

O, Sfinte Mucenice Sebastiane, cât de mult te doresc sufletele noastre! Iată, exemplul jertfei tale sufletele ne hrănește şi prin tine încă mai mult am învăţat să-L iubim pe Dumnezeu; primeşte acum glasurile noastre ce şoptesc:
Bucură-te, ostaş brav şi plin de nobleţe;
Bucură-te, a inimii mele adâncă frumuseţe;
Bucură-te, cel ce prin suferinţa lui Dumnezeu ai slujit;
Bucură-te, cel ce prin dureri inimi împietrite ai biruit;
Bucură-te, lacrimă născută din vitejie;
Bucură-te, neînţeleasă şi sfântă nebunie;
Bucură-te, al sufletelor noastre tainic ajutător;
Bucură-te, foc ce arzi, de-a pururi mistuitor;
Bucură-te, mărgăritar ce cerul împodobeşti;
Bucură-te, stea ce pe bolta inimilor noastre străluceşti;
Bucură-te, cel ce în suferinţe ne însoţeşti;
Bucură-te, cel ce ai grijă de noi;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Sebastiane!

Condacul 3

Cel ce reverşi miresme de lumină către Tronul lui Dumnezeu, te rugăm, mijloceşte pentru noi la Tronul Luminii, alături de Sfânta Fecioara, învaţă-ne să slăvim şi noi pe Cel Veşnic, cântând cu toată bucuria: Aliluia!

Icosul 3

O, Sfinte Mucenice Sebastiane, cel ce ai biruit întunericul prin curajul tău şi te-ai împodobit cu podoabele muceniciei, ajută-ne şi nouă în greutăţile noastre, învaţă-ne să fim curajoşi în războiul pe care-l purtăm pururea cu noi şi cu cele trecătoare, vino la noi, căci te chemăm strigând:
Bucură-te, prinos de slavă către Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce emani bucurie mereu;
Bucură-te, mireasmă de prea curată iubire;
Bucură-te, a celor mici însufleţire;
Bucură-te, soare arzând în plină măreţie;
Bucură-te, izvor nesecat de cerească energie;
Bucură-te, cel care ne hrăneşti cu sfântă energie;
Bucură-te, pisc de grandioase înălţimi;
Bucură-te, rug dătător de tainice lumini;
Bucură-te, rezonanţă curată a melodiei cereşti;
Bucură-te, fior de lumini, ce tainic străluceşti;
Bucură-te, că bucuria ta şi în noi se aşterne;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Sebastiane!

Condacul 4

O, blândă lumină ce slujeşti Lumina supremă, ai grijă şi de noi, cei ce nu ştim să luminăm, şi cu bunătatea ta încarcă-ne sufletele şi transformă-ne, pentru numele Celui pe care-L iubeşti şi slujeşti, învaţă-ne să-L cinstim şi noi pe El cântând: Aliluia!

Icosul 4

Fiind topit în iubirea pentru cele cereşti, ai primit, Sfinte Mucenice Sebastiane, să fii torturat şi să înduri suferinţa săgeţilor care se năpusteau asupra ta fără milă, pentru aceasta noi te chemăm în ajutorul nostru zicând:
Bucură-te, torţă arzând pentru ale noastre suflete;
Bucură-te, bucurându-ne şi pe noi, Sfinte;
Bucură-te, cel ce ne încarci cu putere;
Bucură-te, cel ce ai înfrânt omeneasca durere;
Bucură-te, neînfricat luptător al lui Hristos;
Bucură-te, flacără arzând în veşnicie frumos;
Bucură-te, har ce împlineşti măreţia cerului luminos;
Bucură-te, al inimii mele tainic ocrotitor;
Bucură-te, freamăt născut din al nemuririi dor;
Bucură-te, şoim ce brăzdezi ale cerului înălţimi;
Bucură-te, cel ce Tronului de Lumină te închini;
Bucură-te, izvor de bucurii sublime;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Sebastiane!

Condacul 5

O, Sfinte Mucenice Sebastiane, mireasmă plină de nobleţe te-ai dăruit lui Dumnezeu cu toată fiinţa ta, i-ai oferit tinereţea şi vigoarea ta, ca în schimbul lor să primeşti frumuseţea veşnică; învaţă-ne şi pe noi să fim demni eroi jertfei pe altarele nemuririi şi lui Dumnezeu cântând: Aliluia!

Icosul 5

Sfinte Mucence Sebastiane, alergăm către al tău ajutor, fiind uimiţi de aleasa ta mucenicie, fii alături de noi în suferinţe şi nevoi şi primeşte rugăciunile noastre pe care ţi le aducem din toată inima:
Bucură-te, crâmpei născut din lumină divină;
Bucură-te, cel ce te-ai dăruit lui Hristos ca o jertfă deplină;
Bucură-te, cel ce mângâi a noastră tristeţe;
Bucură-te, Icoană ce ne hrăneşte cu speranţe;
Bucură-te, imn ce transformi prin a ta frumuseţe;
Bucură-te, nădejdea celor mici şi-mpovăraţi;
Bucură-te, alinarea celor infirmi şi întristaţi;
Bucură-te, psalm ce iubirea o cânţi;
Bucură-te, lumină ce ne binecuvântezi;
Bucură-te, cel ce prin suferinţă te-ai înălţat;
Bucură-te, cel ce cu florile biruinţei te-ai încununat;
Bucură-te, mireasmă blândă şi curată de rugăciune;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Sebastiane!

Condacul 6

Fiind brav ostaş al lui Hristos, Sfinte Mucenice Sebastiane, ai luptat cu credinţă slujind pe aproapele tău, te-ai supus Lui cu devotament, căci ai vrut să fii undă a iubirii dumnezeieşti, prin care şi alţii să înţeleagă sensul Dumnezeirii, fii cu noi şi acum, Sfinte, şi învăţă-ne să-L preamărim pe Dumnezeu cântând: Aliluia!

Icosul 6

Deşi ai trăit între atâţia făţarnici, o, Sfinte Mucenice Sebastiane, ai convertit prin comportamentul tău armate întregi de soldaţi, care cu credinţă te-au urmat şi s-au mucenicit; nu ne uita acum şi pe noi, care te fericim spunând:
Bucură-te, corabie navigând pe-un ocean de lumină;
Bucură-te, anotimpul ce suferinţă grea alină;
Bucură-te, steag biruitor înălţat către veşnicie;
Bucură-te, cel ce-ai împlinit cereasca armonie;
Bucură-te, nimb radiind linişte şi sfântă energie;
Bucură-te, sol al păcii eterne, dumnezeieşti;
Bucură-te, cel ce ai ştiut pentru Hristos să te jertfeşti;
Bucură-te, cel ce în faţa morţii ai stat dârz şi neînfricat;
Bucură-te, netemător luptător ce vitejeşte ai luptat;
Bucură-te, a sufletului meu nemărginită iubire;
Bucură-te, oază de lumină şi de neprihănire;
Bucură-te, lacrimă de viaţă a suferinţei creştine;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Sebastiane!

Condacul 7

Flacără arzând în altarul iubirii eşti, Sfinte Mucenice Sebastiane, căci luminând în Biserica lui Dumnezeu, ne mângâi şi pe noi, nemângâiaţii, şi ne topeşti cu focul dăruirii tale. Ajută-ne, Sfinte, şi învaţă-ne să-L slujim şi noi pe Hristos, cântând împreună cu tine: Aliluia!

Icosul 7

Sfinte Sebastian, ca o rugăciune pururi te înalţi către Dumnezeu; te rugăm, cere şi pentru noi lumină şi iubire de la Tronul divin; fii cu noi şi ajută-ne, căci te chemăm şoptind:
Bucură-te, freamăt al iubirii neprihănite;
Bucură-te, balsamul frumuseţilor sfinte;
Bucură-te, vigoare ce te dăruieşti sufletului meu;
Bucură-te, cel ce ai învins chinul cel greu;
Bucură-te, ofrandă ce te-ai jertfit lui Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce prin suferinţă ai biruit pe farisei;
Bucură-te, cel ce te-ai împodobit cu cununile muceniciei;
Bucură-te, cel ce ai ars în doruri cereşti;
Bucură-te, cel ce ajutor de consolare ne dăruieşti;
Bucură-te, rouă ce cu splendoarea ta ne binecuvântezi;
Bucură-te, cel ce în slujba Dumnezeirii lucrezi;
Bucură-te, cântec ce durerea ştie să aline;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Sebastiane!

Condacul 8

Sfinte Mucenice Sebastiane, în tine am nădăjduit totdeauna, tu eşti o lumină ce hrăneşti sufletele noastre, tu ne-ai învăţat să ne apropiem mai mult de Dumnezeu, pentru aceasta, te rugăm, nu înceta a fi străjerul nostru şi ajută-ne să mergem pe cărarea ce duce către Dumnezeu cântând: Aliluia!

Icosul 8

Ca zorii zilei te-am simţit de-a pururi, Sfinte Mucenice Sebastiane, tu aduci lumina şi bucuria inimilor noastre, tu, după Preacurata, ne-ai slujit nouă, alături de alţi Sfinţi, acum te rugăm fierbinte, învaţă-ne să slujim şi noi Mirelui ceresc şi Lui să ne dăruim; primeşte nevrednica noastră rugăciune:
Bucură-te, adevărata şi nepătrunsa minune;
Bucură-te, apogeu de cerească raţiune;
Bucură-te, nectar ce bucuri nemuritoare flori;
Bucură-te, cel ce eşti îmbrăcat în ale veşniciei culori;
Bucură-te, cel ce prin chinuri te-ai împlinit;
Bucură-te, cel ce cu haruri te-ai împodobit;
Bucură-te, cel ce alinare şi iubire ne-ai dăruit;
Bucură-te, tezaur de cerească măreţie;
Bucură-te, imn ce preamăreşti dumnezeiasca Împărăţie;
Bucură-te, cel ce ai răbdat dureri cu bărbăţie;
Bucură-te, a lui Dumnezeu credincioasă solie;
Bucură-te, căci noi, pământenii, te fericim pe tine;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Sebastiane!

Condacul 9

Cu neţărmurită iubire ai slujit lui Dumnezeu, Sfinte Mucenice Sebastiane, şi tot efortul tău ţi-a fost răsplătit din belşug; te rugăm, învaţă-ne şi pe noi să luptăm pentru a cuceri cereasca Împărăţie şi să-L preamărim pe Dumnezeu cântând împreună cu tine: Aliluia!

Icosul 9

O, Sfinte Mucenice Sebastiane, cu toată încrederea alergăm către tine, tu aleargă înaintea noastră; noi îţi cerem ajutorul tău, tu întâmpină-ne cu bunăvoinţa ta, avem nevoie de tine, să nu ne părăseşti când te chemăm înălţând către tine:
Bucură-te, cel ce prin curaj ai împlinit cerescul legământ;
Bucură-te, vânt ce adii peste noi fremătând;
Bucură-te, cel ce reverşi miresme de iubire;
Bucură-te, tainic cuvânt de dăruire;
Bucură-te, cel ce prin jertfă te-ai fericit întru nemurire;
Bucură-te, candelă ce arzi luminând ale noastre suflete;
Bucură-te, binecuvântare ce alungi ale necredinţei urlete;
Bucură-te, cel ce ne bucuri cu cereştile melodii;
Bucură-te, anotimp ce aduci duioase rapsodii;
Bucură-te, microinfinit împlinit în macroinfinit;
Bucură-te, rug Dumnezeului Celui Sfânt dăruit;
Bucură-te, esenţă de tainică minune;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Sebastiane!

Condacul 10

O, Sfinte al lui Dumnezeu, Mucenice Sebastiane, prin suferinţa ta ai devenit o lumină bineplăcută lui Dumnezeu, iar acum străluceşti fericit pe cerul veşniciei; tu luminează şi adâncul sufletelor noastre înlănţuite de întunericul acestei lumi, fii cu noi, ca împreună să-L slăvim pe Dumnezeu, cântând: Aliluia!

Icosul 10

Sfinte Mucenice Sebastiane, alergăm la tine ca la un Altar şi te rugăm, învăţă-ne şi pe noi să ardem de iubire pentru Hristos, şi, precum tu ai ştiut a te mucenici, întăreşte-ne şi pe noi în nevoi, căci vrem să-I slujim lui Dumnezeu cu toată fiinţa şi toată viaţa noastră. Te rugăm, ascultă glasul inimilor noastre ce-ţi şoptesc:
Bucură-te, putere îmbrăcată în lumini şi iubire;
Bucură-te, cel ce ai primit chinuri într-o supremă jertfire;
Bucură-te, dar ce te dăruieşti celor aflaţi în nevoi;
Bucură-te, izvor ce hrăneşti pe cei însetaţi şi goi;
Bucură-te, aluat plămădit pentru a ne întări pe noi;
Bucură-te, nimb de împlinită armonie;
Bucură-te, a sufletelor noastre binecuvântată făclie;
Bucură-te, luceafăr ce străluceşti în noaptea acestei lumi;
Bucură-te, cel ce pentru noi flori de lumină aduni;
Bucură-te, cel ce mângâi în suferinţe sufletele noastre;
Bucură-te, rază ce străluceşti preamărind pe Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce întristarea ştie să aline;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Sebastiane!

Condacul 11

Pe pământ ofiţer ai fost, slujind cu credinţă pe aproapele tău în numele lui Dumnezeu, dar acum ofiţer în armata cerească eşti, slujind nouă, celor neputincioşi, încurajându-ne cu exemplul tău; acum eşti în slujba lui Dumnezeu şi, slujindu-I Lui, ne ajuţi nouă, celor ce cântăm cu bucurie: Aliluia!

Icosul 11

O, Sfinte Mucenice Sebastiane, mijlocitor fii nouă la Tronul Dumnezeirii tu, cel ce ai cunoscut răutăţile acestei lumi, nu ne lăsa pe noi fără ajutorul tău, ca să fim înlănţuiţi de necazuri şi dureri, ci cu lumina ta ne luminează pe noi, ca să putem birui toate primejdiile, fii cu noi, căci te chemăm zicând:
Bucură-te, abis înalt până în cereasca Împărăţie;
Bucură-te, genune ce dăinuieşti în întreaga veşnicie;
Bucură-te, speranţa celor ce umili te cheamă-n ajutor;
Bucură-te, cel ce te-ai aprins cu al iubirii foc arzător;
Bucură-te, ostaş neînfricat ce prin jertfă ai devenit nemuritor;
Bucură-te, vis însetat de a paradisului armonie;
Bucură-te, a iubirii neînţeleasă sfântă nebunie;
Bucură-te, balsam ce fericirea ne-aduci în suflet;
Bucură-te, cel ce ne luminezi al nostru cuget;
Bucură-te, sabie ce ne vesteşti îndurarea lui Dumnezeu;
Bucură-te, trandafir ce ne înmiresmezi mereu;
Bucură-te, căci bucuria noastră şi de la tine vine;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Sebastiane!

Condacul 12

Aprins fiind, Sfinte Mucenice Sebastiane, de iubirea pentru Hristos, ai suferit sacrificiul suprem, oferindu-ţi viaţa ca jertfă în schimbul veşniciei, iar azi arzi pe rugul binecuvântat al Luminii şi-L preamăreşti pe Dumnezeu, cântând: Aliluia!

Icosul 12

Nu vom uita nicicând ajutorul tău, Sfinte Mucenice Sebastiane, căci prin tine am reuşit să biruim multe tristeţi şi dureri, de aceea, te rugăm, fii pururea cu noi şi veghează-ne paşii către veşnicie, căci te chemăm cântând:
Bucură-te, clopot ce la lumină ne chemi;
Bucură-te, rază ce mângâi ale noastre inimi;
Bucură-te, răsărit ce ne trezeşti conştiinţele adormite;
Bucură-te, cel ce porţi ale muceniciei veşminte;
Bucură-te, cel ce ai înmănuncheat în tine sfinte simţăminte;
Bucură-te, mugur născut din a iubirii splendoare;
Bucură-te, rod ce ne hrăneşti sufletele de haruri doritoare;
Bucură-te, rug ce arzi cu flăcări de veşnicie;
Bucură-te, îţi cântăm cu dragoste ţie;
Bucură-te, sceptru ce lupţi cu a lumii răutate;
Bucură-te, far ce străluceşti în imensa noapte;
Bucură-te, să-ţi mulţumim şi să-ţi cântăm se cuvine;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Sebastiane!

Condacul 13

O, Sfinte Mucenice Sebastiane, erou mucenicit pentru numele lui Dumnezeu, te rugăm din adâncul sufletelor noastre, nu ne părăsi, ci fii cu noi totdeauna, învaţă-ne şi pe noi să devenim buni ostaşi, ca să putem lupta cu întunericul ce vine asupra noastră, să putem fi demni ostaşi ce luptă în armata lui Hristos, slujindu-I şi preamărindu-L cântând: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zic iarăşi

Icosul 1

Sfinte Mucenice Sebastiane, viteaz ai fost şi nu te-ai temut de durerile muceniciei, ci arzând de iubire pentru Hristos, singur ţi-ai mărturisit credinţa descoperind tuturor fericirea de a fi al lui Hristos; iar noi te cinstim cântând:
Bucură-te, Mucenice mistuit pe altarul iubirii;
Bucură-te, erou ce te-ai dăruit singur jertfirii;
Bucură-te, lumină nebiruită pe pământ;
Bucură-te, doină cu dulce cuvânt;
Bucură-te, izvor al dăruirii dumnezeieşti;
Bucură-te, freamăt suav ce fericirii slujeşti;
Bucură-te, cel ce ai biruit amară suferinţă;
Bucură-te, cel ce ai dorit veşnicia cu stăruinţă;
Bucură-te, cel ce jertfă vie te-ai dăruit;
Bucură-te, gând curat şi neprihănit;
Bucură-te, rug prin iubire împlinit;
Bucură-te, glas ce în ceruri se aşterne;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Sebastiane!

Condacul 1

Cu cunună de virtuţi ţi-ai împodobit sufletul, Sfinte Mucenice Sebastiane, şi, răbdând durerea săgeţilor omorâtoare de trup, ai primit cu bucurie mucenicia şi te-ai înălţat de la cele trecătoare la cele veşnice, slăvind pe Dumnezeu şi cântând: Aliluia!

şi se face otpustul.

Previous Post

Daniil Sihastrul

Next Post

Colinde psaltice/bizantine – Corul Mănăstirii Sighișoara

Related Posts
Total
8
Share