Acatistul Sfintei Mare Muceniţe Varvara

Rugăciunile începătoare:

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni ești și toate plinești, vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doam­ne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vin­decă neputințele noas­tre, pentru numele Tău.

Doamne miluiește (de trei ori). Slavă… Şi acum…

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-Se voia Ta, precum în cer așa și pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel viclean.

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse, Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Troparele de umilință

Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că, nepricepându-ne de niciun răspuns, această rugăciune aducem Ție, ca unui Stăpân, noi păcătoșii robii Tăi; miluiește-ne pe noi.

Slavă…

Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută și acum ca un milostiv și ne izbăvește pe noi de vrăjmașii noștri, că Tu ești Dumne­zeul nostru și noi suntem poporul Tău, toți lucrul mâinilor Tale și numele Tău chemăm.

Și acum…

Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.

Crezul

Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, al tuturor celor văzute și nevăzute. Și întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut; Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut. Care pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om. Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat; Și a înviat a treia zi după Scripturi; Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui; Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit. Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin Prooroci. Și într-Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică. Mărturisesc un botez întru iertarea păcatelor. Aștept învierea morților. Și viața veacului ce va să fie. Amin.

Doamne, miluiește (de 12 ori).

Slavă… Și acum…

Veniți să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu.
Veniți să ne închinăm și să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu.
Veniți să ne închinăm și să cădem la Însuși Hristos, Împăratul și Dumne­zeul nostru (cu trei închinăciuni).

Apoi Psalmul 142:

Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru adevărul Tău; auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu se va îndrepta înaintea Ta. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Tins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu, ca un pământ însetoșat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-Ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se pogoară în groapă. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul cel drept. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață. Întru dreptatea Ta, scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.

Slavă… Și acum…

Aliluia, aliluia, aliluia, slavă Ție, Dumnezeule! (de trei ori)

Dumnezeu este Domnul și S-a arătat nouă, bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului (de trei ori).

Troparul, glasul al 4

Pe Sfânta Varvara să o cinstim, că a sfărâmat cursele vrăjmașului și ca o vrăbioară s-a izbăvit din ele, cu ajutorul armei crucii, preacinstită.

Condacul 1

Ție, celei alese de Dumnezeu din neamul slujitorilor de idoli și chemate în limba sfântă ca să ajungi mireasa lui Hristos, noi, cei ce ne izbăvim prin tine din multe feluri de răutăți și neputințe, cântări de mulțumire și de laudă îți aducem, Sfântă și întru tot lăudată Mare Muceniță; iar tu, având îndrăzneală către Domnul, din toate nevoile ne slobozește, ca neîncetat să cântăm ție: Bucură-te, Varvara, mireasa cea preaînțeleaptă a lui Hristos!

Icosul 1

Curăția cea cinstită și întru tot iubită de Îngeri fără prihană păzind-o, cinstită Varvara, te-ai învrednicit a fi viețuitoare împreună cu Îngerii, cu care, când cânți în cer cântarea cea întreită lui Dumnezeu, auzi-ne și pe noi, care cântăm ție pe pământ aceste cântări de laudă:
Bucură-te, ceea ce ești mai înainte rânduită de la Dumnezeu Tatăl a închipui pătimirile Fiului Său;
Bucură-te, ceea ce ai fost chemată dintru întuneric la lumina cea adevărată a credinței și a darului, de Fiul lui Dumnezeu, Care este Lumină din Lumină;
Bucură-te, ceea ce ești sfințită cu trupul și cu sufletul de Preasfântul Duh, Cel ce te-a chemat pe tine;
Bucură-te, că de întinăciunea trupului și a sufletului te-ai păzit fără prihană;
Bucură-te, ceea ce te-ai logodit pe tine fecioară curată Mirelui Hristos cel născut din Fecioara Maria;
Bucură-te, ceea ce n-ai voit a cunoaște pe logodnicul cel pământesc pentru că te-ai făgăduit Celui ceresc;
Bucură-te, crinul fecioriei care ai fost crescut în mijlocul spinilor idolești;
Bucură-te, floarea curăției care ai înflorit sus întru mărirea cea neveștejită;
Bucură-te, ceea ce te îndulcești de bună mireasmă în grădina lui Hristos;
Bucură-te, ceea ce te mângâi acolo de vederea Celui mai frumos decât fiii omenești;
Bucură-te, ceea ce ai albit hainele tale pe pământ în sângele Mielului;
Bucură-te, ceea ce în cer în hora fecioarelor urmezi Mielului lui Dumnezeu;
Bucură-te, Varvara, mireasa cea preaînțeleaptă a lui Hristos!

Condacul 2

Văzându-se pe sine Sfânta Varvara așezată de tatăl său într-un turn înalt, a cugetat întru sine a fi ridicată în cer de puterea lui Dumnezeu; și punând întru inima sa suire înțelegătoare, adică trecerea de la întuneric la Lumină și de la înșelăciunea idolească la Dumnezeu cel adevărat, a cântat Lui: Aliluia!

Icosul 2

Căutând Sfânta Fecioară Varvara să înțeleagă ceea ce era de înțeles numai pentru Însuși Făcătorul a toată făptura, gândea în mintea sa: idolii cei întunecați cum ar putea să zidească luminătorii cei luminați ai cerului? La care, prin psalmistul, a răspuns așa: toți zeii neamurilor sunt demoni; iar Dumnezeu și Domn, Unul este, Care a făcut cerurile și toată lumina lor. Deci, minunându-ne de mintea ta, înțeleaptă fecioară, grăim ție unele ca acestea:
Bucură-te, ceea ce ești cunoscătoare mai mult decât bătrânii slujitori idolești;
Bucură-te, ceea ce ești mai înțeleaptă decât înțelepții lumii acesteia;
Bucură-te, că Dumnezeu ți-a dat ție cele neștiute și cele ascunse ale înțelepciunii Sale;
Bucură-te, că Însuși Dumnezeu-Cuvântul te-a învățat pe tine adevărata teologie;
Bucură-te, ceea ce cu mintea lui Hristos ai covârșit pe toți cititorii în stele;
Bucură-te, ceea ce ai văzut cu adevărat crugul cel ceresc mai înainte decât aceia;
Bucură-te, că ai cunoscut în făptură ca într-o oglindă pe Însuși Făcătorul;
Bucură-te, că în luminătorii cei zidiți ai văzut pe Lumina cea nezidită;
Bucură-te, că acum privești în cer lumina Feței lui Dumnezeu;
Bucură-te, ceea ce în chip de nepovestit te veselești de Lumina Lui;
Bucură-te, stea înțelegătoare, prin ale cărei raze Fața lui Dumnezeu luminat ca soarele se arată nouă;
Bucură-te, lună înțelegătoare, prin care noaptea rătăcirii se luminează ca ziua;
Bucură-te, Varvara, mireasa cea preaînțeleaptă a lui Hristos!

Condacul 3

Puterea Celui de Sus a fost dată atunci Sfintei Varvara, ca și oarecând de demult Prorocului Iezechiel; față de diamant, puternică față de toți închinătorii la idoli, ca să nu se teamă de fața lor cea sălbatică, nici să se înspăimânte de îngrozirea celui cumplit. Pentru aceea cu îndrăzneală striga fecioara cea cu înțelepciune bărbătească: „Pe Treimea cea întru o Dumnezeire cinstesc și Acesteia cu credință închinându-mă, grăiesc cu mare glas: Aliluia!”

Icosul 3

Având Sfânta Varvara înțelepciune dată ei de sus, a alergat către lucrătorii băii ce i se zidea și, arătând lor taina Sfintei Treimi, a poruncit să se facă trei ferestre în baie, zicând: de vreme ce închinătorii la idoli gură au și nu grăiesc măririle lui Dumnezeu Celui adevărat, măcar pereții cei de piatră ai acestei băi, cu aceste trei ferestre, ca prin trei guri să mărturisească pe Dumnezeul Unul în Sfânta Treime, Cel închinat și slăvit de toată făptura. De aceea, pentru înțelepciunea aceasta, Sfântă Varvara, primește unele ca acestea:
Bucură-te, ceea ce ai închipuit în baia cea cu trei ferestre taina Sfântului Botez, în numele Preasfintei Treimi;
Bucură-te, ceea ce te-ai spălat pe tine prin apa botezului și a Duhului și după aceea și cu sângele tău cel mucenicesc;
Bucură-te, că prin trei ferestre ai gonit întunericul mulțimii de zei, cel potrivnic Sfintei Treimi;
Bucură-te, că prin trei ferestre ai văzut lumina Sfintei Treimi;
Bucură-te, că prin acele trei ferestre a privit spre tine Soarele dreptății, Care a strălucit a treia zi din mormânt;
Bucură-te, că prin acelea a răsărit ție de la Sfânta Treime zi de mântuire;
Bucură-te, ceea ce întotdeauna ai inima ta deschisă către Dumnezeu, Sfânta Treime;
Bucură-te, ceea ce tare ai închis firea ta înaintea celor trei războinici vrăjmași: împotriva trupului, a lumii și a diavolului;
Bucură-te, că ai așezat în sufletul tău trei ferestre înțelegătoare: a credinței, a nădejdii și a dragostei;
Bucură-te, că tu prin cele trei ferestre aproape de Dumnezeiasca Treime ești, privind la Biserica Trupului lui Hristos cea ridicată în trei zile;
Bucură-te, că ție ți s-au deschis cerurile de către trei ierarhi îngerești;
Bucură-te, că pe tine lăcașurile cele de sus ale Preasfintei Treimi cu bucurie te-au primit;
Bucură-te, Varvara, mireasa cea preaînțeleaptă a lui Hristos!

Condacul 4

Vifor de urgie mare al tatălui tău, ce sufla cu îngrozire și cu ucidere, s-a pornit asupra casei sufletului tău, Sfântă Varvara, dar n-a putut să-l clintească, pentru că era întemeiat pe piatra credinței lui Hristos. Pe care, înțeleaptă fecioară, tu nemișcată stând, lui Hristos Celui ce te întărea pe tine ai cântat: Aliluia!

Icosul 4

Graiuri nepovestite auzind tatăl tău Dioscor pentru Sfânta Treime, de la tine, fiica cea înțeleaptă, ca o aspidă surdă și-a astupat urechile sale; și după asemănarea șarpelui celui cu limba înveninată, cu sabie ascuțită s-a pornit ca să te ucidă; dar tu, Varvara, mireasa lui Hristos, urmând Mirelui tău Iisus, Care a fugit de sabia lui Irod, ai fugit de sabia lui Dioscor, dorind să întorci întru dragoste părintească mânia inimii lui cea de fiară. Iar noi cu aceste cântări cinstim fuga ta cea cu înțelepciune:
Bucură-te, fericită, ceea ce ai fost izgonită din casa cea pământească pentru dreptate;
Bucură-te, cea îmbogățită întru Dumnezeu, ceea ce te-ai lipsit de bogății pentru Hristos;
Bucură-te, că sărăcia ta este Împărăția Cerului;
Bucură-te, că ți s-a gătit ție comoara veșnicelor bunătăți;
Bucură-te, mielușea cuvântătoare, care ai scăpat de cumplita mânie a tiranului lup, alergând către Hristos, Păstorul cel bun;
Bucură-te, ceea ce ai intrat în staulul oilor celor de-a dreapta Lui;
Bucură-te, porumbiță fără de răutate, care ai zburat de la pământescul corb sub acoperământul cerescului Vultur;
Bucură-te, ceea ce ai aflat ție acoperământ bun sub acoperământul aripilor Lui;
Bucură-te, preacinstită mireasă a Împăratului ceresc, care ai fost gonită spre moarte de ocară de tatăl tău cel pământesc;
Bucură-te, ceea ce cu mărire ești primită de Domnul slavei Cel fără de moarte;
Bucură-te, solitoarea vieții care și nouă de-a pururea ne dorești asemenea;
Bucură-te, cea cu totul sârguitoare spre rugăciune pentru noi către Dumnezeu;
Bucură-te, Varvara, mireasa cea preaînțeleaptă a lui Hristos!

Condacul 5

Stelei celei cu dumnezeiască mergere te-ai asemănat, Sfântă Mare Muceniță Varvara, că fugind dinaintea tatălui tău, cu taină l-ai povățuit pe el spre calea cea dulce către Soarele dreptății, Hristos-Dumnezeu, Care a răsărit din Fecioară. Însă el, orb fiind cu ochii cei sufletești, îndată și cu cei trupești, nu te vedea pe tine fugind înaintea sa, și tu fugind prin muntele cel de piatră ce se desfăcuse din porunca lui Dumnezeu, te-ai ascuns de la ochii lui într-o peșteră de piatră, ca din mijlocul pietrelor ca o pasăre să dai glas lui Dumnezeu cântând: Aliluia!

Icosul 5

Văzându-te pe tine păstorii cei ce pășteau oile pe deasupra muntelui ascunzându-te în stâncă, se minunau zicând: „Această mielușiță cuvântătoare de ce lup fuge?”. Și numaidecât, iată, Dioscor cel mai cumplit decât lupul alerga la munte; și, aflându-te pe tine acolo ascunsă, apucându-te de feciorescul tău păr, te trăgea pe cale aspră spre casa lui; pentru aceasta noi, credincioșii, te întâmpinăm cu laude ca acestea:
Bucură-te, ceea ce te-ai așezat de tânără în munții Aromatelor;
Bucură-te, ceea ce ai iubit cele de sus mai mult decât cele de jos, punând suișurile întru inima ta;
Bucură-te, ceea ce ai scăpat din groapa cea pierzătoare a închinătorilor la idoli;
Bucură-te, ceea ce ai alergat la muntele închinării Sfintei Treimi;
Bucură-te, ceea ce ai trecut prin piatră fugind de urma celui cu inima de piatră;
Bucură-te, ceea ce ai aflat in mijlocul pietrelor pe Hristos, Piatra care te-a întărit pe tine;
Bucură-te, ceea ce ai intrat în peștera cea de piatră, ca să-L vezi pe Iisus, Cel ce a fost pus în mormânt de piatră;
Bucură-te, ceea ce acum vezi pe Acela șezând pe tronul slavei;
Bucură-te, că perii capului tău sunt rupți pe pământ pentru Hristos, Cel care păzește și perii capului omului ca să nu piară;
Bucură-te, că perii aceia numărați sunt de Hristos spre încununarea ta în cer;
Bucură-te, ceea ce ți-ai vopsit părul cu sângele tău ca și cu niște flori;
Bucură-te, că împletirea părului tău cel însângerat s-a întors ție întru cunună de aur;
Bucură-te, Varvara, mireasa cea preaînțeleaptă a lui Hristos!

Condacul 6

Râvnind propovăduitorilor purtători de Dumnezeu Apostoli ai lui Hristos, înaintea tiranilor ai propovăduit pe Hristos, Dumnezeul adevărat; și pentru Dânsul chinuri cumplite, adică ruperea cărnurilor, scrijelirea cu unghii de fier, vitejește ai răbdat, Sfântă Varvara. Și în temniță fiind închisă, într-însa ca într-o cămară pentru Hristos ai săltat, cântând: Aliluia!

Icosul 6

Hristos Domnul, Care a strălucit în inima ta lumina cea adevărată a cunoștinței de Dumnezeu, ca un Mire iubit al tău, la miezul nopții a venit către tine, mireasa Sa cea fără prihană, și cu dragoste te-a cercetat, tămăduindu-te de răni, și cu strălucirea feței Sale a veselit sufletul tău în chip de negrăit; iar pe noi credincioșii ne-a învățat a cânta ție unele ca acestea:
Bucură-te, ceea ce ai fost bătută fără milă pentru Hristos, Cel ce a răbdat bătaie;
Bucură-te, ceea ce ai bătut pe vrăjmașul cel nevăzut prin răbdarea bătăilor;
Bucură-te, ceea ce ai purtat rănile Domnului tău pe trupul tău;
Bucură-te, ceea ce te-ai vindecat de toate rănile trupului tău prin Însuși Domnul;
Bucură-te, că Însuși Domnul, Lumina lumii, fiind tu în temniță, ți S-a arătat;
Bucură-te, că Însuși Domnul, Doctorul sufletelor și al trupurilor, fiind tu bolnavă, te-a cercetat;
Bucură-te, ceea ce prin temnița cea pământească ai intrat luminată în cămara cea cerească;
Bucură-te, ceea ce din sângiuirile tale ai țesut ție haină de nuntă;
Bucură-te, că prin tine păcătoșii de multe răni se vindecă;
Bucură-te, că prin tine de toate bolile se însănătoșează cei ce te cheamă pe tine cu credință;
Bucură-te, dezlegătoare grabnică a celor încărcați de păcate;
Bucură-te, vindecarea cea bună a celor foarte răniți;
Bucură-te, Varvara, mireasa cea preaînțeleaptă a lui Hristos!

Condacul 7

Vrând nebunul tiran să dobândească dorirea sa, s-a ispitit ca prin cuvinte amăgitoare să te întoarcă pe tine, Sfântă Varvara, de la Dumnezeul cel adevărat către înșelăciunea idolilor; iar tu, ca o înțeleaptă fecioară, ai răspuns lui zicând: „Mai lesne vei face diamantul moale ca ceara, decât a mă întoarce pe mine de la Hristos Dumnezeul meu, că pe Dânsul, împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh, un Dumnezeu adevărat Îl mărturisesc, Îl slăvesc, Îl laud și cânt Lui: Aliluia!”.

Icosul 7

Arătat-a cumplită mânie tiranul cel fără de omenie și cu chipul de fiară, Sfântă Mare Muceniță Varvara, când a poruncit să te spânzure pe lemn și cu unghii de fier să sfâșie trupul tău, și cu făclii aprinse să ardă coastele tale, încă și cu ciocan să te lovească peste cap; de răbdarea ta minunându-ne, cu bună cucernicie te fericim cu laude ca acestea:
Bucură-te, că pentru Hristos cel răstignit pe Cruce ai fost spânzurată pe lemn;
Bucură-te, că ai fost scrijelită peste coaste pentru Iisus Cel împuns cu sulița în coastă;
Bucură-te, că ai aprins în inima ta focul dragostei către Dumnezeu;
Bucură-te, că pentru Dânsul ai fost arsă cu făclii;
Bucură-te, ceea ce ești întru răbdare mai tare decât diamantul;
Bucură-te, ceea ce ești întru vitejie neclintită mai vârtos decât un turn de piatră;
Bucură-te, că, prin bătaia cu ciocanul peste cap, cununa Împărăției ți s-a lucrat;
Bucură-te, că prin acel ciocan s-a sfărâmat capul vrăjmașului tău;
Bucură-te, că pentru Hristos ai pătimit pe pământ;
Bucură-te, că pentru Dânsul în cer ești preamărită;
Bucură-te, biruitoare tare a tuturor vrăjmașilor noștri;
Bucură-te, ajutătoare grabnică la toate primejdiile noastre;
Bucură-te, Varvara, mireasa cea preaînțeleaptă a lui Hristos!

Condacul 8

Văzând pătimirea străină și înfricoșătoare a Sfintei Varvara, Iuliana cea drept-credincioasă între femei s-a mirat foarte, zicând: „Cum o fecioară tânără în trupul său cel tinerel rabdă vitejește pentru Hristos chinuri ca acestea?”. Deci umplându-se de jale a plâns și cu mulțumire a cântat lui Hristos Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 8

Iisus S-a făcut pentru tine dulceața cea dulce, după care doreai cu tărie, Sfântă Varvara, că pentru dulceața Lui ai răbdat chinuri amare, zicând: „Paharul pătimirilor, pe care mi l-a dat mie Mirele meu Cel iubit, au nu-l voi bea?”. Pentru aceea și tu însăți te-ai arătat pahar, care varsă dulceață de minunate vindecări, tuturor celor ce grăiesc ție așa:
Bucură-te, ceea ce ai aruncat în iadul cel amar amărăciunea idolească;
Bucură-te, ceea ce ai iubit dulceața cea cerească a lui Iisus;
Bucură-te, năstrapa cea înțelegătoare care are întru sine mana, adică mâncarea celor ce fac voia lui Dumnezeu;
Bucură-te, ceea ce umpli de bunătăți pe cei credincioși;
Bucură-te, râul cel plin de apele darului lui Dumnezeu;
Bucură-te, izvorul cel ce izvorăște izvoare de minuni;
Bucură-te, ceea ce ai zburat ca o albină din fumul cel urât mirositor al jertfelor idolești;
Bucură-te, ceea ce ai alergat cu dulceață la mirosul Mirelui Hristos cel cu bun miros;
Bucură-te, că rănile tale cele de peste tot trupul te-au făcut asemenea fagurelui;
Bucură-te, ceea ce, cu picăturile sângelui tău, Preadulcelui Iisus te-ai făcut mult mai dulce decât mierea;
Bucură-te, că pomenirea ta s-a făcut preadulce tuturor credincioșilor;
Bucură-te, că întru toată Biserica lui Hristos numele tău s-a făcut preacinstit;
Bucură-te, Varvara, mireasa cea preaînțeleaptă a lui Hristos!

Condacul 9

Toată firea îngerească la vitejia ta cea cu multă bărbăție, sfântă și nebiruită, Muceniță Varvara, cu mare bucurie s-a bucurat; și văzând pe vechiul vrăjmaș, pe domnul cel trufaș al întunericului, împreună cu toate cetele lui diavolești și idolești, rușinat de tine, de o fecioară tânără, biruit și aruncat sub picioarele tale, cu glas mare către Dumnezeu au cântat: Aliluia!

Icosul 9

Ritorii cei pricepuți la vorbire nu pot să spună cu limbile lor cele ritoricești durerea patimilor tale, o, Varvara, că în ce chip va putea spune cineva durerea ta când ți s-au tăiat sânii? Sau cum va spune rușinea fecioreștii tale fețe, când ai fost purtată goală prin toată cetatea de tiranii cei fără de lege? Deci de pătimirea aceasta și de ocara ce ți s-a făcut numai aducându-ne aminte, tremurăm și cu umilință grăim așa:
Bucură-te, mlădița cea bună a sădirii lui Hristos;
Bucură-te, vița cea adevărată a viei lui Hristos;
Bucură-te, că, tăindu-ți-se amândoi sânii, ca doi struguri întru cinste i-ai adus Domnului tău;
Bucură-te, că sângele tău din acei ciorchini a curs ca niște vin de umilință;
Bucură-te, că, pentru Hristos Cel ce a fost dezgolit, și tu de hainele tale ai fost dezbrăcată;
Bucură-te, că, pentru Cel ce a fost purtat cu batjocură în Ierusalim, și tu prin cetate spre batjocură ai fost purtată;
Bucură-te, ceea ce ai fost de Îngeri îmbrăcată cu veșmânt luminat întru a ta goliciune;
Bucură-te, că Acela în chip nevăzut te-a acoperit de ochii celor fără de rușine;
Bucură-te, ceea ce ai fost priveliște Îngerilor și oamenilor;
Bucură-te, că și înșiși tiranii s-au mirat de răbdarea ta;
Bucură-te, că Însuși Domnul de sus a căutat spre pătimirile tale;
Bucură-te, că Însuși Cel ce pune nevoințe a lăudat chinurile tale;
Bucură-te, Varvara, mireasa cea preaînțeleaptă a lui Hristos!

Condacul 10

Vrând să-ți mântuiești sufletul tău, n-ai purtat nicio grijă pentru toate cele ale trupului tău, Sfântă Varvara. Căci, când a ieșit împotriva ta judecata spre tăierea cu sabie, tu sub sabie ascuțită, ca sub o cunună frumoasă, cu bucurie mergând, lui Dumnezeu Celui ce te-a întărit pe tine la lupta mucenicească I-ai cântat: Aliluia!

Icosul 10

Mai împietrită decât zidurile cele de piatră a fost inima lui Dioscor, Sfântă Varvara, care s-a arătat pentru tine nu tată, ci tiran cumplit; că el, dacă a auzit de judecarea ta spre moarte prin sabie, nu numai că n-a suferit pentru moartea ta, ci însuși cu sabia sa la locul osândirii sfântul tău cap a tăiat. Și așa, după cum a prorocit Domnul, ticălosul tată a dat pe fiica sa spre moarte. Deci întru acest fericit sfârșit al tău, primește de la noi cântarea aceasta:
Bucură-te, că pentru Hristos, capul Bisericii, sub sabie capul tău ți-ai plecat;
Bucură-te, că, pentru dragostea cea către cerescul și iubitorul de oameni Părintele cel fără de moarte, de părintele pământesc stricăcios și fără de omenie ai fost dată spre moarte;
Bucură-te, ceea ce ai săvârșit curgerea cea bună a călătoriei celei mucenicești;
Bucură-te, ceea ce, cu priveghere până la moarte, ai păzit credința în Hristos, logodnicul tău Cel fără de moarte;
Bucură-te, ceea ce ești încinsă cu putere de sus asupra războiului împotriva puterilor celor de dedesubt;
Bucură-te, ceea ce ești îmbrăcată întru cele înalte cu mărire, purtătoare de biruință, de la biruitorul Hristos;
Bucură-te, ceea ce ești încununată pe pământ cu arma bunei voiri a lui Dumnezeu;
Bucură-te, ceea ce ești înfrumusețată în cer cu floarea nestricăciunii;
Bucură-te, podoaba și lauda fecioarelor;
Bucură-te, frumusețea și bucuria Mucenicilor;
Bucură-te, apărătoare tare a creștinilor;
Bucură-te, folositoarea credincioșilor;
Bucură-te, Varvara, mireasa cea preaînțeleaptă a lui Hristos!

Condacul 11

Cântarea noastră cea de laudă, de ar fi adusă de mulțime fără de număr, știm că nu este din destul după vrednicie a te lăuda pe tine, Sfântă și întru tot lăudată Muceniță Varvara. Însă noi, mulțumiți fiind pentru darurile lui Dumnezeu cele ce prin tine ni se dăruiesc nouă de ajuns, cu buze de mulțumire lăudăm pe Dumnezeu, Cel ce te-a preamărit pe tine pentru faptele tale cele bune, zicând: Aliluia!

Icosul 11

Făclie primitoare de lumină în sfeșnicul ceresc pusă înaintea tronului Sfintei Treimi, cu ochii minții te vedem pe tine, Sfânta Fecioară Varvara, de unde cu rugăciunile tale asemenea cu niște raze luminezi negura nopții păcatelor noastre și ne povățuiești pe noi pe cărarea cea luminată a mântuirii. De aceea după datorie vrednică ești a fi cinstită de noi cu chemări ca acestea:
Bucură-te, raza Luminii celei înțelegătoare, care te afli în lumina cea neîntunecată;
Bucură-te, smirna cea cu bun miros, care dai bună mireasmă Bisericii lui Hristos;
Bucură-te, cădelniță de aur care duci pentru noi tămâia rugăciunii către Dumnezeu;
Bucură-te, vas de mir neîmpuținat de vindecări;
Bucură-te, comoară necheltuită a dumnezeieștilor daruri;
Bucură-te, paharul cel ce dregi bucurie din îndestularea casei lui Dumnezeu;
Bucură-te, vasul care primești dulceața tuturor bunătăților cerești din plinirea lui Hristos;
Bucură-te, diamant ce ai împodobit inelul logodirii lui Hristos;
Bucură-te, cununa bunătății pe care o ține Domnul în mână;
Bucură-te, că pe tine a așezat Împăratul slavei, Domnul puterilor, mărire și mare cuviință;
Bucură-te, că ție ți-a dăruit Împăratul împăraților și Domnul domnilor Împărăția și domnia Sa;
Bucură-te, că prin chinurile tale pentru dreapta credință ai dobândit cununa măririi;
Bucură-te, Varvara, mireasa cea preaînțeleaptă a lui Hristos!

Condacul 12

Dar de la Dumnezeu s-a dat ție, preabună Fecioară Varvara, a feri și a păzi de boli năprasnice și de moarte grabnică pe tot omul ce pomenește și cinstește cu credință și cu dragoste și cu bună cucernicie cinstitele tale pătimiri. Pentru aceea de acel dar nu ne lipsi și pe noi, ci sănătoși fiind cu sufletul și cu trupul, întru această viață de acum și în ceea ce va să fie, să cântăm: Aliluia!

Icosul 12

Lăudăm nevoințele tale, cinstim pătimirile, mărim îndelungă răbdarea ta, fericim sfântul tău sfârșit, lăudăm bărbăția ta cea nebiruită, ce s-a arătat în trupul tău cel neputincios, cu care te-ai preamărit în cer și pe pământ, Sfântă și bună biruitoare, Mare Muceniță Varvara; și întru cinstea pătimirilor și ale nevoințelor tale celor purtătoare de biruință, grăim către tine acestea:
Bucură-te, ceea ce ești primită cu dragoste de cetele îngerești a petrece împreună cu ele;
Bucură-te, ceea ce ești dusă cu bucurie în cămara cea cerească de cetele feciorești;
Bucură-te, ceea ce ești petrecută de cetele mucenicești cu cununa măririi în glas de bucurie;
Bucură-te, ceea ce pentru Domnul ai fost primită cu dragoste de toți locuitorii cerești;
Bucură-te, că plata ta multă este în ceruri;
Bucură-te, că bucuria ta este veșnică întru strălucirile Sfinților;
Bucură-te, ceea ce ești nouă prea tare folositoare împotriva vrăjmașilor celor văzuți și nevăzuți;
Bucură-te, solitoarea bucuriei noastre și a darului și a măririi celei veșnice;
Bucură-te, vindecătoarea neputințelor noastre celor trupești și sufletești;
Bucură-te, ceea ce ești câștigare a bunătăților celor pământești și cerești;
Bucură-te, că prin tine nădăjduim a fi păziți de moartea cea fără de veste și veșnică;
Bucură-te, că prin tine așteptăm cu bună nădejde a câștiga viața cea veșnică;
Bucură-te, Varvara, mireasa cea preaînțeleaptă a lui Hristos!

Condacul 13

O, mult-pătimitoare și întru tot lăudată Sfântă Mare Muceniță Varvara, primind rugăciunea noastră aceasta de acum, izbăvește-ne pe noi de toate durerile sufletești și trupești și de vrăjmașii văzuți și nevăzuți; iar cu solirile tale cele primite de Dumnezeu păzește-ne și de chinurile cele veșnice, ca împreună cu tine în pământul celor vii să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi iarăși se zic Icosul 1 și Condacul 1

Icosul 1

Curăția cea cinstită și întru tot iubită de Îngeri fără prihană păzind-o, cinstită Varvara, te-ai învrednicit a fi viețuitoare împreună cu Îngerii, cu care, când cânți în cer cântarea cea întreită lui Dumnezeu, auzi-ne și pe noi, care cântăm ție pe pământ aceste cântări de laudă:
Bucură-te, ceea ce ești mai înainte rânduită de la Dumnezeu Tatăl a închipui pătimirile Fiului Său;
Bucură-te, ceea ce ai fost chemată dintru întuneric la lumina cea adevărată a credinței și a darului, de Fiul lui Dumnezeu, Care este Lumină din Lumină;
Bucură-te, ceea ce ești sfințită cu trupul și cu sufletul de Preasfântul Duh, Cel ce te-a chemat pe tine;
Bucură-te, că de întinăciunea trupului și a sufletului te-ai păzit fără prihană;
Bucură-te, ceea ce te-ai logodit pe tine fecioară curată Mirelui Hristos cel născut din Fecioara Maria;
Bucură-te, ceea ce n-ai voit a cunoaște pe logodnicul cel pământesc pentru că te-ai făgăduit Celui ceresc;
Bucură-te, crinul fecioriei care ai fost crescut în mijlocul spinilor idolești;
Bucură-te, floarea curăției care ai înflorit sus întru mărirea cea neveștejită;
Bucură-te, ceea ce te îndulcești de bună mireasmă în grădina lui Hristos;
Bucură-te, ceea ce te mângâi acolo de vederea Celui mai frumos decât fiii omenești;
Bucură-te, ceea ce ai albit hainele tale pe pământ în sângele Mielului;
Bucură-te, ceea ce în cer în hora fecioarelor urmezi Mielului lui Dumnezeu;
Bucură-te, Varvara, mireasa cea preaînțeleaptă a lui Hristos!

Condacul 1

Ție, celei alese de Dumnezeu din neamul slujitorilor de idoli și chemate în limba sfântă ca să ajungi mireasa lui Hristos, noi, cei ce ne izbăvim prin tine din multe feluri de răutăți și neputințe, cântări de mulțumire și de laudă îți aducem, Sfântă și întru tot lăudată Mare Muceniță; iar tu, având îndrăzneală către Domnul, din toate nevoile ne slobozește, ca neîncetat să cântăm ție: Bucură-te, Varvara, mireasa cea preaînțeleaptă a lui Hristos!

Rugăciune către Sfânta Mare Muceniță Varvara

Către tine ca la un adevărat izvor de vindecări și grabnică tămăduire și mult-minunată, Sfântă Fecioară Mare Muceniță Varvara, noi, ticăloșii, scăpăm, și către sfântul tău chip cu nevoință căzând, ne rugăm: vezi rănile păcatelor noastre cele de peste tot trupul; vezi neputința sufletelor noastre și pe acestea cu obișnuita învățătură a milosârdiei tale și cu bună silință vindecă-le degrabă. Ia aminte la glasul rugăciunii noastre, nu trece cu vederea suspinele aduse din ticăloasele noastre inimi și ascultă strigarea noastră, ca ceea ce ești singura noastră scăpare, care ai închipuit prin trei ferestre pe Preasfânta cea de o ființă și nedespărțită Treime în baia părintească ce ți se zidea. Pe Aceea roag-O pentru noi, păcătoșii și netrebnicii robii tăi, ca să ne miluiască acum și în ziua morții noastre. Închină-te Părintelui ceresc, ca pe noi cei căzuți sub povara păcatelor să ne ridice spre cuvântarea slavei Sale și să ne îndrepteze ca întotdeauna să avem sus inimile, să gândim la calea de sus, iar nu la cele pământești. Roagă-L pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care în temniță ruga ta cea mucenicească a auzit, ca și pe noi, leneșii, cei ce ședem în trândăvie ca într-o temniță, degrabă să ne întoarcă spre rugăciune și spre alergarea la poruncile lui Dumnezeu; și să ne dea inimă ca să dorim a ne ruga neîncetat. Cheamă și pe Sfântul Duh, Izvorul care te-a întărit pe tine, fecioară curată, la lupta muceniciei și te-a ferit de rușine cu aripile Sale, ca și nouă, rușinații și necurații, să ne zidească inimi curate și duh drept să înnoiască întru cele dinăuntru ale noastre; și mai vârtos să ne întărească spre facerea faptelor bune. Credem, Sfântă Mare Muceniță Varvara, că la toate acestea poți să ne ajuți și nouă și, de vei vrea, puternică ești să mijlocești la Sfânta Treime, ca ceea ce ai proslăvit pe Dumnezeu întru mădularele tale cele mucenicești. Și tu, sfântă fecioară, că nimic nu este cu neputință ție, de aceea nu trece cu vederea lacrimile și suspinele noastre. Pentru acestea cădem către cinstita raclă a sfintelor tale Moaște cele făcătoare de minuni și ție, celei ce petreci în cer cu sufletul, ne închinăm, îndrăznind rugăciuni a grăi, ca fie urechile tale luând aminte la glasul rugăciunii noastre; trupul tău cel mult chinuit să tămăduiască patimile cele multe ale sufletelor și ale trupurilor noastre; capul tău cel plecat sabiei să dea capetelor noastre apa curăției păcatelor; părul tău cel rupt fără milă să ne lege de dragostea lui Dumnezeu; buzele tale cele cinstite să împiedice gurile noastre a grăi în deșert și să le deschidă ca să vestească totdeauna lauda Domnului; ochii tăi cei ce văd Lumina Treimii să vadă și a noastră bună dorire, ca și noi să ne întoarcem ochii să nu mai vadă deșertăciuni, ci totdeauna să căutăm spre fericirea cea cerească; mâna ta cea tăiată să ne scrie în cartea vieții și să ne învrednicească ca totdeauna să ridicăm mâinile către Cel de Sus și să nu împletim cu dânsele înșelăciuni; sânii tăi, cei tăiați fără milă, să ne fie nouă turn tare în fața vrăjmașului; picioarele tale, cele ca niște făclii luminoase, degrabă alergând către Mirele ceresc în cămara cea dumnezeiască, să ne facă și pe noi cu picioarele noastre să călătorim către tot lucrul bun, ca Legea Domnului să fie făclie picioarelor noastre și lumină cărărilor noastre. Rănile tale să ne slobozească din rănile păcatelor; sângele tău, cel ce de multe ori în chinuri s-a vărsat, să curețe sufletele și trupurile noastre de toată spurcăciunea; moartea ta să ne dea nouă să murim spovediți și împărtășiți cu Trupul și Sângele lui Hristos, căci în fiecare facere de bine ești preamărită, și mai vârtos întru aceasta, că tot cel ce are nădejde la tine și pururea te cheamă spre ajutor de moartea cea grabnică scapă; de care și pe noi, ticăloșii, ne izbăvește, fecioară curată, Mare Muceniță Varvara; și cu rugăciunile tale întru tot puternice învrednicește-ne a sta de-a dreapta lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, și s-auzim glasul ce va zice: „Slugă bună și credincioasă, intră întru bucuria Domnului tău”. Amin.

Și se face otpustul.

Previous Post

Punctul de vedere explicitat al Patriarhiei Române referitor la certificatul digital UE privind covid-19

Next Post

Ajutorul dat de Sfânta Varvara Cuviosului Paisie Aghioritul după operația la plămâni

Related Posts
Total
0
Share