Aceasta este milostenia cea mare

Un duhovnic avea un obicei foarte bun. De pildă, mergea să spovedească pe cineva care, să presupunem, era hulitor de cele sfinte. Îi spunea:

– Vei merge să-mi aduci zece oameni hulitori să se spovedească și te iert. Iar a doua zi deja poți să te împărtășești.

Acela, ca să se împărtășească, se străduia să găsească alți zece. Priviți la câștig. Aducea acesta pe cei zece și cei zece aduceau și pe alții, potrivit tacticii acestui duhovnic.

Este nevoie ca toți să miluim pe semenii noștri, mai ales pe cei care sunt departe de Dumnezeu, care sunt săraci cu sufletul și atunci răsplata noastră va fi mare înaintea lui Dumnezeu. Vedem pe hiliaști stând la colțurile drumurilor și înșelând pe oameni, conducându-i de la Hristos la diavolul și făcând multă pagubă. Gândiți-vă acum, când noi creștinii facem ceva asemănător, adică atunci când povățuim suflete la Hristos, ce lucru mare este! Mii de lumi nu se pot compara cu valoarea și mântuirea unui suflet. De aceea cel care va ajuta pe altul să se mântuiască, acestuia i se va acoperi mulțime de păcate.

Și invers, văd și marea răspundere ce o avem. Nu este păcat numai a greși în ceva. Păcat este și atunci când, din pricina trândăviei noastre și lipsa dragostei, nu am ajutat pe aproapele nostru.

Trebuie, frații mei, noi creștinii, cu luminarea lui Dumnezeu să ne asumăm o nouă cruciadă, o nouă luptă de ajutorare și milostenie către aproapele nostru. Nu atât material, cât duhovnicește să oferim ajutor și milostenie sufletească, care are o valoare imensă. Mergem într-un spital și vedem pe cineva că suferă. Să mergem lângă el, să-i dăm o cărticică, să-i spunem două cuvinte: „Fă răbdare, cruce este. Dragostea lui Dumnezeu este alături de tine. Te pregătește Dumnezeu, ca să mergi lângă El”.

Când cineva este sănătos, este mai rece și mai nepăsător față de cele dumnezeiești, față de aproapele său, față de mântuirea sa, iar cuvântul lui Dumnezeu nu lucrează în el. Când însă va cădea la pat și durere va începe să are și să pregătească inima sa, atunci și Dumnezeu lucrează în chip minunat, ca să se primească cuvântul lui Dumnezeu. Durerea schimbă sufletul, îl înmoaie și devine capabil să asculte ceva despre Dumnezeu. Când însă se apropie un om al lui Dumnezeu și deschide și o cărticică, atunci cuvintele lui Dumnezeu lucrează în sufletul său și începe să cugete la schimbarea sa, întoarcerea sa, mântuirea sa. Câte milioane de oameni datorează mântuirea lor unei încercări, unei boli sau unui necaz!

Eram în Tesalonic și acolo am aflat că niște fii duhovnicești de-ai mei se aflau la spital în urma unui accident. De vreme ce mă aflam acolo, am mers la spital, i-am însemnat cu semnul crucii, i-am mângâiat, i-am sfătuit. Acolo s-a apropiat de mine un tânăr, care era bolnav:

– Părinte, puteți să mă spovediți?

– Desigur, cum să nu? Mergem…

Am mers într-un salon și a făcut o mărturisire generală. Acest om nu se spovedise niciodată. Pronia lui Dumnezeu l-a condus bolnav acolo și a rânduit ca eu să fiu acolo. S-a săvârșit spovedania, și-a schimbat viața și astfel boala a adus mântuirea sufletului său.

Așadar, în orice chip putem, trebuie să ajutăm, căci nu știm când ne va chema Domnul să plecăm din această viață. Și să cerem de la Dumnezeu să ne dea duhul dragostei, căci dragoste înseamnă milostenie. Cel care iubește, știe și să miluiască. Și Dumnezeu îl iubește foarte mult pe omul milostiv, căci El Însuși este milostiv și îndurat.

V-ați gândit vreodată că în afara acestei lumi există și o altă lume, duhovnicească? V-ați gândit vreodată să vă rugați pentru sufletele care se află în temnița iadului? V-ați gândit vreodată că există suflete care suferă îngrozitor, fiindcă nu au intrat în Împărăția lui Dumnezeu? Pentru aceste suflete cine se va ruga? Aceasta este milostenia cea mare, aceea de a ne ruga pentru acești oameni, care se află în temnița iadului și așteaptă ziua Judecății. Tremură la gândul că se apropie ceasul judecății, în care odată pentru totdeauna vor fi judecați și acea stare nu va avea sfârșit.

Veți fi văzut lucrări cu oameni din vremurile de demult, care lucrau în ocne, legați cu lanțuri la mâini, la picioare, siliți să lucreze în topitorii, la drumuri, să care pietre prin apă și să doarmă în noroi toată viața. Și ce este această stare în comparație cu starea oamenilor osândiți veșnic? Se află într-o totală nefericire. Dacă i-ați vedea, v-ar durea foarte tare. Vă încredințez eu că așa este. „În iad nu este pocăință”. Adică pocăința sufletelor care au plecat din această viață și sunt în iad, nu este ascultată. Cine, așadar, îi va ajuta, cine îi va izbăvi? Biserica luptătoare, care suntem noi.

Trebuie să ne preocupe acest lucru serios. Să ne punem pe noi înșine în această situație. O, ce binecuvântare am avea și noi dacă ar exista unii a căror rugăciuni să aibă puterea de a ne izbăvi din iadul cel înfricoșător, să răscumpere datoria noastră și din starea robiei să ne aflăm în slavă și odihna lui Dumnezeu! Această milostenie este cea mai înaltă pe care o poate săvârși creștinul. Și știți că rugăciunile oamenilor sfinți au izbândit această mare minune! În tradiția patristică și ascetică am citit despre mulți oameni sfinți, care cu rugăciunea lor au scos suflete din iad.

Și câți alți Sfinți au făcut aceasta, dar a rămas neștiut și nescris! Dumnezeu însă i-a slăvit pentru această milostenie mare. Dacă un singur pahar cu apă are valoare și răsplată de la Dumnezeu în nume de ucenic, în nume de profet, în nume de drept, cu cât mai mare valoare are rugăciunea pentru mii de milioane de oameni nefericiți și osândiți în temnițele iadului!

Fragment din cartea Arta mântuirii, ce a apărut la Editura Evanghelismos.

Total
105
Shares
Previous Post

Milostenie este rugăciunea ce o facem pentru toți frații noștri

Next Post

Creștinii și desfrânarea

Related Posts