Aceasta este Taina ce sufletu-ți învie

Preot Cristian Alexandru
De fiecare dată când simți că ești lovit,
Când toate nu-ți merg bine și nu ești fericit,
Creștine să nu pregeți s-alergi la Dumnezeu,
Căci știe El prea bine care-i necazul tău…

Hristos a dat în lume un leac care-i uitat,
Și care al tău suflet îl spală de păcat…
Aceasta este Taina ce sufletu-ți învie,
Iisus Mântuitorul Cel din Euharistie.
Duminica-n biserici, prestolul din Altar,
Se face masă vie prin preoțescul Har,
Acolo e scăparea și vino, dacă poți,
Să guști Izvorul Vieții ce-i mântuie pe toți.
Când îți bolește trupul, El e medicament
Ce ți se dăruiește precum un pansament,
El este doctoria, e Trupul lui Hristos,
Care îți dă sfințire chiar de ești păcătos!!!
Cu Sfânta-mpărtășire se spală de păcat,
Tot cel care în lume cu semeni-i iertat.
De ai vreo supărare să nu cutezi să vii,
Ci cu nădejde-n Domnul, împăcă-te întâi!
Previous Post

Atitudini greşite faţă de Sfânta Euharistie

Next Post

Să nu ne temem peste măsură, căci suntem oameni ai lui Dumnezeu

Related Posts

Femeia în care cred

Dependentă de iubire, pentru că din iubire se hrăneşte, prin iubire respiră. Iubirea este Crezul ei.Tresare când aude cuvinte precum: viaţă, dragoste, curăţie, familie, dor……
Read More
Total
0
Share