– Gheronda, ce diferenţă există între acedie și trândăvie?
– Acedia este lenevia duhovnicească, în timp ce trândăvia se raportează și la suflet și la trup. Bine este însă să nu fie niciuna. De acedie și de trândăvie se molipesc uneori și sufletele care au multe condiţii pentru viaţa duhovnicească, care au sensibilitate, mărinimie.
Diavolul nu prea are ce să-i facă unui om indiferent. Însă un om sensibil, dacă se va mâhni, este cuprins apoi de acedie. Trebuie să afle ce l-a mâhnit și să înfrunte situaţia duhovnicește, pentru a-și regăsi curajul și a-i porni motorul din nou. Să ia aminte să nu lase răni nevindecate, pentru că după aceea se va încovoia din pricina lor. Istovirea duhovnicească, care în continuare aduce cu sine și pe cea trupească, îl netrebnicește. Te duci la medic și acesta nu-ţi găsește nimic, pentru că vătămarea a pricinuit-o ispititorul. Pe câte suflete care au mărinimie și sensibilitate le văd netrebnicite!
– Gheronda, mă simt istovită și nu-mi pot face deloc îndatoririle duhovnicești. Oare aceasta să mi se tragă din oboseală sau din trândăvie?
– Nu spune: „Pentru păcatele mele cele multe mi se îmbolnăvește trupul, slăbește și sufletul meu”[1]? Nu este oboseală trupească, ci istovire sufletească. Iar aceasta este mai rea decât oboseala trupească. Istovirea sufletească îl „scoate din uz” pe om, care devine ca o mașină ale cărei piese sunt bune, însă are motorul dezmembrat.
– Gheronda, văd că, deși la început iubeam cele duhovnicești, acum nu mai pot face nimic.
– De ce nu poţi face nimic? Nu ai putere? Eu văd că ai. Nu-ţi aduci aminte cum mai demult, când se zidea mănăstirea și lucrai toată ziua la construcţii, câte nevoinţe duhovnicești făceai?
– Gheronda, nu cumva este de vină faptul că sunt prinsă cu tot felul de treburi?
– Mai degrabă este de vină faptul că ai slăbit nevoinţa. Caută să te călești, să iubești asceza. Eu, cu jumătate de plămân, știi câte metanii fac? Nu pot să-ţi spun. Numai atâta îţi spun: că atunci când fac rugăciunile cu șiragul de metanii și cu închinăciuni, când îmi obosește o mână, fac cruce cu cealaltă. Toate acestea ţi le spun din dragoste. Alţii nu au condiţiile pe care le ai tu și știi cum se nevoiesc, cum se luptă? Tu ești bună de comando. Cum de te-ai delăsat în așa hal? Eu mă voi ruga pentru tine, dar, ca să te ajuţi, trebuie ca și tu să faci ceva. Ai înţeles? În cele duhovnicești trebuie să te dăruiești cu totul pe sineţi și atunci vei aduce rod și în ascultarea ta.
– Gheronda, uneori, când sunt în chilie mă cuprinde acedia.
– În chilie nu te rogi, nu citești? Pe cât poţi, să nu lași să treacă timpul fără să faci ceva. Nu te poţi ruga? Atunci citește ceva care să te ajute în acel timp. Altfel diavolul poate exploata starea ta apăsătoare și te poate istovi cu desăvârșire.
[1] Al doilea tropar de la Mărimurile Paraclisului Mare și Mic al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.
Extras din Despre rugăciune – Cuviosul Paisie Aghioritul, editura Evanghelismos.
