Undeva într-un sat trăia o familie creștină. Aveau 4 copii şi se înţelegeau minunat cu toți vecinii. Ceea ce însă era deranjant pentru nişte vecini, era faptul că ei nu se certau și nici gălăgie nu făceau în curte.
La un moment dat vecinul spuse:
– Vecine, aș vrea să vă întreb, de ce voi nu vă certați în casă? Vă urmăresc de ceva timp…Nu vă bateți, nu vă certați, nu urlați la noi.. Ceva nu e OK cu voi! Sunteți bolnavi?
– Nu vecine! Vino să te convingi, te chem mâine la noi, într-o vizită cu soția ta.
A doua zi pe seară familia interesată veni la vecinul cu pricina. După primire aşteptau cu nerăbdare răspunsul viu la ce îi frământa. Cina era pregătită. Începură să servească merindele.
Familia invitată însă făcu un gest necugetat. Au luat de la masă două linguri de mămăliguţă şi le aruncară pe jos să vadă reacţia familiei.
La care vecinul spuse:
– Aveți dreptate mămăliguța nu este nici pe gustul nostru și aruncă tot vasul pe jos.
Soţia curăță imediat camera și aşteptă.
– Aveţi o soţie harnică.
– Vom vedea, răspunse vecinul.
– Te rog să-mi aduci o sticlă de apă minerală din beci.
În câteva clipe soţia venise cu sticla de apă.
– Nu se poate. Ai adus o apă prea caldă. Adu-mi altă sticlă.
În câteva minute veni cu o altă sticlă.
– Asta este prea rece. Asa este vecinule?
– Ai multă dreptate, soțul meu drag.
De 6 ori a fost trimisă să aducă apa din beci, şi tot de atâtea ori a răspuns:
– Da, dragul meu, ai dreptate. Aşa este!
Așeză pe masă un pahar cu apă.
După aceea vecina spuse:
– Vă rog să încetați. Este penibil. Aveţi o sclavă, nu o soție.
În acel moment bărbatul spuse:
– Vecine, te rog, să mergem în beci să luăm o sticlă de apă şi niște vin.
Când au ajuns…surpriză. Nu era decât o sticlă de apă minerală.
Vecinii au fost mirați. Au înţeles atunci mai mult decât văzuseră.
Răbdare. Înțelepciune. Înțelegere. Respect! Deci: Iubire!
Aceștia sunt pereții casei unei familii!
