„Bărbatul pe care îl va alege Domnul, acesta va fi sfânt” (Numeri 16, 7)
Cu adevărat Munte al lui Dumnezeu, Munte Sfânt și moștenire a Preasfintei Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu și Pururea Fecioarei, este Athosul, cel care se învecinează cu cerul. Arenă a luptelor duhovnicești, loc de asceză, pocăință și rugăciune și atelier de sfințenie al nenumăraților asceți care s-au nevoit în el de-a lungul veacurilor, pribegi și monahi, numiți și nenumiți. Lauda și cununa Sfintei și Marii Biserici a lui Hristos din Constantinopol, sub a cărei jurisdicție canonică și duhovnicească și neîncetată purtare de grijă bisericească se află, dar și neîntreruptă rugăciune tainică pentru lume, izvorâtă din neîncetatele rugăciuni și cereri de zi și de noapte pe care le înalță monahii „pentru pacea de sus și pentru mântuirea sufletelor” creștinilor ortodocși de pe pământ, precum și „pentru pacea întregii lumi și pentru bună starea Sfintelor lui Dumnezeu Biserici”. Nenumărați sunt cei care, urmându- Sfântului Petru Athonitul, primul ascet cunoscut nouă, s-au nevoit cu plăcere de Dumnezeu și s-au săvârșit în el, arătându-se vase alese ale Sfântului Duh, datorită sudorilor ascetice și ostenelilor plăcute lui Dumnezeu, şi împodobindu-se astfel cu felurite harisme dumnezeiești cum ar fi: cea a mai-înainte-vederii, a facerii de minuni, a deosebirii duhurilor, a povățuirii duhovnicești neînșelate, a cuvântului mângâietor și multe altele. Aceia împodobesc acum Cerul mult înstelat al calendarului ortodox și au devenit povățuitori veșnici ai noștri către Împărăția Cerurilor.
Acestui Dumnezeu adevărat încredințându-ne prin omul Său, preotul Eli, și totdeauna crezând Legii Sale, care spune că „pe cei care Mă slăvesc îi voi slăvi”, precum scrie la I Împărați, cap. 2, stih 3, Sfânta și Marea Biserică a lui Hristos dintru început nu a încetat să recunoască, din cetele celor de pe pământ care se mântuiesc, pe astfel de vase sfinte și dumnezeiești ale Duhului, îngeri mai degrabă decât oameni, slăvind în felurite chipuri, prin cuvinte și fapte, pe Părintele Ceresc, Care i-a slăvit și-i slăvește și-i va slăvi până la sfârșitul veacurilor ca pe Sfinți.
Pavel Apostolul propovăduiește în Epistola sa către Romani, cap. 5, stihul 20, că „unde s-a înmulțit păcatul, a prisosit Harul”. Biserica trăiește această realitate neîntrerupt până astăzi, prin nenumărata ceată a cuvioșilor și a bărbaților sfinți, cunoscuți și cei mai mulți necunoscuți, care s-au arătat, în fiecare vreme, prin ridicarea crucii personale, urmând Domnului nostru Iisus Hristos, Care prin moartea Sa pe Cruce l-a zdrobit pe cel care avea stăpânia morții și prin slăvita Sa Înviere dăruind viață veșnică tuturor celor care voiesc. Așadar noi, văzând această neîntreruptă lucrare a Începătorului Credinței noastre, împreună cu sfințitul Psalmist strigăm cu uimire: „Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru; Tu ești Dumnezeu Care faci minuni” (Psalmul 77, 13) și: „Mare ești, Doamne, și minunate sunt lucrurile Tale și nici un cuvânt nu este de ajuns spre lauda minunilor Tale”.
Un astfel de bărbat, continuator al tradiției de sfințenie și de jertfire chenotică a Sfintei Biserici a Constantinopolului, precum și a etosului și a cugetării ei, s-a arătat, printre mulți alți părinți athoniți anonimi care s-au nevoit și s-au săvârșit până în vremurile din urmă, ascetul purtător de Dumnezeu și harismaticul organ al Preasfintei Treimi, cel care se trăgea după trup din Capadocia cea născătoare de Sfinți și care, în Grădina Stăpânei noastre Născătoarea de Dumnezeu, viață monahală a petrecut, în multe nevoințe și lacrimi, Cuviosul Monah Paisie, Arsenie Eznepidis după numele din lume, împodobit de Domnul cu deosebite harisme, arătându-se stâlp adevărat și mângâietor al credincioșilor și slăvindu-L pe Părintele nostru din Ceruri prin viața sa minunată. Unei astfel de desăvârșiri evanghelice, prin silință și prin lucrarea virtuților, s-a învrednicit, mărturisit fiind de neînșelătoarea conștiință a credincioșilor, Monahul Paisie, numit Eznepidis, care a petrecut, mai mult de o jumătate de veac, o viață ascetică în sărăcie și lipsuri, îmbrăcând haina monahală în Muntele cel Sfânt; care s-a împotrivit toată viața stăpânitorului acestui veac, care a mărturisit mărturisirea cea bună și a ținut Credința Ortodoxă cea nepătată, care a împodobit Biserica, care s-a cheltuit pe sine cu fapta și cu cuvântul în ascultare de Hristos și în dragoste pentru Dumnezeu și pentru aproapele. Acesta, o viață în cuvioșie și sfințenie petrecând, chip al petrecerii după Hristos și icoană vie a virtuții s-a arătat, învățător și povățuitor duhovnicesc al mulțimilor de credincioși s-a făcut, la mari măsuri duhovnicești înălțându-se și vas al Preasfântului Duh arătându-se, cinstit a fost de Dumnezeu cu harisma vindecării bolnavilor și a celor ce pătimeau de la duhurile întunericului.
Înmulțindu-se pe zi ce trece, în vremurile din urmă, binecuvântarea și săvârșirea continuă a semnelor minunate și a vindecărilor bolilor sufletești și trupești la mormântul pururea fericitului Stareț, credința covârșitoare a nenumăraților creștini ortodocși a mișcat Smerenia noastră, Care s-a învrednicit să-l cunoască cu propriii ochi și cu propriile simțuri și să se lege duhovnicește de Monahul Paisie și să se încredințeze îndeaproape de conștiința bisericească generală cu privire la sfințenia acestui ales al lui Dumnezeu, ca, în urma cercetării atente și a referatului Comisiei Sinodale Canonice, împreună cu Înaltpreasfințiții Mitropoliți, frații noștri cei iubiți în Duhul Sfânt și împreună-liturghisitori, să decretăm și să stabilim, cu porunca Duhului Sfânt, ca, de acum și până în veac, Monahul Paisie, care și-a petrecut viața sa în asceză în Muntele Athonului, să fie numărat împreună cu Cuvioșii Părinți și Sfinți ai Bisericii celei Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolicească, și cinstit în fiecare an cu slujbe sfinte și cântări de laudă în 12 ale lunii iulie, în ziua în care și-a încredințat duhul său în pace în mâinile Dreptului Judecător și Domn al vieții.
Spre adeverirea acestui fapt, s-a întocmit prezentul nostru Act patriarhal și sinodal, care a fost semnat și inclus în Sfânta Condică a Sfintei și Marii Bisericii a lui Hristos, din care o copie identică a fost trimisă Sfintei Comunități a Sfântului Munte, pentru a fi citită în biserici și apoi depusă în arhivele ei.
În anul mântuirii 2015, în luna ianuarie, ziua 12
† Vartolomeu al Constantinopolului
† Iacov de Chicago
† Ieremia al Elveției
† Sotirios de Toronto
† Irineu al Cretei
† Hrisostom de Symis
† Metodie de Boston
† Atenagora al Mexicului
† Macarie al Gortinei și Arcadiei
† Andrei de Arkalohoriu
† Atenagora al Belgiei
† Paisie de Leros, Kalymnos și Astypaleas
† Atenagora de Kydonion
