Pierdem mult atunci când întârziem la biserică

Durerea unui preot

Se cuvine să știm că în fiecare dimineață la biserici se săvârșește Utrenia și în continuare Dumnezeiasca Liturghie, dacă este Duminică sau sărbătoare, iar în fiecare după-amiază se săvârșește Vecernia, iar la unele biserici și Paraclisul. Sună clopotul în fiecare dimineață, sună și în fiecare după amiază, ca să ne aducă aminte că începe o rugăciune de obște și ne cheamă la ea. Mulți cred că aceste slujbe îi privesc pe preoți sau pe monahi și se săvârșesc pentru ei. Nu, frații mei, slujbele nu-i privesc numai pe preoți și pe monahi, ci ne privesc pe toți. De aceea toți, dacă este cu putință, suntem datori să mergem în biserici la aceste ore.

Aici vă rog să-mi îngăduiți să fac o observație și, totodată, să formulez și o rugăminte. În fiecare Duminică și sărbătoare cei mai mulți veniți la biserică în ultima jumătate de oră sau chiar sfert de oră, adică cu puțin înainte de a se sfârși Dumnezeiasca Liturghie, și vă simțiți satisfăcuți că v-ați împlinit „îndatorirea” de a merge la biserică. Unii treceți pe la biserică după terminarea Dumnezeieștii Liturghii, aprindeți o lumânare și vă simțiți mulțumiți.

Sună clopotul prima dată și ne spune: „Veniți, că începem slujba!”. Sună a doua oară, atunci când se cântă imnul Maicii Domnului: „Ceea ce ești mai cinstită…” și ne silește să ne grăbim. Sună și a treia oară, la Doxologie, ca să ne spună: „Întrăm în Dumnezeiasca Liturghie, ați întârziat”. Cu toate acestea noi încă mai întârziem.

La teatru, după ce a început reprezentația, se închid ușile, și chiar un minut de întârziem, rămânem afară. La programele de la televizor nu pierdem nici un minut, la serviciu trebuie să-ți marchezi cartela la ora stabilită, la întâlnirile noastre, la cumpărăturile noastre, peste tot ne străduim să fim punctuali și vai de cel care nu-și ține orarul cu exactitate. Numai într-un lucru nu ne respectăm orarul, în mersul la biserică.

Dumnezeu așteaptă, Dumnezeu nu pedepsește, Dumnezeu nu are ceas. Dar v-ați gândit vreodată câte pierdeți atunci când nu veniți din timp la biserică? Mă refer mai ales la slujbele de Duminică, în timpul cărora premerge Utrenia și urmează Dumnezeiasca Liturghie. Utrenia este pregătirea preotului și a credincioșilor pentru Dumnezeiasca Liturghie. Din păcate, puțini creștini vin la Utrenie, dar aceștia dobândesc mult. Cei mai mulți nici nu știu ce înseamnă Utrenie, dar nici Dumnezeiasca Liturghie nu știu ce este, de vreme ce vin în ultima clipă, chiar și atunci când vor să se împărtășească.

Fraților, să învățăm ce înseamnă cultul dumnezeiesc, să aflăm ce importanță are el pentru viața noastră, pentru a participa cu o dorință arzătoare la el, și astfel să ne bucurăm de foloasele lui. Și să considerăm o mare pagubă, atunci când pierdem chiar și câteva minute, iar nu ceasuri, din slujba dumnezeiască.

Previous Post

Modalitățile de influență a oamenilor asupra duhurilor necurate

Next Post

De ce nu-i pedepsește Dumnezeu pe cei necredincioși?

Related Posts
Total
0
Share