Preaiubiții mei frați și fii duhovnicești, împreună-slujitori ai Bisericii,
În actualele condiții de panică, derută și frică, Biserica este și trebuie să rămână liman spiritual și social pentru fiecare dintre membrii săi.
Iubiților frați și fii duhovnicești, nu uitați că noi pentru aceasta ne aflăm aici: să slujim membrilor comunităților noastre euharistice. Suntem aici ca să Îl slăvim pe Dumnezeu, să aducem, pe Sfântul Antimis, Jertfa cea nesângeroasă la altarul euharistic, jertfindu-ne apoi noi înșine la altarul fratelui. De la această slujire nu trebuie să ne dea înapoi nimeni și nimic. Sub nicio formă nu putem să închidem ușa Bisericii sau poarta inimii noastre semenului suferind. Mai ales acum, mica noastră turmă are nevoie de mângâiere, de sfătuire, de întărire prin rugăciune și slujire, însă noi vom traversa mai ușor această încercare, având conștiința că participăm, împreună, la aceeași viață întru Hristos, ritmată liturgic, hrănită de Sfintele Taine, luminată de Duhul Sfânt. Acum, mai mult ca niciodată, avem nevoie de Biserică, atât noi slujitorii altarului, cât și credincioșii. Ne bucurăm nespus de faptul că la nivelul comunităților noastre s-au găsit voluntari ca să se implice în acțiunile de solidaritate și sprijin pe care Biserica le poate organiza în colaborare cu autoritățile locale pentru persoanele care s-ar putea afla în izolare sau în carantină sau pentru cele care sunt vulnerabile.
Existența unor condiții obiective care constau în restricțiile și regulile diverse impuse de autorități privind adunările publice și distanțarea socială, înseamnă pentru noi adaptarea slujirii la noile condiții. Dacă va exista interdicția totală a adunărilor publice, ceea ce, deocamdată, în statele din Episcopia noastră nu există, atunci Sfânta Liturghie se va ține acolo unde poate fi slujită de către preot, în condițiile date. Dacă nu poate fi săvârșită în lăcașul de închinare, este recomandabil ca preotul aflat în această situație, după sfătuirea prealabilă cu ierarhul, să meargă în cea mai apropiată parohie sau într-un loc neutru unde se poate săvârși Dumnezeiasca Liturghie. Dacă nici această opțiune nu există, preotul va sluji Dumnezeiasca Liturghie la propriul domiciliu, cu familia mică, așa cum s-a întâmplat duminica trecută în Odense și în Insulele Feroe. În aceste condiții temporare, toți cei din comunitate care nu vor fi trupește prezenți la Sfânta Jertfă, se vor împărtăși de roadele ei cosmice. Sub nicio formă nu va înceta săvârșirea Dumnezeieștii Liturghii Duminica (însă și în cursul săptămânii, acolo unde este posibilă slujirea Liturghiei Darurilor)!
În ceea ce privește membrii comunităților parohiale care vor dori să se spovedească, aceștia vor fi primiți în rânduială, eventual cu programare, în așa fel încât să nu existe aglomerări. În cazul puțin probabil în care se va ajunge la restricția totală a libertății de circulație, preoții se vor îngriji pentru a fi disponibili, prin mediile digitale, credincioșilor care vor dori sfătuire/îndrumare. De îndată ce condițiile legale o vor permite, vor relua întâlnirea față către față, pentru a-i spovedi și îndruma.
Biserica este Trupul lui Hristos, deci este un organism viu care de-a lungul timpului a supraviețuit persecuțiilor și vremurilor de clandestinitate, epidemiilor, războaielor, cataclismelor, sfârșitului imperiilor și al civilizațiilor. Porțile iadului de o vor lovi, Biserica nu se va prăbuși! Aveți încredere! Aveți nădejde! Toate se pot prăbuși, state, societăți, însă Biserica rămâne vie! Vie prin noi, mădularele sale! Așadar, în acest liman netulburat, să rămânem statornici în credință, până ce va trece și această încercare.
Așa cum v-am îndemnat recent în cuvântul pastoral, ne punem toată nădejdea în purtarea de grijă şi ocrotirea Preamilostivului Dumnezeu, Domnul vieţii şi al morţii, Căruia ne rugăm pentru sănătatea și mântuirea noastră şi a semenilor noștri, chemând ca mijlocitori, atât pe Maica Domnului, cât şi pe sfinţii ocrotitori şi tămăduitori pe care îi cunoaştem. Aflându-ne în perioada Postului Mare, rugăciunea noastră va fi însoţită de post, iar sfințiile voastre, ca părinți duhovnicești, le veți rândui credincioşilor din parohie, canon de post şi rugăciune, după puterea fiecăruia.
Al vostru părinte, frate și prieten în Hristos, fierbinte rugător și împreună slujitor,
+Episcopul Macarie
Stockholm, 16 martie 2020.