Acum merg în casă luminoasă, în palat strălucit

Stareţul avea o vară, Ecaterina, care atunci când trăia, îi batjocorea pe preoţi şi pe psalţi, îngânând felul cum citeau, cântau sau cum mergeau. Râdea de ei. Deşi nu ducea o viaţă prea plăcută lui Dumnezeu, cu toate acestea Stareţul o iubea mult.

Nu trecuse mult timp de când părintele Haralambie venise lângă noi, când Stareţul a aflat că verişoara lui, deşi foarte tânără, murise şi, desigur, nu cu o moarte bună. În ultimele clipe ale vieţii ei Dumnezeu a îngăduit ca să se facă pildă rudelor ei şi astfel să înţeleagă şi ele că purtarea Ecaterinei nu fusese bună. Astfel, când i‑a sosit clipa morţii a început să scoată strigăte, să facă diferite grimase şi mişcări ciudate. Şi în această stare şi‑a dat sufletul. Când Stareţul a aflat, a început să plângă. Părintele Haralambie s‑a mirat de sensibilitatea Stareţului. Acesta însă a înţeles gândul său şi i‑a spus:

–    Fiul meu, nu plâng pentru că a murit, ci pentru că s‑a osândit.

Din acea zi Stareţul a început să postească necurmat şi să se roage pentru vara sa. Mult timp însă a văzut‑o în întuneric.

Odată, pe când se ruga în coliba sa, a văzut‑o aievea pe vara sa urcând din iad spre Cer, plină de bucurie, ţinând în mână o cheie şi strigând:

–    Mare este pentru mine ziua de astăzi! Acum merg în casă luminoasă, în palat strălucit.

–    Ecaterina, ce ţi s‑a întâmplat?, a întrebat‑o Stareţul.

–    Mare este pentru mine ziua de astăzi!, a strigat ea din nou.

Aceasta arată că prin multele rugăciuni şi postiri ale Stareţului Iosif, Ecaterina a fost slobozită din legăturile iadului. Cu adevărat, „mult poate rugăciunea dreptului care lucrează”.

Extras din Starețul meu Iosif Isihastul – Cuviosul Efrem Filotheitul, Editura Evanghelismos.

Total
127
Shares
Previous Post

Evanghelia zilei (Marcu 4, 24-34)

Next Post

Cine a „inventat” semnul Sfintei Cruci? Istoric, evoluție și semnificații

Related Posts