Preot Ioan Istrati
Astăzi, la Evanghelie, Hristos vorbește cu elinii și cu Apostolii. Le explică a mia oară să umble pe lumină, să îmbrățișeze binele, viața, iubirea. La nesfârșit. În aceste clipe de durere infinită, în care Mielul Se apropie de Jertfă, unii au preocupări de putere, alții îi cântăresc viclean cuvintele ca să-l vândă cu ele, cei mai mulți nu înțeleg disperarea infinită a Celui infinit întru iubire. Hristos suferă îngrozitor de nesimțirea celor pentru care va muri, se cutremură de miliardele de Lazări care nu vor să iasă afară din mormântul pe care și l-au săpat cu sârg în materie.
Un verset devastator e acela în care, Iisus ducându-Se „S-a ascuns de ei”.
Iisus Se ascunde de ei ca să plângă infinit de dorul celor care vor alege pentru totdeauna suferința, care-L doare pe El, pentru că îi iubește.
Dacă în zorii creației, omul viclean, plin de mândrie și de neascultare, se ascunde de Dumnezeu în tufele Raiului, acum la Judecata lumii, Dumnezeu Se ascunde de oameni ca să Își plângă galaxiile de lacrimi pentru cei ce se vor pierde la picioarele Crucii.
Acum se discerne, acum se întinge condeiul, acum oamenii își scriu singuri cartea vieții veșnice: ori plângând sub Crucea lui Dumnezeu, împreună cu El în suferință și în Înviere, ori râzând tălâmb de durerea infinită a Celui răstignit, ca arhiereii și cărturarii.
Suntem pe Golgota, sfărâmându-ne de durerea Celui ce moare pentru noi, sau la ospețele păcătoase ale fariseilor și cărturarilor? Suntem cu Petru inundați de propriile lacrimi, sau cu Iuda pe cracă? Suntem cu Ioan la piciorul Crucii, sau cu Caiafa la masa Paștilor umbrei?
Săptămâna Pătimirilor Domnului e de fapt concentrarea întregii istorii într-o lacrimă de durere pentru Cel ce este omorât de oameni, din cauza prea multei Lui iubiri. Să nu treacă peste noi revărsarea de iubire a Dumnezeului nostru răstignit.
Să luăm aminte!!!
