PS Ignatie (Episcopul Hușilor)
Pasajul scripturistic ne vorbeşte despre atitudinea extraordinar de frumoasă şi plină de nobleţe pe care a avut-o un centurion roman faţă de unul din subordonaţii săi. Centurionii sau sutaşii aveau în subordine aproape 100 de soldaţi. Ei se ocupau de disciplină, de ordinea publică. Mediau conflictele care puteau surveni între romani şi evrei. Pe centurionul din Evanghelie îl putem considera un lider faţă de subordonaţii săi.
Pasajul scripturistic ne descoperă chiar un lider aşa cum nu prea suntem obişnuiţi, în pofida faptului că sunt atâtea cursuri de leadership în care suntem învăţaţi cum să fim capabili să exercităm funcţiile pe care le avem. Se pune prea puţin accent pe ceea ce înseamnă educaţia sufletească a unui lider, a celui care ocupă o funcţie şi are mai mulţi colaboratori. Nu folosesc termenul de «subaltern» sau «subordonat», pentru că nu pune în evidenţă, cu adevărat, calităţile unui lider. Când un lider face exces de termenul de «subordonaţi», este posibil ca acesta să fie un mic dictator, un mic terorist psihic.
Centurionul are un profil spiritual extraordinar, pe care ar trebui să îl preia orice lider, indiferent de ce natură sau poziţie socială ar avea. Sutaşul a dat dovadă de foarte multă bunătate, de dragoste faţă de una din slugile sale, care probabil era mai apropiată de casa sa. Slujitorul era bolnav, şi, în bunătatea sa, centurionul, auzind de Hristos, s-a apropiat de El şi L-a rugat să îl vindece pe acela. Din această rugăminte a sutaşului ne dăm seama, cu foarte multă uşurinţă, că era un om bun. Îl preocupa starea sufletească şi fizică a celor care îl ajutau.
Nu a rămas insensibil, aşa cum, din nefericire, pe unii, care ocupă diferite funcţii, nu îi interesează de suferinţa celor mai mici decât ei din punct de vedere administrativ. Nu îi interesează câtă suferinţă poate aduna cineva în suflet sau că în spatele vieţii acelora poate sta o mare dramă, pe care nu o pot împărtăşi, deşi se citeşte pe chipul lor suferinţă.
Centurionul a manifestat, pe lângă bunătate, şi smerenie. L-a rugat pe Domnul să spună numai prin cuvânt şi se va vindeca slujitorul lui, care era acasă. I-a spus lui Hristos că nu este vrednic să intre în casa sa. Câţi dintre noi am rata şansa să ştim că Dumnezeu ar putea veni în casa noastră? Acest sutaş a dat dovadă de o smerenie extraordinară, spunând că nu este vrednic ca Hristos să vină în casa sa, deoarece se socotea nevrednic, păcătos.
Omul bun are şi smerenie. Smerenia este arta de a fi la locul tău. Nici mai sus, nici mai jos. Să nu ne supraestimăm, şi nici să nu ne amplificăm iluzoriu anumite calităţi pe care le avem. Pe mulţi ne paşte mândria şi aroganţa faţă de cei pe care suntem chemaţi să îi slujim. Adevărata autoritate a unui lider este dragostea, bunătatea şi smerenia.
A treia calitate a centurionului a fost credinţa puternică. I-a spus lui Hristos că este nevoie numai de cuvânt. Învăţăm de aici importanţa şi energia cuvântului. Un cuvânt negativ, cu conotaţii care nu ţin de sfera binelui, distruge. Cât de mult ne rănesc cuvintele care au o încărcătură negativă! Parcă dinamitează sufletul unui om! Avem, în vorbirea colocvială, când cineva ne spune un cuvânt care ne răneşte, expresia: «mai bine mi-ai da o palmă decât să îmi spui acest cuvânt». Un cuvânt cu energie negativă doare, are un impact nu numai emoţional, ci existenţial, mai puternic decât o lovitură fizică. Un cuvânt urât, vulgar, ne poate zdrobi sufleteşte, şi foarte greu ne revenim din punct de vedere spiritual. Un cuvânt pozitiv, cu o energie frumoasă, ne învie, chiar dacă suntem morţi sufleteşte. Mai ales în situaţii delicate, de cumpănă, un cuvânt, o simplă mângâiere, care să exprime compasiunea, înseamnă foarte mult. Este foarte important să fim atenţi la cuvintele pe care le folosim. Trăim o inflaţie a cuvântului. Rănim foarte uşor, la nivel personal, când nu mai avem argumente. Devenim agresivi verbal.
Cuvintele lui Dumnezeu nu au în spatele lor conflicte. Ele dau linişte, pace şi foarte multă aşezare interioară, pentru că nu sunt cuvintele unui om om păcătos, luptat de conflicte interioare. Există oameni care, în starea lor de depresie, de deşirare sufletească, pun mâna pe Biblie şi simt că primesc linişte. Un tânăr, martor la o crimă groaznică, a intrat, după acest eveniment, într-o stare de depresie, într-o lipsă de chef de viaţă. Numai rugăciunea şi lectura Noului Testament au făcut să îşi revină.
Centurionul avea credinţa că cuvântul lui Hristos poate vindeca. Noi avem nevoie de palpabil. Căutăm palpabilul şi, în această căutare excesivă, indirect, căutăm şi spectacolul. Credinţa centurionului a fost una discretă.
Constantele profilului spiritual ale unui lider ar trebui să fie bunătatea, sensibilitatea faţă de cei pe care îi are colaboratori şi smerenia – să nu se creadă un semizeu. Cu cât un om este mai puţin inteligent, dar are puterea în mâinile lui, va face permanent caz de autoritatea sa. Un om inteligent nu are nevoie să facă caz de autoritatea lui. Nu poate exista ordine fără autoritate. Astăzi vor să dinamiteze totul, să dărâme totul, să o rupă cu trecutul, cu ceea ce ţine de tradiţie şi de valoarea în sine. Aceasta înseamnă uzurparea autorităţii. Nu despre aşa ceva vorbim, ci despre excesul de autoritate. Autoritatea trebuie să aibă drept conţinut spiritual bunătatea, smerenia şi credinţa. Atunci dovedim că suntem lideri puternici. Când nu există aceste componente, se naşte un mic dictator. Acela nu suportă o părere contrară, vrea doar să fie linguşit.
Sursa: https://episcopiahusilor.ro/
