Un tânăr fără credință spunea mereu că el nu crede în minuni. Dar, într-o zi, mergând pe stradă, a întâlnit un om, care, plimbându-se încet, se oprea la tot pasul și, privind în dreapta și în stânga, exclama întruna:
– Doamne, ce minune! Ce minunății mi-a fost dat să văd!
– Nu te supăra, a întrebat necredinciosul, dar la ce te uiți și te minunezi așa de tare?
– Cum la ce? La floarea aceasta minunată! Și la copacul de acolo și, uite, privește norii, cât sunt de frumoși!
– Ce ți-e, omule, a mai spus necredinciosul, n-ai mai văzut flori sau copaci până acum? Ce, până acum nu te-ai mai uitat niciodată pe cer să vezi norii și păsările zburând?
– Nu! – a răspuns omul. Vezi dumneata, până astăzi am fost orb din naștere, însă, cu o săptămână în urmă, familia m-a adus în acest oraș la un medic celebru care m-a operat și m-a îngrijit cu multă dragoste. Chiar azi dimineață mi-a scos bandajele de la ochi și, după ce a văzut că nu mai am nimic și m-am vindecat complet, m-a lăsat să plec.
De când am ieșit din spital, mă plimb însă pe străzi și nu mă mai satur să privesc atâtea lucruri frumoase, atâtea minuni. Dumneata poate că, văzând în fiecare zi florile, copacii, oamenii din jurul tău, nici nu mai realizezi cât este de minunată această lume, cât este de uimitoare. Dar eu, eu o văd pentru prima oară și, crede-mă, niciodată nu mi-am imaginat ceva atât de frumos. Mulțumesc lui Dumnezeu pentru toate aceste lucruri frumoase pe care le-a creat și pentru faptul că mi-a ajutat să pot, în sfârșit, să le văd și eu și să mă bucur de ele. Dar, dacă tot ne-am întâlnit, spune-mi încotro găsesc o Biserică, fiindcă vreau să aprind o lumânare și să mulțumesc Domnului pentru minunea care a făcut-o astfel cu mine.
Impresionat de cuvintele omului, necredinciosul l-a însoțit pe acesta până la o Bisericuță apropiată. Au intrat împreună, au aprins câte o lumânare și au început să se roage încet, în fața unei Icoane.
În sufletul său, omul necredincios până atunci a înțeles că nu lumea era de vină, ci el. Toate erau pline de frumusețe, toate erau minuni, dar el nu știa să le vadă. Trecea pe lângă ele, fără să le observe.
Ce minune este mai frumoasă decât o floare ce se deschide, oferindu-și parfumul? Poate cineva să-mi arate o minune mai mare decât dragostea și devotamentul unei mame pentru copilul ei? Este cineva atât de crud, încât să nu simtă dragostea minunea minunilor?
Adevăratele miracole nu trebuie să le vezi, ci să le simți. Și în orice creștin se întâmplă un miracol atunci când, apropiindu-se de ceilalți prin dragoste, simte cum se apropie de Dumnezeu.
„Sfințenia vine din dragoste. Toți cei ce cred și iubesc cu adevărat sunt Sfinți.” (Sfântul Ioan Gură de Aur)
Extras din Cele mai frumoase Pilde şi povestiri creştin-ortodoxe – Leon Magdan, editura Aramis – Patriarhia Română.
