– Părinte, în ce fel pot fi ajutaţi oamenii de vreme ce se întâmplă atâtea în lume?
– Cel ce vrea să se ajute pe sine, se ajută şi cu lucruri de nimic. De pildă, se mişcă o candelă sau se mişcă el însuşi în întregime la un cutremur şi îşi revine. Cei ce nu cred, se fac mai răi atunci când aud că va fi război sau vreo catastrofă. „Hai să ne distrăm”, îşi spun, „pentru că ne vom pierde viaţa”, şi astfel cad cu desăvârşire. Altădată şi indiferenţii îşi reveneau şi se schimbau atunci când auzeau, de pildă, că va fi război. Acum sunt foarte puţini unii ca aceştia. Mai demult neamul nostru trăia duhovniceşte, de aceea şi Dumnezeu îl binecuvânta şi Sfinţii ne ajutau în chip minunat, şi biruiam pe vrăjmaşii noştri, care întotdeauna au fost mai mulţi ca noi. Astăzi spunem că suntem ortodocşi, dar, din păcate, adesea avem numai numele de ortodox, nu şi viaţa ortodoxă.
Am întrebat pe un duhovnic cu lucrare socială, cu o grămadă de fii duhovniceşti etc.: „Ce ştii despre acel film hulitor?”. „Nu ştiu nimic”, mi-a răspuns. Nu ştia nimic şi se afla într-un oraş mare! Unii ca aceştia adorm lumea. O lasă aşa, ca nu cumva să se întristeze, ci să se distreze. Nu cumva să spui că va fi război sau că se va face a Doua Venire pentru care şi trebuie să ne pregătim, ca să nu se mâhnească oamenii. Ca unele bătrâne care spun: „Nu vorbi despre moarte, ci să vorbeşti numai de bucurii şi botezuri!”, ca şi cum nu le-ar aştepta moartea. Astfel simt o bucurie falsă. În timp ce dacă s-ar gândi că bătrânelul cutare care locuia mai jos a murit ieri, că altul este în cele mai de pe urmă ale lui şi va muri, că poimâine va fi parastasul cutăruia, care a fost cu mult mai tânăr decât ele, ar cugeta la moarte şi ar spune: „Trebuie să mă spovedesc, să mă pregătesc duhovniceşte, pentru că poate şi pe mine peste puţin mă va chema Hristos la viaţa cealaltă”. Altfel, vine moartea şi le ia nepregătite. Alţii iarăşi din… „bunătate” spun: „Ereticilor să nu le spuneţi că sunt în rătăcire, ca să le arătăm dragoste”. Şi aşa pe toate le nivelează. Dacă aceştia ar fi trăit în primii ani ai creştinismului, n-am fi avut niciun sfânt. Atunci spuneau creştinilor: „Aruncă numai tămâie în foc şi nu te lepăda de Hristos”. Dar nu au primit. „Fă-te numai că arunci!”. Nici aşa n-au primit. „Nu vorbi despre Hristos şi du-te liber în altă parte!”, şi nici pe aceasta n-o primeau. Astăzi însă vezi o lume fără vlagă.
– Părinte, atunci când Sfântul Apostol Pavel spune: Roada Duhului este dragostea, bucuria[1], înţelege că bucuria este dovada unei vieţi corecte?
– Da, pentru că există bucurie lumească şi bucurie dumnezeiască. Atunci când ceva nu este duhovnicesc, curat, nu poate exista în inimă adevărata bucurie şi pace. Bucuria ce o simte un om duhovnicesc nu este bucuria lumească pe care mulţi o caută astăzi. Să nu încurcăm lucrurile. Sfinţii aveau, oare, o astfel de bucurie pe care o cerem noi? Maica Domnului a avut o astfel de bucurie? Hristos a râs? Care Sfânt a trecut fără durere prin această viaţă? Care Sfânt a avut o astfel de bucurie pe care o urmăresc mulţi creştini din vremea noastră, care nu vor să audă nimic neplăcut ca să nu se întristeze şi să nu-şi piardă pacea lor? Dacă doresc să nu mă întristez, ca să petrec bucuros şi să nu-mi stric liniştea, ca să fiu blând, atunci sunt indiferent! Altceva este blândeţea duhovnicească şi altceva este blândeţea din nepăsare. Unii spun: „Trebuie să fiu bucuros, pentru că sunt creştin. Să fiu liniştit pentru că sunt creştin”. Aceştia nu sunt creştini. Aţi înţeles? Aceasta este nepăsare, este bucurie lumească. Cel ce are aceste particularităţi lumeşti nu este om duhovnicesc. Omul duhovnicesc este în întregime durere. Îl doare pentru situaţii, pentru oameni, dar este răsplătit cu mângâiere dumnezeiască pentru durerea aceasta. Simte durere, dar înlăuntrul lui simte mângâiere dumnezeiască pentru că Dumnezeu aruncă cu binecuvântări din Rai în suflet şi se veseleşte omul de dragostea dumnezeiască. Aceasta este bucuria duhovnicească, bucurie care nu se poate explica şi care inundă inima.
[1] Gal. 5, 22.
Extras din Trezire duhovnicească– Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos.
