De câte ori nu am privit apatici la nefericirea semenilor aflați în dificultate? De câte ori nu i-am compătimit inerți și inactivi, clamând cu vinovată resemnare că nu putem face nimic pentru ei?…
Iată ce au făcut patru bărbați pentru un paralizat, în evanghelia de azi: l-au luat pe brațele lor și l-au adus înaintea Domnului, încrezători că, dacă ei nu pot face mai mult pentru dânsul, Dumnezeu poate. Ce a făcut Domnul? „Văzând credința lor, a zis slăbănogului: îndrăznește, fiule! Iertate sunt păcatele tale!” Și l-a tămăduit!
Vasăzică, pentru credința celor patru, a iertat păcatele bolnavului! Ce înseamnă asta? Înseamnă că binele este transmisibil; că energia, duhul bun și rugăciunea unora pentru alții schimbă destine, fapt care ne încurajează și pe noi să ne asumăm semenii, potrivit cuvântului: „Purtați-vă sarcinile unii altora și așa veți plini legea lui Hristos!” (Gal. 6, 2)
Așadar, aveți copii care nu vă mai ascultă? Soți care nu vă mai sunt fideli? Prieteni care nu vă mai împărtășesc dragostea? Aduceți-i înaintea Domnului! Luați-i pe brațele dragostei voastre și aduceți-i la Hristos, încredințați că nici ei nu sunt mai bolnavi decât paralizatul de astăzi, și nici voi mai puțin vrednici decât bărbații care l-au adus pe acela la Domnul!
Purtați-i în sufletele voastre! În pomelnicele voastre! În gândurile și inimile voastre bune, atunci când veniți la Biserică să vă rugați, și văzând Domnul credința voastră, nu va fi mai puțin bun cu voi decât cu bărbații de astăzi!
În tinerețile sale, Fericitul Augustin n-a pășit dintru început pe calea cea luminoasă a credinței, cu toată educația și învățătura pe care o primise în casa părintească, ci a apucat pe calea cea largă și ispititoare ce duce la pierzare. Trăia în dezmierdări cu prietenii de seama sa, a avut un copil nelegitim, căuta adevărul la învățații și înțelepții lumii acesteia, în loc să-I urmeze Domnului.
În tot acest timp, mama sa se ruga lui Dumnezeu cu lacrimi fierbinți să-l scoată pe feciorul ei din întuneric și rătăcire. Și, în cele din urmă, rugăciunile ei au aflat ascultare și Augustin s-a convertit la credință, precum oarecând prigonitorul Saul la poarta Damascului. Iată cum istorisește chiar el momentul întoarcerii la Hristos, în cartea „Confesiuni”:
„Mă aflam în grădina casei noastre și deodată am auzit un glas ca de copil din curtea de alături, care repeta mereu: „Ia și citește! Ia și citește!” M-am dus în grabă unde se afla Alipius (fiul său nelegitim) și unde lăsasem un volum al Noului Testament. Am luat cartea, am deschis-o la întâmplare și privirea mi-a căzut asupra versetelor 13 și 14 din capitolul 13 al Epistolei către Romani, în care se spune: „Să umblăm cuviincios, ca ziua: nu în ospețe și în beții, nu în desfrânări și fapte de rușine, nu în ceartă și pizmă, ci îmbrăcați-vă în Domnul Iisus Hristos, iar grija de trup să n-o faceți spre pofte!”
N-a trebuit să citesc mai departe. Când am sfârșit, o lumină de încredere și siguranță se aprinse în inima mea, iar noaptea îndoielilor s-a risipit. Am crezut și L-am primit în inima mea pe Hristos!… În acest chip, brațul Păstorului Celui bun a găsit oaia cea pierdută și a adus-o la staulul Său…”
† SEBASTIAN
Episcopul Slatinei și Romanaților
