“Akedia este relaxarea sufletului, dar o relaxare a sufletului care nu are în ea cele potrivite firii, nici nu stă cu vitejie împotriva patimilor. Căci ceea ce este hrana pentru trupul viguros, aceasta este ispita pentru sufletul viteaz” (Evagrie Ponticul, Despre cele opt gânduri ale răutăţii, trad. diac. Ioan I. Ică jr, Editura Deisis, Sibiu, 2006, p. 92). Dificultăţile pe care patima akediei (cunoscută mai ales sub denumirea de plictiseală, trândăvie) le aduce în sufletul omului sunt covârşitoare.
În general, akedia este văzută drept o moarte a sufletului. Spre deosebire de alţi demoni care încearcă să atragă sufletul spre folosirea în exces a unei anumite părţi a sa (fie a minţii spre mândrie, fie a poftei spre lăcomia pântecelui şi desfrânare, fie a iuţimii spre mânie), akedia aduce o moarte a întregului suflet. Moleşeala produsă de ea împinge sufletul spre disperare.
Akedia – moarte a sufletului
Omul cuprins de această patimă are o senzaţie acută de sufocare. Îi este pur şi simplu imposibil să ducă un lucru la capăt sau să rămână în singurătate. Deşi akedia este asociată în primul rând cu viaţa pustnicilor care trăiesc singuri, în ultima vreme a cuprins foarte mulţi oameni din lume. Asta şi din cauză că baza ei se află în trei elemente esenţiale, citate de Evagrie Ponticul: munca în exces, clima şi scrupulozitatea. Schimbările climatice ne pot oferi o stare de akedie, deoarece acolo unde se găseşte o căldură foarte mare, moleşeala fizică şi psihică se instaurează cu uşurinţă. Munca în exces ne împinge spre experierea acestei patimi, pentru că ne suprasolicităm mult corpul şi mintea. Într-o perioadă de criză, când oamenii lucrează cu până la 50% mai mult decât înainte, această patimă poate ataca cu uşurinţă un număr mare de persoane. Mintea omului lovit de akedie se întunecă, iar corpul simte o vlăguire continuă. Ne simţim lipsiţi de idei, cantonaţi într-un întuneric total, de unde nu mai vedem scăpare. Adăugând la aceste fenomene şi ratele bancare, precum şi probleme legate de familie, este uşor de înţeles cum ajungem în prăpastia deznădăjduirii. Cel de-al treilea efect se simte mult în viaţa oamenilor care creează. În lumea actuală, tot mai mulţi oameni sunt chemaţi să ofere produse creative: lucrări de artă, concepte noi sau opere originale. Creativitatea s-a transformat într-o calitate universală. De aceea, s-au înmulţit şi cazurile de scrupulozitate. Ne preocupă prea mult amănuntele şi prea puţin esenţialul. Prin urmare, nu este de mirare că patima akediei face atâtea victime printre oamenii pe care îi cunoaştem. Uneori, ne putem număra şi noi în această categorie.
Creştere a egoismului
În mod bizar, însă, nu întotdeauna akedia are efecte fizice precum somnolenţa, dorinţa de a evada din biroul ticsit de documente sau, pur şi simplu, disperarea. Câteodată se întâmplă să ne provoace un exces de zel. Dominaţi de disperare, ne dorim să luptăm până la moarte cu proiectele pe care le avem. Avva Evagrie subliniază: “Monahul pradă akediei este ager la slujire şi socoteşte drept poruncă propria lui satisfacţie” (Despre cele opt gânduri ale răutăţii, p. 93). Agerimea în slujire este o calitate foarte benefică. Ne ajută să ducem la bun sfârşit toate proiectele sau nevoinţele pe care le-am primit sau ni le impunem. Însă există pericolul ca toate aceste eforturi să slujească doar mândriei personale; propria noastră satisfacţie sau plăcere se transformă în poruncă absolută. Akedia ne determină într-un fel să considerăm că eforturile noastre sunt demne de cele mai înalte recompense. Astfel, ajungem exact în partea opusă a drumului nostru: ne mâniem pentru că nu suntem apreciaţi şi abandonăm lucrul început. Anticipând acest aspect, Avva Evagrie precizează: “Planta mutată în alt loc nu rodeşte, iar monahul vagabond nu va face rodul virtuţii” (Ibid., p. 94). Trebuie să înţelegem că atât în proiectele de serviciu, cât şi în nevoinţele ascetice, nu trebuie să abandonăm cu uşurinţă un lucru început, decât dacă observăm că facem ceva incorect. Dacă nevoinţa este exagerată, sau scopul pe care îl urmărim prin ea nu este benefic, atunci avem dreptul să o abandonăm sau să o regândim astfel încât să devină echilibrată. Altfel, este bine să nu lăsăm deoparte lucrurile pe care ne-am angajat să le facem. În schimb, trebuie să fim atenţi şi la cealaltă extremă: dorinţa de a le face pe toate. Mulţi oameni se consideră foarte buni în ceea ce fac, iar unii chiar au dreptate când afirmă acest lucru. Însă nimeni nu poate să ia mai multe sarcini decât are posibilitatea fără a cădea sub povara lor imensă. De aceea, înainte să începem o nevoinţă sau un nou proiect trebuie să ne gândim dacă suntem capabili şi avem timpul necesar pentru a-l duce la bun sfârşit. Dacă răspunsul la această întrebare este negativ, atunci este bine să refuzăm noi provocări şi să ne străduim să împlinim ce avem deja în lucru. În caz contrar, akedia şi mândria ne vor lovi fără cruţare.
Remediile akediei
Aşa cum am observat, nu zelul excesiv ne vindecă de această moleşeală continuă a duhului nostru. Din contră, dorinţa de a face cât mai multe lucruri nu face altceva decât să ne mărească starea de disperare. Akedia nu piere sub noianul proiectelor, ci tronează deasupra lor. Ce să facem în acest caz? Să nu mai lucrăm? Nu vom putea să ne întreţinem familiile. Să lucrăm mai mult? Ne va cuprinde disperarea mai rău ca înainte. De aceea, Avva Evagrie recomandă următorul remediu: “Rânduieşte-ţi o măsură în orice lucru şi nu te abate înainte de a-l sfârşi” (Ibid., p. 95). Măsura în orice lucru este cea mai bună variantă pentru evitarea acestei patimi. Chiar dacă ea vine asupra noastră, nu va reuşi să ne clatine din drumul echilibrat pe care l-am ales. Nu trebuie să avem proiecte multe sau puţine, ci suficiente. Atât timp cât reuşim să păstrăm acest echilibru, nu ne vom supraîncărca de sarcini, dar nici de gândul că avem prea puţine atribuţii. De asemenea, după ce ne stabilim o măsură în lucrul pe care îl facem, este bine să îl ducem la bun sfârşit. Akedia ne va îndemna să luăm pauze prelungite sau să trecem la rezolvarea altor proiecte. Nicio variantă din acestea nu trebuie urmată. Dacă o ascultăm pe prima, ne vom plictisi enorm de proiectul pe care îl facem, în timp ce a doua ne va împiedica să finalizăm ce avem de făcut. Un alt sfat al lui Evagrie Ponticul vine în completarea celor spuse aici: “Akedia o tămăduieşte perseverenţa şi faptul de a face toate cu luare-aminte şi frică de Dumnezeu” (Ibid., p. 95). Perseverenţa nu trebuie confundată cu zelul excesiv. De asemenea, atunci când lucrăm la un proiect trebuie să o facem ca pentru Dumnezeu: cu multă atenţie şi rugăciune. Faptul că şeful nu ştie că noi lucrăm mai repede şi că astfel putem să luăm o pauză lungă de la muncă, nu înseamnă că facem ceva corect. Dumnezeu vede că umblăm în mod viclean. Pe de altă parte, atenţia în ceea ce facem este prioritară. Un om care nu mai este atent la modul în care lucrează nu ştie ce face în momentul respectiv. El se achită de sarcini fără posibilitatea de a gândi, ceea ce diminuează enorm orice reuşită şi eficienţă. În final, sfatul-cheie al Avvei Evagrie se referă la rugăciunea sârguincioasă: “Roagă-te cu înţelegere şi încordat şi duhul akediei va fugi de la tine” (Ibid., p. 95). Trebuie să înţelegem ce cerem, atunci când cerem. Dacă mergem să obţinem o mărire de salariu, prezentăm şi câteva argumente coerente. La fel şi în acest caz, atunci când ne rugăm, trebuie să ştim Cui adresăm cererea noastră, de ce alegem o anumită cerere şi, în final, să conştientizăm faptul că Dumnezeu hotărăşte dacă ea va fi împlinită sau nu. Încordarea la rugăciune este importantă, dar aceasta nu înseamnă înmulţirea excesivă a metaniilor sau adoptarea unei poziţii rigide. Înseamnă doar să cerem cu umilinţă izbăvirea până când aceasta va veni. Şi va veni întotdeauna, dacă păstrăm credinţa până la capăt.
Pr. Adrian Agachi
Sursa: http://ziarullumina.ro
