Ι.
Şi-au tremurat stăpânii lumii
La glasul blândului profet
Şi-un dușman au văzut în fiul
Dulgherului din Nazaret!
El n-a venit să răzvrătească,
Nu vrea pieirea nimănui;
Desculţ, pe jos, colindă lumea
Şi mulţi hulesc în urma Lui.
Şi mulţi cu pietre Îl alungă
Şi râd de El ca de-un smintit:
Iisus zâmbeşte tuturora,
Atotputernic şi smerit!
El orbilor le dă lumina,
Şi muţilor le dă cuvânt,
Pe cei infirmi îi întăreşte,
Pe morţi îi scoală din mormânt.
Şi tuturor deopotrivă
Împarte darul Lui ceresc
Şi celor care cred într-Însul,
Şi celor ce-L batjocoresc.
Urască-L cei fără de lege,
Ce-I pasă Lui de ura lor?
El a venit s-aducă pacea
Şi înfrăţirea tuturor.
Din toată lumea asupriţii
În jurul Lui s-au grămădit
Şi-n vijeliile de patimi
La glasul Lui au amuţit:
„Fiţi blânzi cu cei ce vă insultă,
Iertaţi pe cei ce vă lovesc,
Iubiţi pe cei ce-n contra voastră
Cu vrăjmăşie se pornesc”.
II.
Cât bine, câtă fericire,
Şi câtă dragoste-ai adus!
Şi oamenii drept răsplătire
Pe cruce-ntre tâlhari Te-au pus.
Au râs şi Te-au scuipat în faţă,
Din spini cunună Ţi-au făcut
Şi în deşarta lor trufie
Stăpâni deasupră-Ţi s-au crezut.
Aduceţi piatra cea mai mare
Mormântul să-I acoperiţi,
Chemaţi sutaşii cei mai ageri
Şi străji de noapte rânduiţi.
III.
S-au veselit necredincioşii
C-au pus luminii stăvilar,
Dar ea s-a întărit în focul
Durerilor de la Calvar,
Şi valurile-i neoprite
Peste pământ se împânzesc,
Ducând dreptate şi iubire
Şi pace-n neamul omenesc.
Voi toţi, ce-aţi plâns în întuneric
Şi nimeni nu v-a mângâiat,
Din lunga voastră-ngenunchere
Sculaţi! Christos a Înviat!
