Preot Ioan Istrati
Un părinte pustnic trăia într-un bordei vechi în Sfântul Munte Athos, aproape de Marea Lavră. O dată pe săptămână cobora la mănăstire, se spovedea și se împărtășea cu Dumnezeieștile Taine.
De 20 de ani de când plecase în pustie, nu văzuse niciun duh, nu fusese tulburat de draci. Se ruga domol toată noaptea, până vedea tihna zorilor. Atunci adormea în brațele lui Dumnezeu.
Într-o noapte a simțit o oboseală strașnică și s-a întins pe laviță. A adormit și a văzut în vedenie un demon mare, ca de zece coți, cum stătea în ușa bordeiului. S-a închinat la repezeală.
Demonul l-a privit aspru și i-a zis: degeaba te rogi. Uite, eu te pot face făcător de minuni. Încă și viitorul ți-l deschid spre vedere. Du-te în lume și împlineste-ți chemarea.
Părintele a plecat ochii în jos și a zis: chemarea mea este rugăciunea.
Demonul a zis: și mie îmi place rugăciunea. Uite, în lume, toată suflarea se roagă mie în fiecare clipă. Și am putere să îți dau orice voiești. Pot să te umplu de bani si de slavă.
Părintele a spus: eu mă rog marelui Dumnezeu, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt.
Da, dar nu te aude. De 20 de ani stai aici ca un prost și nimic nu ai izbândit. Nu ești nici stareț, nici arhiereu, nici bani nu ai, nici cinstire de la oameni. Nu te cunosc decât doi șacali și trei bătrâni de la mănăstire. Asta-i viață?
Pustnicul a zis: am izbândit puterea de a te birui cu semnul Crucii. Sunt robul lui Dumnezeu. Mă cunosc Sfinții cărora mă rog mereu să mă ajute. Și am cea mai mare comoară din lume: Sfântul Trup al Mântuitorului Hristos în inima mea. Și am putere asupra ta și îți poruncesc să pieri cu harul Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu.
La auzul acestor cuvinte demonul a pierit nevăzut.
Și Părintele a mulțumit lui Dumnezeu și Maicii Domnului pentru viața minunată pe care a trăit-o departe de lumea care se roagă mereu duhului necurat.
