Am devenit slujitori ai zeului consumismului

PS Ignatie (Episcopul Hușilor)

Pasajul evanghelic (n.n. din Duminica a III-a după Rusalii) ne vorbeşte despre nişte realităţi foarte apropiate şi foarte intime pentru fiecare dintre noi. Trăim într-o societate de consum. Am devenit nişte slujitori neînţelepţi ai acestui zeu, specific contemporaneităţii, numit consumism. Hristos ne dă o busolă, un indicator, o măsură cum ar trebui să ne raportăm la lucrurile materiale.

Într-o eră a consumismului, cumpărăm excesiv de mult. Cumpărăm haine pe care nu le vom purta. Le depozităm în dulap şi rămân acolo. Când facem ordine, constatăm că nu le-am purtat niciodată. Atunci când am intrat în magazin pentru a le cumpăra, la nivelul conştiinţei noastre, am simţit impulsul că ne sunt foarte utile şi că avem nevoie de ele. La fel procedăm şi cu mâncarea. Cumpărăm în exces sau gătim în exces.

De unde ne dăm seama că suntem fiinţe consumiste?

Termometrul după care ne dăm seama cât de febrili suntem, cât de dornici suntem în a consuma este atunci când ne aşezăm la masă. Ne punem în farfurie mai mult decât am putea să mâncăm. Avem tendinţa păcătoasă de a fi consumişti. Nu ne raportăm cu măsură la bunurile materiale. Sunt mulţi care consumă foarte multă energie pentru a-şi găsi o anumită haină sau fac shopping în marile metropole, însă, de multe ori, nici măcar nu poartă ce au cumpărat. Toate cele de care ne folosim sunt darurile lui Dumnezeu. În momentul în care devenim lacomi, hapsâni, faţă de darurile lui Dumnezeu, le transformăm în idoli, cărora ne închinăm”.

«De aceea zic vouă: Nu vă îngrijiţi pentru sufletul vostru ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca; au nu este sufletul mai mult decât hrana şi trupul decât îmbrăcămintea»? (Matei 6, 25)

Evanghelia ne vorbeşte despre excesul de acumulare a bunurilor materiale. Domnul Hristos, Cel care ştie inima omului şi tendinţele sale păcătoase, S-a oprit asupra celor două dimensiuni esenţiale ale vieţii noastre: hrana şi îmbrăcămintea. Domnul ne întreabă ce credem că este mai esenţial: sufletul, viaţa, sau mâncarea? Ce este mai important, trupul sau îmbrăcămintea? Cuvântul «viaţă» se referă la sănătate. Avem în limbajul colocvial şi expresia: «un om plin de viaţă». În limba ebraică există acelaşi cuvânt pentru «viaţă» şi pentru «suflet». Când acordăm o atenţie deosebită sufletului, trec pe plan secund procurarea celor necesare pentru a trăi şi pentru a ne hrăni.

Un bucătar foarte bun, dacă nu ar pune suflet, dragoste, în ceea ce găteşte, mâncarea nu ar fi tot atât de bună. Pune jertfă, pune efort, pune ceva din sufletul lui, şi aceasta se simte. Dragostea este «sarea spirituală» din mâncarea pe care ţi-o oferă cineva.

În toate ale vieţii noastre este important să fie dragoste, suflet, pe care să îl punem în orice lucru.

Când venim la biserică şi facem un pomelnic, să nu îl scriem numai cu pixul, ci cu inima. Să nu îl facem mecanic, ci să ne gândim la fiecare nume, la fiecare suflet de acolo. Rugăciunea este suspinul inimii noastre.

Hristos ne spune că nu este mai importantă îmbrăcămintea decât trupul. Dacă trupul este bolnav şi nu mai simte bucuria hainei puse pe el, degeaba cumpărăm cele mai minunate haine. Domnul vrea să ne raportăm corect la cele materiale şi să nu le idolatrizăm, să nu le transformăm într-un scop în sine al vieţii nostre.

Îndumnezeim banii. Suntem în stare, pentru a câştiga mai mult, să devenim oameni corupţi, să furăm, să fim necinstiţi. Îl calomniem pe semenul nostru, îl desconsiderăm, ajungem să îl urâm, «călcăm pe cadavre», pentru a ne îmbogăţi într-un mod nesăbuit. Toate bogăţiile adunate în mod nedrept se spulberă, se alege praful de ele. Sigur că, pentru un timp, ne bucurăm de prestigiu, avem glorie, dar se vor sfârşi dacă nu am fost corecţi şi cinstiţi.

Pasajul evanghelic este un semnal de alarmă. Domnul ne spune să nu ne îngrijorăm şi să nu ne stresăm, nici pentru mâncare, nici pentru îmbrăcăminte. Dacă noi ne-am raporta corect la acestea, atunci ne-am da seama că sunt oameni care nu le au. Ne-am da seama că, din surplusul nostru, am putea să împărţim şi altora, care, realmente, duc grija a ceea ce ar trebui să mănânce sau cu ce să se îmbrace. Grija de a acumula în surplus este una care ne dărâmă sufleteşte, nu ne înnobilează.

Dumnezeu nu vrea să fim săraci, El nu vrea să ne stresăm. Părintele Paisie Aghioritul are un cuvânt, care poate deveni o deviză a vieţii: «simplificaţi-vă viaţa şi veţi înlătura stresul». Să renunţăm la miile de griji inutile şi vom vedea că nu vom mai fi stresaţi. Paradoxal, deşi dispunem de foarte multe accesorii, care ne înlesnesc viaţa şi activitatea, tot nu mai avem timp.

Să avem credinţa că Dumnezeu se îngrijeşte de viaţa noastră. El ne îndeamnă să căutăm mai întâi Împărăţia Cerurilor şi dreptatea lui Dumnezeu şi toate celelalte ni se vor adăuga. Să fim atenţi la cele spirituale, la lumina sufletului, la dragostea şi bunătatea pe care le putem dărui celor din jur. Să fim oameni drepţi, cinstiţi, şi celelalte vor veni de la sine, pentru că ne raportăm corect, duhovniceşte, la ele