Am siguranța că nu mă voi îmbolnăvi de nimic

În urma isteriei provocate de mizeria asta de virus care se plimbă așa, hai-hui prin lume, de capul lui, unele persoane publice, care se ridică pe ei înșiși la rangul de influenceri, de gânditori, de înțelepți ai lumii, au sărit pe Biserică, urlând din toți bojocii cum că în biserici ar fi cele mai posibile focare de infecție cu de toate, din cauza Linguriței cu care se împărtășesc credincioșii. Sesizați că am scris cu majusculă cuvântul „Linguriță” pentru că nu este vorba despre o linguriță oarecare, ci de una sfințită, de una care este pod de unire între Dumnezeu și om. Când Dumnezeu pășește pe acest pod de unire, acolo nu există infecție sau boală pentru că Dumnezeu este curățitor al trupurilor și al sufletelor noastre, este vindecător al bolilor noastre sufletești și trupești și cel ce se împărtășește nu o face spre moarte, ci spre viața cea veșnică.

Dacă te temi și te îndoiești de curăția și „sterilitatea” căii pe care Hristos se revarsă înlăuntrul ființei tale, de ce vii la împărtășit? Sfânta Împărtășanie nu este sirop de tuse, nu este vaccin antigripal, nu este pastilă pentru gât și nu poate fi administrată altfel decât cu aceeași Linguriță. Stâlpi de întărire în credință stau preoții care slujesc în capelele spitalelor de toate felurile și care, cu Lingurița cu care își împărtășesc fiii duhovnicești încercați de multe ori de boli grele și contagioase, consumă Sfintele Taine la sfârșit și nu pățesc nimic.

Asemenea medicului care se oferea voluntar să se infecteze cu virusul acesta, pentru a demonstra că isteria este mai ucigătoare decât virusul în sine și că nu este cazul unei crize mondiale, deoarece există tratament și sunt mult mai mulți vindecați decât răposați, cred că oricare dintre noi, clericii, s-ar oferi voluntar să slujească Sfânta Liturghie în mijlocul unor creștini ortodocși infestați cu acest virus sau cu orice virus de orice fel, să împărtășească comunitatea aceea, iar apoi să consume Sfintele Taine din aceeași Linguriță, în fața celor care invocă igiena când vine vorba de împărtășit. Eu unul sigur aș face așa, oricând. Am siguranța că nu mă voi îmbolnăvi de nimic, pentru că Hristos, înțeles pe deplin în Tainele din Linguriță, nu este altceva decât medicament și nu boală, virus, moarte…

Să luăm aminte! Pace tuturor!

Al frățiilor voastre prieten, frate și părinte,

Diac. George-Mihai Hrițuleac

Previous Post

Este posibil ca Sfânta Împărtăşanie să devină cauza bolii sau a celui mai mic rău?

Next Post

Pecetluirea este una cu lepădarea

Related Posts
Total
0
Share