Amăgirea inimii

Ierom. Savatie Baştovoi

Oamenii au o părere foarte bună despre tot ce e făcut sau iese din inimă. De aceea ei își doresc sănătate, bunăsporire și altele asemenea, din toată inima. Prin aceasta ei arată că au o părere prea bună despre inima lor și își exprimă convingerea că tot ce iese sau este dorit din toată inima, din toată inima lor, este bunul absolut. La fel zic oamenii și despre rugăciunea făcută din inimă…
 
Hristos vine să ne strice părerea bună pe care o avem despre propria inimă. În timp ce noi credem că a face ceva din inimă este cel mai bun lucru pe care îl putem face, Hristos ne spune: “Din inimă ies gînduri rele, ucideri, adultere, desfrînări, furtișaguri, mărturii mincinoase, hule” (Matei 15, 19). “Iar cele ce ies din gură pornesc din inimă și acelea spurcă pe om” (Matei 15, 18). Nu orice inimă este bună să scoată din ea cuvinte bineplăcute lui Dumnezeu. Dacă gura noastră clevetește, judecă pe aproapele, rostește cuvinte de mînie, osîndește și înjură, este limpede că avem o inimă pătimașă, bolnavă de toate păcatele enumerate de Hristos. Dacă ne vom lăsa conduși de dorințele unei astfel de inimi, făurind rugăciuni după dorințele și înțelegerile noastre pătimașe, nu doar că nu ne vom îndrepta, dar ne vom afunda tot mai mult în mlaștina păcatelor. De aceea Apostolul Iacov spune că nu oricine, ci “cei cu inimă bună să cînte psalmi” (Iacov 5, 13). Hristos Însuși ne asigură că doar cei curați cu inima vor vedea pe Dumnezeu.
 
Și atunci, ce ne rămîne de făcut? Nu ne rămîne decît să ne curățim inimile. Dar cum? Prin spovedanie și prin citirea constantă și îndelungată a rugăciunilor Sfinților pe care Biserica le-a agonisit și le-a păstrat în acest scop. Inimile noastre formate pe cuvinte deșarte, glume și înjurături de tot felul, le vom strîmtora cu cuvintele sfinte ca și cu niște chingi, pînă cînd mintea noastră va lua forma acelor cuvinte, îndreptînd totodată și inima ca un corset medicinal. Așa cum oasele și dinții strîmbi se pot îndrepta de doctori prin aplicarea de ustensile speciale care ne strîmtorează o vreme, în același chip și inima se îndreaptă, se curățește și ia forma gîndurilor însuflate de Dumnezeu, devenind ea însăși locaș și trîmbiță a Duhului Sfînt. 
 
În concluzie, a ne ruga cu propriile cuvinte este bine, atunci cînd cuvintele noastre sînt cuvintele Prorocilor. Dacă, însă, cuvintele noastre sînt simple truisme motivaționale sau ecouri din cîntece și urări din spoturile lacrimogene cu scop social, atunci și rugăciunea noastră va arăta ca un toast de sănătate sau ca o colectă de fonduri. Nici nu vom observa cum și Dumnezeul din mintea noastră se va îndupleca tot mai mult după cuvintele noastre, fiind preocupat de climă și cățeii abandonați, de descoperirea medicamentelor miraculoase și semănînd tot mai puțin cu Dumnezeul Biblic, pe care vom ajunge să-L urîm.
 
Pînă într-atît de subtilă este amăgirea inimii, încît Prorocul David se roagă ca Dumnezeu nu doar să-i curățească inima, ci să i-o înlocuiască cu una nouă: “Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule și duh drept înnoiește întru cele dinăuntru ale mele”. Schimbarea inimii primitoare de Dumnezeu este atît de mare, încît putem vorbi de o rezidire a ei. Cel Care ne-a făcut o dată, ne zidește din nou, pentru Sine, la cererea noastră.
 
Sursa: cartea “Mă rog, deci exist – taina rugăciunii pe înțelesul omului lumesc”.

Previous Post

Decalogul omului politic

Next Post

Apostolul zilei (I Timotei 1, 8-14)

Related Posts
Total
0
Share