Apărarea adevărului şi biruinţa împotriva diavolului

Fericitul părinte Pahomie de la schitul Sfinţilor Părinţi din Hios, a editat în anul 1894 o carte importantă cu titlul acesta, spre folosul de obşte al creştinilor ortodocşi. Părintele Pahomie se distingea prin virtute, asceză şi râvnă fierbinte pentru cele ale Bisericii. Întrucât cele scrise de el sunt adevărate şi folositoare pentru suflet, selecţionăm câteva frag­mente, spre întărirea bunilor luptători, clerici şi laici, şi spre ruşinarea celor care războiesc învăţă­tura Sfinţilor Apostoli şi Părinţi ai Bisericii noas­tre.

Mulţi dintre învăţaţi citesc cuvintele dumnezeieşti şi, în loc să se lumineze, se întunecă. De ce se întâmplă asta? Din pricina mândriei şi a trufiei lor, fiindcă Dumnezeu celor mândri şi trufaşi le stă împotrivă, iar pe cei smeriţi îi luminează şi le dă har, cum este scris.

• Mândria şi trufia provin din surzenia minţii omului.
• Adevărata înţelepciune este ca cineva să se teamă de Dumnezeu, nu învățătura exterioară.
• Cei care nu se tem de Dumnezeu sunt nebuni, nu înţelepţi, după cum spune Sfântul Apostol Pavel. Eu nu condamn educaţia şi lecţiile înţelepte pe care le predau dascălii ortodocşi fiilor creştinilor, dar îi mustru pe cei care, prin reaua sfătuire şi în­văţare, îi vatămă pe fiii creştinilor.
• Ereticii luterani şi calvini sunt departe de creştinism. Sunt războitorii şi vrăjmaşii lui Hristos, ai Maicii Domnului şi ai tuturor Sfinţilor. Dacă vulturul poate zbura peste înălţimi fără aripi, atunci vom crede şi noi că luteranii şi cal­vinii se vor mântui fără taine… Numai şi numai această blasfemie, când vorbesc şi cugetă împo­triva Maicii Domnului, e suficientă pentru ca Fiul ei să-i trimită în iad. Căci singura noastră nădejde după Dumnezeu este Maica Domnului nostru… Staţi departe de aceştia, deoarece caută să vă de­părteze de Ortodoxie, păziţi credinţa înaintaşilor noştri… Ortodoxia are porţi strâmte şi greu de pă­truns prin ele, după cuvântul Evangheliei, iar ne­cuviinţa are porţi largi care duc la pierzanie, fiind­că nici post, nici priveghere, nici altceva obosi­tor nu are, şi e uşor pentru cineva s-o accepte…
• Prima poruncă pe care le-a dat-o Dumnezeu oa­menilor a fost să postească. Firea omenească din pricina mâncării a căzut… Care om s-a sfinţit fără post? Sau cine a devenit prieten al lui Dumnezeu fără să se îndeletnicească mai întâi cu postul?
• Cel ce nădăjduieşte în Fiul lui Dumnezeu este mai presus decât împăraţii, fiindcă cei ce-L iubesc pe Hristos sunt mai fericiţi chiar şi decât îngerii lui Dumnezeu.
• Mănăstirile sunt sprijinul şi mândria Ortodoxiei, chiar dacă mulţi nu ştiu asta. N-aţi văzut, fraţilor, că cei dintâi care au pă­zit şi au salvat Ortodoxia au fost monahii, care locuiau în mănăstiri? Iar acum voi v-ati ascutit limba, ca pe o sabie, împotriva acestora? Nu doar împotriva celor cu trăire nevirtuoasă v-aţi ascuţit limba, dar şi împotriva celor cu trăire bună. De aici se vede cât de mult a sporit necuviinţa în rân­dul ortodocşilor… Îi vedeţi pe slujitorii antihris­tului cum se luptă să-i tragă pe creştini de partea diavolului?… Nu ştiţi, fraţilor, că evlavia care în­floreşte deasupra Fliosului provine de la schit?… Căci sufleteşte şi trupeşte îi tămăduim pe oameni după puterile noastre.
• Acum spuneţi-mi, pe cine trebuie să ascul­tăm, pe voi, care nu ştiţi nimic altceva decât puţin de prin Scripturi, sau pe Părinţii noştri filozofi, învăţători de Dumnezeu, care au arătat virtutea prin cuvânt şi faptă şi au teologhisit taina Sfintei Treimi? Judecaţi voi…
• Iubirea lui Hristos, dacă pătrunde în inima omului, nu va fi biruită de nimic. Iubirea lui Hristos va fi mereu puternică… Când harul Sfântului Duh lucrează, în inima omului pătrunde o înţelepciune minunată, şi omul înţelege ceea ce-i arată harul… Această bucurie a pătruns în inimile creştinilor şi de aceea alergau ca oile către mucenicie. Dacă n-ar fi existat această mângâiere cerească, cum ar fi îndurat mucenicii atâtea chinuri, pe care omul doar când le aude se îngrozeşte?
• Într-adevăr, răutatea s-a răspândit ca ceaţa şi puţini au mai rămas cei care ascultă cuvântul lui Dumnezeu… O, cât ne-am abătut de la adevăr, iar răutatea prin necuviinţă am acceptat-o! Cum nu vom plânge starea neamului nostru? Care iubitor de Hristos nu va plânge îndoita pierzanie, sufle­tească şi trupească, a creştinilor ortodocşi?… Cum de ne-au aflat aceste răutăţi? Nu cumva pentru că L-am părăsit pe Domnul şi Dumnezeul nostru? Şi nu doar că L-am părăsit, dar am devenit şi lup­tători împotriva Ortodoxiei… Când aveam evlavie faţă de Dumnezeu, aveam dreptatea cu noi şi eram slăviţi de toate neamurile, însă când ne-am abătut de la calea Domnului, clerici şi la­ici, atunci şi Acesta şi-a întors faţa de la noi şi am fost predaţi neamurilor. „Drept eşti Doamne, şi dreptatea ai iubit”… „Nimeni dintre cei care nă­dăjduiesc în Domnul nu este lăsat pradă veacului acestuia”. Însă noi în cine nădăjduim? Fiind răz­boinici şi vrăjmaşi ai lui Hristos, cine nădăjduim că ne va ajuta?
• Nu este credincios cel care doar mărturi­seşte că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu. Şi demonii cred asta şi se înfricoşează, dar ce folos au? Voi ziceţi că nu există demoni şi îndrăzniţi să-i convingeţi pe tinerii ortodocşi că nu există demoni, pe când Vechiul şi Noul Testament vor­besc despre demoni. Nu ştiţi că aceste cugete sunt ale ateilor şi ale hulitorilor lui Hristos? Căci cele propovăduite de El voi le tăgăduiţi. I-aţi distrus pe tineri şi toate moravurile creştine, netemători­lor de Dumnezeu! Mai bine aş muri, ca să nu mai văd, decât să trăiesc şi să văd uneltirile şi intrigi­le voastre, prin care căutaţi să distrugeţi Biserica lui Hristos. Lupi vărsători de sânge, care omorâţi sufletele creştinilor, pe care Hristos le-a răscum­părat din mâinile diavolului, vărsându-şi sângele pentru asta… Necuviinţa care s-a înstăpânit (nu numai în rândul tinerilor), dar şi în rândul popo­rului, de unde a provenit? Şi cine a semănat-o? Nu voi, netemătorilor de Dumnezeu? Eu îi condamn pe dascălii vicioşi şi eretici, nu pe cei buni. Atunci de ce vă tulburați toți? Cred că, neiubind credinţa voastră, preferaţi prietenia oamenilor decât pe cea a lui Dumnezeu.
• Când diavolul învârtoşează inima omului, cum s-a întâmplat cu Faraon, nu doar că nu va crede vedeniile înfricoşătoare care i se povestesc, dar chiar cu ochii lui dacă va vedea, va rămâne indiferent, nu se va îndrepta, fiindcă satana a pus stăpânire pe toate puterile lui sufleteşti, şi i-a or­bit şi inima şi ochii. „Răutatea i-a orbit pe ei, ca să nu cunoască Tainele lui Dumnezeu”.
• De aceea totdeauna cei mândri devin şi isco­ditori şi răstălmăcesc cuvintele Sfintei Scripturi, după cum spune şi unul dintre Sfinţii Părinţi: „omul viclean, izbânzile aproapelui le socoteşte slăbiciuni”. Aceştia, nu doar că nu acceptă că de­monii există, dar nici minunile nu le cred, întune­caţii… Vai de cei care numesc lumina întuneric şi întunericul lumină; dulceaţa amărăciune şi amă­răciunea dulceaţă!
• Luteranii şi calvinii cei eretici se numesc creştini doar prin cuvinte, însă prin fapte sunt departe de creştinism, sunt războitorii şi vrăjma­şii lui Hristos, ai Maicii Domnului şi ai tuturor sfinţilor… Aceştia sunt vrăjmaşii neîndreptaţi ai Maicii Domnului nostru. Ei nu se închină la Sfânta Cruce, la sfintele icoane, la Evanghelie. Nu acceptă cele şapte Sfinte Sinoade inspirate de Dumnezeu. Nu primesc Sfânta Împărtăşanie şi resping toate tainele… şi celelalte, pe care Biserica Răsăriteană le cinsteşte.
• Fraţilor, şcolile lumii s-au umplut de dascălii atei ai pierzaniei. Încetaţi, iubiţi fraţi, să vă luptaţi cu credin­ţa predată de înaintaşii voştri… Ce rău aţi văzut, fraţilor, în sfânta noastră credinţă? De ce v-ati făcut războitori, şi nu apărători ai acesteia?… Toate cele ale Bisericii noastre, care au fost scrise de Apostoli şi de Sinoadele Ecumenice, sunt inspira­te de Dumnezeu… Prin mijlocirea Sfântului Duh au fost instituite toate tainele Bisericii, şi cel care le nesocoteşte pe acestea huleşte Duhul Sfânt.
• Părinţii le-au lăsat pe toate pentru iubirea lui Hristos, şi se osteneau zi şi noapte pentru a se face plăcuţi lui Dumnezeu şi pentru a fi de folos oamenilor, căci ştiau ce răsplată primeşte de la Dumnezeu cel care aduce folos sufletesc sau tru­pesc aproapelui său.
• Viata noastră este scurtă. Viata de aici se aseamănă unei picături de apă într-un ocean in­finit, dacă o comparăm cu viaţa de dincolo. Nu e spre spre ruşinea noastră, fraţilor, să alegem această viaţă scurtă şi trecătoare, în locul vieţii viitoare şi veşnice? Va veni ceasul, fraţilor, când vom căuta una din aceste zile de aici, pe care le petrecem în nesârguinţă, şi n-o vom găsi. Să ne străduim să facem vreun lucru bun pentru sufletul nostru, ca să aflăm ajutor în vreme de nevoi.
• Bogăţia îl prăbuşeşte pe om până la necre­dinţă. Maica bogăţiei este iubirea de sine, care este iubirea pătimaşă a trupului, din care răsare huzurul, şi împreună cu acesta urmează toate pa­timile rele. De aceea rogu-vă, fraţilor, să dăruiţi puţin din bogăţia voastră lui Hristos, ca să v-o înapo­ieze în Împărăţia Cerurilor cu dobândă şi cu mult câştig.
• Cel ce nădăjduieşte în Hristos este mai presus decât împăraţii… Păzeşte-te să nu păcătuieşti şi-ți făgăduiesc că Dumnezeu îţi va dărui împărăţia Sa.
• Mănăstirile sunt iubite de Dumnezeu şi acestea sunt sprijinul şi mândria Ortodoxiei, deşi mulţi oameni nu cunosc asta… Mănăstirile mântuiesc sufletele nemuritoare, care sunt mai presus de trupuri.
• Îi vedeţi pe slujitorii antihristului cum se luptă să-i tragă pe creştini de partea diavolu­lui?… Vrăjmaşul nostru, diavolul, care este foarte viclean şi vătămător, o singură grijă are, cum să piardă sufletele noastre.