Drept aceea, luați aminte la voi înșivă și de toată turma întru care Duhul Sfânt v-a pus pe voi episcopi, ca să păstrați Biserica lui Dumnezeu pe care a câștigat-o cu Însuși Sângele Său. Căci eu știu acestea, că după plecarea mea vor intra între voi lupi îngrozitori, care nu vor cruța turma. Și dintre voi înșivă se vor ridica bărbați grăind învățături răstălmăcite, care să tragă pe ucenici după ei. Drept aceea, privegheați, aducându-vă aminte că timp de trei ani n-am încetat noaptea și ziua să vă îndemn, cu lacrimi, pe fiecare dintre voi. Și acum, vă încredințez lui Dumnezeu și cuvântul harului Său, cel ce poate să vă zidească și să vă dea moștenire între toți cei sfinți. (Fapte 20, 28-32)
***
Nu vă înjugați la jug străin cu cei necredincioși, căci ce însoțire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtășire are lumina cu întunericul? Și ce învoire este între Hristos și Veliar sau ce parte are un credincios cu un necredincios? (II Corinteni 6, 14-15)
***
Ține dreptarul cuvintelor sănătoase pe care le-ai auzit de la mine cu credința și iubirea ce este în Hristos Iisus. Comoara cea bună ce ți s-a încredințat păzește-o cu ajutorul Sfântului Duh, Care sălășluiește întru noi. (II Timotei 1, 13-14)
***
O, Timotei, păzește comoara ce ți s-a încredințat, depărtându-te de vorbirile deșarte și lumești și de împotrivirile științei mincinoase, pe care unii mărturisind-o au rătăcit de la credință. (I Timotei 6, 20-21)
***
Iisus Hristos, ieri și azi, este Același. Nu vă lăsați furați de învățăturile cele de multe feluri. (Evrei 13, 8-9)
***
Deci dar, fraților, stați neclintiți și țineți predaniile pe care le-ați învățat fie prin cuvânt, fie prin epistola noastră. Însuși Domnul nostru Iisus Hristos și Dumnezeu Tatăl nostru, Care ne-a iubit pe noi și ne-a dat prin har veșnică mângâiere și bună nădejde, să mângâie inimile voastre și să vă întărească la tot lucru și cuvântul bun. (II Tesaloniceni 2, 15-17)
***
Cine mărturisește că Iisus este Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu rămâne întru el și el în Dumnezeu. (I Ioan 4,15)
***
Pentru că mulți amăgitori au ieșit în lume, care nu mărturisesc că Iisus Hristos a venit în trup; acesta este amăgitorul și antihristul… Oricine se abate și nu rămâne în învățătura lui Hristos, nu are pe Dumnezeu; cel ce rămâne în învățătura Lui, acela are și pe Tatăl, și pe Fiul. (II Ioan 1, 7-9)
***
Dar au fost în popor și prooroci mincinoși, după cum și între voi vor fi învățători mincinoși, care vor strecura eresurile pierzătoare și, tăgăduind chiar pe Stăpânul Care i-a răscumpărat, își vor aduce lor grabnică pieire. (II Petru 2,1)
***
Sfânta Scriptură despre eretici
Deci, cel ce va strica una dintre aceste porunci, foarte mici, și va învăța așa pe oameni, foarte mic se va chema în Împărăția Cerurilor. (Matei 5, 19)
***
Răspunzând, Iisus le-a zis: Vedeți să nu vă amăgească cineva. (Matei 24, 4)
***
Căci mulți vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt Hristosul, și pe mulți vor amăgi. (Matei 24,5)
***
Și mulți prooroci mincinoși se vor scula și vor amăgi pe mulți. (Matei 24, 11)
***
Căci vor ridica hristoși mincinoși și prooroci mincinoși și vor da semne și chiar minuni ca să amăgească, de va fi cu putință, și pe cei aleși. Iată, v-am spus de mai înainte. (Matei, 24-25)
***
Vedeți să nu fiți amăgiți, căci mulți vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt, și vremea s-a apropiat. Nu mergeți după ei. (Luca 21,8)
***
Dacă vă propovăduiește cineva altceva decât ce ați primit, să fie anatema! (Galateni 1,9)
***
Să nu vă amăgească nimeni, cu nici un chip. (II Tesaloniceni 21, 8)
***
Nu vă lăsați furați de învățăturile străine cele de multe feluri. (Evrei 13, 9)
***
…După cum și între voi vor fi învățători mincinoși, care vor strecura eresuri pierzătoare. (II Petru 2, 1)
***
Copii, nimeni să nu vă amăgească. (I Ioan 3, 7)
***
Noi suntem din Dumnezeu; cine cunoaște pe Dumnezeu ascultă de noi; cine nu este din Dumnezeu nu ascultă de noi. Din aceasta cunoaștem Duhul adevărului și duhul rătăcirii. (I Ioan 4, 6)
***
Dacă cineva vine la voi și nu aduce învățătura aceasta, să nu-l primiți în casă și să nu-i ziceți: ”Bun venit!” (II Ioan 1,10)
***
Cu aceste cuvinte de luare-aminte pe care ni le transmite Însuși Domnul și Apostolii Săi cu privire la apariția ”lupilor în haine de oi” în spațiul Bisericii Sale, pe care a dobândit-o prin Sângele Lui, toți care suntem conlucrători cu Dumnezeu în această sfântă slujire duhovnicească, ne luptăm și vom continua să ne luptăm, iluminându-i pe creștinii ortodocși în legătură cu primejdia care îi paște, provenită din apariția multelor și diferitelor erezii.
(Arhimandritul Grigorie Raptopoulos, „Periscop împotriva adventiștilor”)
Pidalionul este un testament care urmează Vechiului și Noului testament
”Această care (culegere care cuprinde sfinte canoane – Pidalion) este un testament care urmează Vechiului și Noului Testament. Ca și în Vechiul și Noul testament, cuvintele din această carte sunt insuflate de Dumnezeu. Aceste canoane, rânduite de Părinții noștri, vor exista în veci… Ele au fost instituite prin insuflarea Duhului Sfânt de către Sinoade Ecumenice și locale… această carte conține adevărul, fiind numită Pidalion al Bisericii Sobornicești, căci îi călăuzește cu siguranță pe marinari și pe pasageri, pe clerici și pe laici, spre limanul liniștit al Împărăției cerești. Acesta este rodul, rezultatul și scopul pentru care atâția patriarhi au asudat, atâția arhierei purtători de Dumnezeu și purtători de Duh din toată lumea au păstorit (și cei puternici și pe cei slabi) și atâtea sinoade ecumenice și locale s-au alcătuit…”
Pe bună dreptate Sfântul Nicodim Aghioritul susține că sfintele și dumnezeieștile canoane sunt ”izvorul apelor duhovnicești și de viață dătătoare și temeliile! Prin care Sfânta Treime ”a clădit și a înălțat” Biserica Sobornicească. Dacă pentru zidirea materială legile fizicii au mare importanță, pentru zidirea duhovnicească, Biserica, mare importanță o au sfintele canoane. ”Zidirea materială a primit legile fizicii și ordinea s-a instaurat îndată” (Pidalionul, pp. 16-17).