Articole duhovnicești

Judecata Cerului (III)

  • 20/11/2017

Capitolul al III-lea

Că această minune a dumnezeiescului Spiridon este într-adevăr o Judecată obiectivă a Cerului intre cele doua Biserici, Răsăriteană și Apuseană

          Că distrugerea acropolei a constituit lucrare a mâinii lui Spiridon s-a dovedit deja în capitolul anterior cu toată cercetarea posibilă. Și în toate felurile a fost recunoscută și mărturisită, chiar și de către vrăjmașii înșiși. Însă din ce cauză s-a întâmplat și tot se vorbește despre ea din nou o spunem: ca să nu construiască ighemonul cel trufaș în biserica Sfântului Spiridon altarul la care se gândise. Astfel a cerut Sfântul Spiridon și în prima noapte, astfel a spus și în a doua, când i s-a arătat în vis comandantului, sfătuindu-l sau mai bine spus poruncindu-i să renunțe la planul pe care și-l pusese în minte; cu alte cuvinte să nu pună în practică hotărârea lui cea nelegiuită, adică nevrând să construiască în biserica lui, acolo în sfânta parte dreaptă, altarul lui cel nelegiuit si urât de Dumnezeu, pentru că vrea ca el să se răzgândească, căci nu va avea niciun folos (n.n. făcând lucrarea aceasta).

Comandantule nebun, nesocotitule Andrea Pizani, de ce folos ți-a fost mărinimia vedeniei nemincinoase? De ce ai o comportare atât de obraznică față de cei ce te roagă fierbinte să nu faci o inovație nemaiauzită până atunci? Pentru ce (n.n. – spui) amenințări și înfricoșări împotriva bunilor preoți ai Sfântului Ierarh, care te roagă cu toată smerenia? Măcar de nu ai fi fost convins de neroziile prostești ale sfătuitorului tău fără de Dumnezeu. Căci, cu toate că erai anima persa (un suflet corupt, pierdut), nici nu ai vrut să fii lipsit atât de brusc de lumina vieții de acum. Și iată că hotărârea sfântului s-a împlinit. Comandantul și cei din jurul lui au fost omorâți. Dorința (de a construi) altarul a rămas neîmplinită. Acum îmi este clar că nu este o greutate mare a se gândi fiecare că Biserica Sfântului Spiridon a reprezentat și reprezintă mereu Biserica Răsăriteană cu toate învățăturile ei. Și iarăși îmi este clar că prin acel altar este reprezentată Biserica Apuseană cu toate învățăturile ei și cu papa al ei. Cu siguranță aceasta este starea lor și altfel nu se poate. Altarul îl reprezintă pe papa si sinodul mincinos florentin, adică adaosul Sfântului Simbol (Filioque) si jertfa cu azimă și prefacerea (darurilor) fără invocare (epicleză) și toate celelalte inovații. Spiridon se mânie și mânios respinge altarul. Prin urmare cu acesta și prin acesta a respins și pe papa și Florența și toate celelalte, adică tot răul început al inovațiilor papiste. Și iată, creștini ortodocși, creștini ai Bisericii Răsăritene, fii foarte autentici, această minune nu este doar o minune, adică nu este una dintre acele minuni care arată puterea adevăratului Dumnezeu, cu toate că face și aceasta, ci cu adevărat este o Judecată nepărtinitoare a Cerului. Este Judecată prin care Cerul de sus a arătat astăzi care dintre cele două Biserici susține adevărul dumnezeiesc, adică dintre cele două care ține neclintit dogmele primite de la Dumnezeu și apostolice și tradițiile apostolice și patristice și care le-a stat împotrivă și le-a răsturnat pe toate acestea și cu relele ei inovații a devenit pricina ca Biserica cea una să se sfâșie în două părți opuse si ostile între ele. Și aproape că nu exisă nimeni care să nu știe această dezbinare dureroasă și foarte rea a celor două Biserici, adică a celei Răsăritene și a celei Apusene. Creștinii noștri mai mult neștiutori, cu toate că nu știu clar cutare și cutare, știu însă și le e clar că francii (adică catolicii) nu cred precum credem noi. Dimpotrivă, cu vrăjmășie francii, și cei învățați și cei neînvățați, ne numesc schismatici pe noi răsăritenii. Așadar, astăzi Cerul a judecat din înălțimi cine sunt cu adevărat eretici rău slăvitori și schismatici și vrednici de focul veșnic. Disputele care au avut loc de la început, încă din zilele preasfântului Fotie (cel Mare) și de-a lungul a o mie de ani și chiar mai mulți, întotdeauna au avut loc cu fervoare foarte mare, din partea ambelor părți, nu numai prin voci vii, dar și prin dese scrisori, toate disputele, zic, astăzi s-au sfârșit. Astăzi Cerul, prin dreapta celui de sus și marelui apărător al Ortodoxiei, Sfântul Spiridon, în mod vădit și foarte clar a hotărât că Biserica Răsăriteană este ortodoxă, preacinstită, apostolică și sfântă. Iar cea Apuseană dimpotrivă este rău-credincioasă, eretică, fără de nicio cinste, papistă și vicleană. Căci, dacă nu ar fi fost astfel, de ce Spiridon alungă afară din biserica lui altarul ei, nu într-un mod mai moderat, ci în cel mai înfricoșător, într-un mod prin care a arătat câtă ură, câtă retragere, câtă mânie are față de acea biserică a făcătorilor de rău, distrugându-i și nimicindu-i ca rău-credincioși și trufași pe toți cei care cu  obrăznicie vin înaintea lui? Dacă nu ar fi fost așa, de ce pe sfătuitorul cel rău al comandantului, care îl sfătuia și îl îmbărbăta, nu numai că l-a ucis, dar și în murdăria cea mai scârboasă l-a aruncat, precum i s-a întâmplat, rostogolit fără de nicio cinste?

          Au încetat, zic au încetat polemicile și disputele (certurile) nenumărate; căci, da, astăzi cu adevărat cerul a adeverit și a arătat în mod de netăgăduit ca fiind foarte adevărate, foarte expresive toate cele pe care mai întâi le-a scris Sfântul Fotie împotriva catolicilor. Astăzi Cerul cu judecata lui nepărtinitoare a lăudat și a hotărât și bine și drept și conform canoanelor a făcut apoi Sfântul Serghie care a șters din diptice pomenirea Papei. Astăzi Cerul cel preaînalt a confirmat și a pecetluit luptele raționale si bătăliile și toată acea atitudine eroică și nemaiauzită a Sfântului Marcu al Efesului și, dimpotrivă, (astăzi cerul) a respins, a anulat și a zădărnicit mașinațiunile de sabotaj ale Florenței împotriva adevărului evanghelic. Într-un cuvânt, astăzi Dumnezeu, Dumnezeul minunilor, pentru a doua oară a despărțit lumina de întuneric: de partea luminii este Biserica Răsăriteană și de partea întunericului e zarva Apuseană; (a despărțit) adică între adevărul cel prealuminos al dogmelor cerești pe care, precum le-a primit, la fel le păzește Biserica Răsăriteană și între minciuna cea prea-întunecată a învățăturilor satanice, pe care le-a adus și le ține Biserica Apuseană. Creștini ortodocși, cei care locuiți in cele patru părți ale lumii, auziți, aflați că victoria e cu noi, cei smeriți; că a fost nimicită tăria celor puternici. A căzut insolența celor mândri și semeți. Aceștia (se laudă) cu carele, aceștia cu caii, iar noi cu numele Domnului (ne vom mări). Și apoi ce? Aceștia s-au împiedicat și au căzut, iar noi ne-am sculat și ne-am îndreptat. Și cu adevărat astăzi ortodocșii din Kerkira au văzut, ca și vechiul Israel, scufundați și îngropați pe vrăjmașii lui Dumnezeu și pe cei ai lor. Așadar, să cântăm și noi astăzi cu gura noastră cântarea lui Moise în mod armonios și sărbătoresc, cântând și zicând: Să lăudăm pe Domnul, căci cu slavă s-a preaslăvit. Mâna Ta cea dreaptă, Doamne, i-a sfărâmat pe vrăjmași și cu mulțimea slavei Tale i-ai nimicit pe cei potrivnici. Ai trimis mânia Ta, i-a mâncat pe ei ca pe o trestie. Ai întins dreapta Ta și i-a înghițit pământul; minunat ești Doamne, Cel ce faci minuni în chip preaslăvit. Cine este ție asemenea între dumnezei, Doamne? Cine Ți se aseamănă în putere?

Și eu împreună cu profetul cel cu prea mare glas strig azi către întreaga Biserică a ortodocșilor. Luminează-te, luminează-te, noule Ierusalime, aleasă mireasă a lui Hristos, Biserică Răsăriteană; căci slava Domnului peste tine a răsărit. Saltă și te bucură, căci Domnul a lăsat nedreptățile tale si rușinea de mulți ani din partea vrăjmașilor tăi.