Pavel, apostol al lui Hristos Iisus prin voința lui Dumnezeu, și Timotei, fratele nostru, sfinților și credincioșilor frați întru Hristos, care sunt în Colose: Har vouă și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul nostru Iisus Hristos! Mulțumim lui Dumnezeu și Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, rugându-ne totdeauna pentru voi, căci am auzit despre credința voastră în Hristos Iisus și despre dragostea ce aveți către toți Sfinții, pentru nădejdea cea pregătită vouă în Ceruri, de care ați auzit mai înainte în cuvântul adevărului Evangheliei, care, ajungând la voi, precum și în toată lumea, aduce roadă și sporește întocmai ca la voi, din ziua în care ați auzit și ați cunoscut întru adevăr Harul lui Dumnezeu, precum ați primit învățătură de la Epafras, iubitul, împreună-slujitor cu noi, care este pentru voi credincios slujitor al lui Hristos, și care ne-a arătat iubirea voastră cea întru Duhul. De aceea și noi, din ziua în care am auzit aceasta, nu încetăm să ne rugăm pentru voi și să cerem să vă umpleți de cunoașterea voii Lui, întru toată înțelepciunea și priceperea duhovnicească, ca voi să umblați cu vrednicie întru Domnul, plăcuți Lui întru toate, aducând roadă în orice lucru bun și sporind în cunoașterea lui Dumnezeu, întăriți fiind cu toată puterea, după tăria slavei Lui, spre toată stăruința și îndelunga-răbdare, cu bucurie.
Sursa: http://ziarullumina.ro.