Fraților, luați seama să nu vă lepădați de Cel Care vorbește. Căci, dacă aceia n-au scăpat de pedeapsă, nevoind să asculte pe Cel Ce le grăia pe pământ, cu atât mai mult noi – îndepărtându-ne de Cel Ce ne grăiește din ceruri – al Cărui glas, odinioară, a zguduit pământul, iar acum, vorbind, a făgăduit: «Încă o dată voi clătina nu numai pământul, ci și cerul». Iar prin aceea că zice: «Încă o dată», arată schimbarea celor clătinate, ca a unor lucruri făcute, ca să rămână cele neclintite. De aceea, fiindcă primim o împărăție neclintită, să fim mulțumitori, și așa să-I aducem lui Dumnezeu închinare plăcută, cu evlavie și cu sfială. Căci «Dumnezeul nostru este și foc mistuitor».
Sursa: http://ziarullumina.ro