În zilele acelea, Pavel și Barnaba erau în Antiohia, învățând și binevestind, împreună cu mulți alții, cuvântul Domnului. Și, după câteva zile, Pavel a zis către Barnaba: Întorcându-ne, să cercetăm cum se află frații noștri în toate cetățile în care am vestit cuvântul Domnului. Barnaba voia să ia împreună cu ei și pe Ioan, cel numit Marcu; dar Pavel cerea să nu-l ia pe acesta cu ei, fiindcă se despărțise de ei din Pamfilia și nu venise alături de ei la lucrul la care fuseseră trimiși. Deci, s-a iscat neînțelegere între ei, încât s-au despărțit unul de altul, și Barnaba, luând pe Marcu, a plecat cu corabia în Cipru; iar Pavel, alegând pe Sila, a plecat, fiind încredințat de către frați Harului Domnului. Și străbătea Siria și Cilicia, întărind Bisericile.
Sursa: http://ziarullumina.ro.