Apostolul zilei (Filipeni 2, 24-30)

Fraților, sunt încredințat în Domnul că eu însumi voi veni în curând. Am socotit de grabnică nevoie să vă trimit pe Epafrodit, cel împreună cu mine lucrător și luptător, care este și trimisul vostru și slujitorul nevoilor mele, fiindcă avea mare dor de voi toți și era mâhnit, fiindcă ați auzit că a fost bolnav. Într-adevăr, bolnav a fost aproape de moarte, dar Dumnezeu a avut milă de el și nu numai de el, ci și de mine, ca să nu am întristare peste întristare. Deci, l-am trimis mai degrabă ca, văzându-l, voi iarăși să vă bucurați, iar eu să fiu mai puțin mâhnit. Primiți-l, dar, întru Domnul, cu toată bucuria și pe unii ca aceștia întru cinste să-i aveți, fiindcă pentru lucrul lui Hristos a mers până aproape de moarte, punându-și viața în primejdie, ca să împlinească lipsa voastră în slujirea mea.

Sursa: http://ziarullumina.ro

Previous Post

Unde va cădea sămânța Domnului?

Next Post

Evanghelia zilei (Luca 6, 46-49; 7, 1)

Related Posts
Total
0
Share