Apostolul zilei (Galateni 4, 4-7)

Prochimenul glasul al 8-lea: Tot pământul să se închine Ţie şi să cânte Ție. (Ps. 65, 3)

Stih: Strigaţi lui Dumnezeu toți locuitorii pământului, daţi slavă numelui Său (Ps. 65, 1)

DIN EPISTOLA CĂTRE GALATENI A SFÂNTULUI APOSTOL PAVEL, CITIRE:

Fraților, când a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea. Și, pentru că sunteți fii, a trimis Dumnezeu pe Duhul Fiului Său în inimile noastre, care strigă: Avva, Părinte! Astfel, dar, nu mai ești rob, ci fiu; iar de ești fiu, ești și moștenitor al lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos.

Aliluia, glasul 1

Stih: Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi facerea mâinilor Lui o vesteşte tăria. (Ps. 18, 1)

Stih: Ziua zilei spune cuvânt, şi noaptea nopţii vesteşte ştiinţă. (Ps. 18, 2)

Sursa: http://ziarullumina.ro

Previous Post

Colind: În noaptea sfântă de Crăciun

Next Post

Ce fel de stea s-a arătat la Naşterea lui Hristos?

Related Posts
Total
0
Share