Apostolul zilei (I Tesaloniceni 5, 14-23)

Fraților, vă rugăm: dojeniți pe cei fără de rânduială, îmbărbătați pe cei slabi la suflet, sprijiniți pe cei neputincioși, fiți îndelung-răbdători față de toți. Luați seama să nu răsplătească cineva cuiva răul cu rău, ci totdeauna să urmați cele bune unul față de altul și față de toți. Bucurați-vă pururea! Rugați-vă neîncetat! Dați mulțumire pentru toate, că aceasta este voia lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus, pentru voi. Duhul să nu-L stingeți. Prorociile să nu le disprețuiți. Toate puneți-le la încercare; țineți ce este bine; feriți-vă de orice înfățișare a răului. Însuși Dumnezeul păcii să vă sfințească pe voi desăvârșit, și întreg duhul vostru, și sufletul, și trupul să se păzească, fără de prihană, întru venirea Domnului nostru Iisus Hristos.

Sursa: http://ziarullumina.ro

Previous Post

În județul Argeș se construiește o mănăstire cu rânduială athonită pusă sub ocrotirea Sfântului Neagoe Basarab

Next Post

Evanghelia zilei (Luca 17, 3-10)

Related Posts
Total
0
Share