Apostolul zilei (I Timotei 5, 11-21)

Fiule Timotei, de văduvele tinere, ferește-te. Căci, atunci când poftele le îndepărtează de Hristos, vor să se mărite. Și își agonisesc osândă, fiindcă și-au călcat credința cea dintâi. Dar, în același timp, se învață să fie leneșe, cutreierând casele, și nu numai leneșe, ci și guralive și iscoditoare, grăind cele ce nu se cuvin. Vreau, deci, ca văduvele tinere să se mărite, să aibă copii, să-și vadă de case, și să nu dea potrivnicului niciun prilej de ocară. Căci unele s-au și abătut, ca să se ducă după satana. Dacă vreun credincios sau vreo credincioasă are în casă văduve, să aibă grija lor, ca Biserica să nu fie împovărată, ci să poată ajuta pe cele cu adevărat văduve. Preoții, care își țin bine dregătoria, să se învrednicească de îndoită cinste, mai ales cei care se ostenesc cu cuvântul și cu învățătura. Pentru că Scriptura zice: «Să nu legi gura boului care treieră», și: «Vrednic este lucrătorul de plata sa». Pâră împotriva preotului să nu primești, fără numai de la doi sau trei martori. Pe cei ce păcătuiesc mustră-i de față cu toți, ca și ceilalți să aibă teamă. Te îndemn stăruitor înaintea lui Dumnezeu și a lui Iisus Hristos și a Îngerilor aleși, ca să păzești acestea, fără a lua o hotărâre dinainte, nefăcând nimic cu părtinire.

Sursa: http://ziarullumina.ro

Previous Post

Bine faci, fiule, că doar tu ai făcut cerul și pământul

Next Post

Evanghelia zilei (Luca 17, 26-37)

Related Posts
Total
0
Share