Apostolul zilei (II Corinteni 11, 1-6)

Fraților, de mi-ați îngădui puțină neînțelepție! Dar îmi și îngăduiți, căci vă râvnesc pe voi cu râvna lui Dumnezeu, pentru că v-am logodit unui singur Bărbat, ca să vă înfățișez lui Hristos fecioară neprihănită. Dar mă tem ca nu cumva, precum șarpele a amăgit pe Eva în viclenia lui, tot așa să se abată și gândurile voastre de la curăția și nevinovăția cea în Hristos. Căci, dacă cel ce vine vă propovăduiește un alt Iisus, pe Care nu L-am propovăduit noi, sau luați alt Duh, pe Care nu L-ați luat, sau altă Evanghelie, pe care nu ați primit-o, voi l-ați îngădui foarte bine. Dar eu socotesc că nu sunt cu nimic mai prejos decât cei mai de frunte dintre Apostoli. Și, chiar dacă sunt neiscusit în cuvânt, nu însă în cunoștință, ci v-am dovedit-o în totul față de voi toți.

Sursa: http://ziarullumina.ro

Previous Post

Îngerașul meu cel sfânt | Cântare pentru copii

Next Post

Evanghelia zilei (Luca 9, 1-6)

Related Posts
Total
0
Share