Preot Bogdan Chiorean
Lucrând printre pacienți incurabili, cel mai adesea aflați în stadii terminale de boală, am văzut numeroase situații în care bolnavii sau familiile lor ar fi procurat orice remediu care promitea vreun rezultat, oricât de insignifiant ar fi fost el.
N-o să le înșir pe toate. Doar unul, ca să vedeți că necazul te poate conduce la manifestări foarte diverse: o pacientă era convinsă că dacă cineva îi face rost de o bucățică de asfalt de pe aeroport, se va putea face bine. Explicația era legată de modul în care viteza mare a avioanelor la decolare energizează în nu-știu-ce-fel asfaltul, care, la rându-i, ținut într-un pahar cu apă, îi dă acesteia puteri miraculoase. A auzit asta de la o persoană și nu știe sigur c-a funcționat.
Unii, din spatele unui ecran, ar cataloga-o în fel și chip. Până când i-ar atinge boala și-atunci ar căuta postarea ca să-și amintească rețeta.
În fiecare an în perioada asta mă crucesc de comentariile referitoare la pelerinajul de la Nicula. Că-s retrograzi, că să-nconjori o Biserică-n coate și-n genunchi nu e credință, că stau la rând să vadă un tablou și altele asemenea.
De câteva sute de ani, oamenii merg acolo pentru c-au auzit de la alții că rețeta-i bună și că dragostea Maicii e nemăsurată. Că precum în Cana Galileii așa și oricând Măicuța Sfântă e dispusă să mijlocească pentru noi cele mai lumești și pământești dorințe. Că nu se supără dacă cerem dintr-ale lutului.
A auzit multe suspine discrete ale văduvelor, orfanilor, bolnavilor și a tot felul de necăjiți. A auzit și râsul fudul al celor care-i arătau cu degetul. Doar că la Judecată, râsul lor va pierde din decibeli și va deveni un desen mut în fața celor care vor străluci prin tăcere.
