Să nu lăsăm să treacă nicio zi fără să ne rugăm la Preasfânta Născătoare de Dumnezeu: „Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, bucură-te ceea ce ești plină de Har, Marie, Domnul este cu tine. Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este Rodul pântecelui tău, că ai născut pe Mântuitorul sufletelor noastre”.
– Într-o zi când mă rugam cu metanierul, a venit diavolul să mă ispitească și mi-a smuls metanierul din mână. Atunci m-am adresat Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu și i-am spus: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, nu mă pot liniști când mă gândesc că diavolul mi-a luat metanierul din mână. Silește-l ca să mi-l aducă înapoi!”
A trecut o zi, nimic… Două și iarăși nimic… Eu însă mă rugam cu încăpățânare. A treia zi adormisem pe canapea și vine diavolul prin fereastră, ținând metanierul în mână, și mi-l aruncă în față. Dar nu m-a atins, ci a căzut jos. Am auzit numai un: „Buuuum!”
Mă trezesc, iau metanierul și l-am cunoscut. Era al meu. Apoi am spus: „Îți mulțumesc, Panaghia, că l-ai silit să mi-l înapoieze”.
Multe și felurite sunt minunile ei. În fiecare zi, la fiecare paraclis pe care-l facem, ea ne răspunde.
Arhim. Partenie, starețul Mănăstirii Sfântului Pavel