Preotul Sotiris O. Athanasulias
„Calul troian” al Noii Ere
Unul din fenomenele care caracterizează societatea grecească contemporană este răspândirea crescândă a artelor marțiale (Karate, Kung Fu, Judo, Aikido etc.), care provin din țările răsăritene, cum ar fi China și Japonia. Mulți consideră fenomenul acesta neprimejdios, ignorând, aparent, că el constituie un vehicul de inițiere într-o altă tradiție religioasă, cea a budismului și a religiilor orientale și, prin urmare, duce la negarea Credinței Ortodoxe. De asemenea, mulți ignoră faptul că răspândirea artelor marțiale face parte din acțiunile pregătite sistematic ale Noii Ere, a cunoscutei mișcări religioase și oculte, care intenționează să schimbe cugetarea creștinilor și, în general, să substituie Credința Creștină.
Și într-adevăr, reclama-propagandă a fenomenului ne invadează zilnic casa noastră, prin filme și seriale televizate, dar oferă, de asemenea, și a) acces la mass media pentru emisiuni speciale, b) reviste și broșuri specializate, c) dedicații speciale în ziare și reviste de tot felul, d) sprijin direct din partea presei Noii Ere (reviste Al Treilea Ochi, Căutări, Inexplicabilul, Cărarea etc.) școli de învățare a acestor tehnici aproape în fiecare cartier din orașele din țara noastră, f) colaborări cu diferite organizații newage-iste, precum și cu colegii particulare sau și cu instituții de învățământ superior. Cel mai neliniștitor este faptul că dascălii artelor marțiale le propulsează de multe ori prin școlile de stat, în paguba contribuabilului elen și cu implicațiile pe care le presupune aceasta.
Legătura cu mișcarea Noii Ere se vede și din consemnarea regulată de articole ale dascălilor greci de arte marțiale în revistele și broșurile newage-iste. Foștii lor adepți mărturisesc despre legătura școlilor lor cu organizații oculte cum ar fi: Harmonious lifea lui RobertNajemy, discipol al guru-lui Sai Baba, Gnostics, organizația Lumina Soareluia lui Panaghiotis Toulatou, Biserica Unificării a falsului mesia coreean SanMyousMoon, dar și despre implicarea dascălilor lor în magia neagră. Organizații ca Nea Akropolis, Osiris-Isis, Armoniki Zoi (Viața Armonioasă) etc. oferă lecții de arte marțiale, în timp ce unii dascăli nu ezită să facă reclamă legăturilor lor cu ocultismul. Asociația Atletică și Culturală SAGITTARIUS , recunoscută de Secretariatul General al Atletismului, organizează în fiecare an un seminar cu subiecte cum ar fi: Hatha și Raja, Meditația, Gândirea Pozitivă etc., nelipsite fiind din bibliografia seminarului cărți ale așa-numitului „Hristos al Noii Ere” (!), ale gurul Sai Baba, ale discipolului său Robert Najemy, ale lui Ron Hubbard mesia Scientologiei, ale Noii Acropole și ale altor organizații newage-iste.
Aceasta înseamnă că artele marțiale sunt mrejele Noii Ere, care în fiecare zi prind pești „proaspeți”, fără nici o pierdere. De asemenea, toate acestea dovedesc că ereziile în țara noastră funcționează ca și vasele comunicante și legăturile din ele nu sunt deloc competitive. Dar ce sunt de fapt artele marțiale, care este proveniența lor și care este fundamentul lor „spiritual”?
Apariția și evoluția artelor marțiale.
La popoarele Orientului tehnicile războiului fără arme erau cunoscute din vremuri străvechi. Odată cu trecerea vremii ele au evoluat, s-au înmulțit și au format diferite școli. Însă totdeauna au apărut legate de o filozofie religioasă, adică ele constituie partea unui sistem religios.
În China strămoșul artelor marțiale este Kung Fu. În jurul anului 520 d.Hr un monah budist rătăcitor din India, Bodhidharma sau Da Mo, a străbătut Himalaia și a ajuns la mănăstirea Shaolin din China, unde i-a învățat pe monahii de acolo tehnicile războiului, unite cu principiile budismului. Aceste tehnici au fost folosite la început de către monahi pentru exterminarea tâlharilor și piraților, dar ele repede s-au dezvoltat și mănăstirea a devenit centrul cultivării așa numitului Kung Fu „dur”, care se bazează pe lovituri puternice cu mâinile și picioarele. Printre ele este și așa numita „atingere a morții” (din mac), o tehnică cunoscută de foarte puțini dascăli, prin care, dacă un corp va fi lovit într-un anumit punct, într-un anumit fel și la o anumită oră, atunci încet, dar în mod inevitabil, va muri. În același timp, în secolul XIII, s-a dezvoltat și o formă „ușoară” sau „interioară” de Kung Fu de către monahul taoist Jang Sung – Fe, care nu folosește lovituri, ci pune accentul pe maximizarea „energiei interioare” prin mijlocirea calmării.
Karate au apărut în insula Okinawa din Japonia în secolul XVII și au fost introduse oficial în Japonia la începutul secolului XX. Înseamnă „mână goală” (fără armă) și se bazează pe lovituri cu mâna, capul, picioarele și genunchii, în combinație cu metodele Kung Fu.
În Japonia strămoșul îndepărtat a artelor marțiale este Jiu jitsu. A apărut după toată probabilitatea în jurul anului 23 d.Hr. și s-a standardizat în perioada dinastiei Shogun Tokugawa(1606-1868), când era accentuată necesitatea luptei fără arme și se interzisese folosirea săbiilor. Tehnica este legată de budismul Zen și se caracterizează prin lovituri în părțile vitale, lovituri cu piciorul, strangulări și blocarea articulațiilor.
Evoluția lui Jiu jitsu este Judo, care constituie o versiune sportivă a tehnicii de mai sus și punând accent pe luxări.
De asemenea Jiu jitsu este premergătorul lui Aikido, o tehnică contemporană inventată în 1922 de către dascălul de Jiu jitsu,Morihei Uyeshiba, care pune accent pe armonizarea cu mișcările adversarului. Recent a apărut o școală a acestei tehnici în orașul Tripoli.
