– Gheronda, nu pot să-i iert uşor pe ceilalţi.
– Tu nu vrei să te ierte Hristos?
– Cum să nu vreau?
– Atunci de ce nu-i ierţi şi tu pe ceilalţi? Să iei bine aminte la asta, căci este ceva pentru care Hristos Se mâhneşte mult. Este ca şi cum El ţi-ar ierta o datorie de 10.000 de talanţi, iar tu nu vrei să-i ierţi celuilalt 100 de dinari.[1] Să spui în gândul tău: „Cumde Hristos, Care este fără de păcat, mă rabdă mereu şi iartă miliarde de oameni, iar eu să nu iert nici măcar o soră?”.
Într-o zi a venit la Colibă un tânăr despre care ştiam că avusese o neînţelegere cu cineva şi, deşi acela îi cerea să-l ierte, el nu-l ierta. La un moment dat îmi spuse: „Gheronda, roagă-te ca să mă ierte Dumnezeu!”. „Mă voi ruga, îi spun, ca să nu te ierte Dumnezeu”. Dar el mi-a repetat: „Gheronda, vreau să mă ierte Dumnezeu”. Şi atunci i-am spus: „Dacă tu, binecuvântatule, nu-i ierţi pe ceilalţi, cum să te ierte pe tine Dumnezeu?”.
Dreptatea lui Dumnezeu este dragostea, îndelunga-răbdare; nu are nicio legătură cu dreptatea omenească. Această dreptate a lui Dumnezeu trebuie să o dobândim şi noi. Într-o noapte, un om s-a dus la chilia Părintelui Tihon ca să-l jefuiască. După ce l-a chinuit destul pe Stareţ – îl strângea de gât cu o funie –, a văzut că nu are bani şi a dat să plece. Şi în clipa în care pleca, Părintele Tihon i-a spus: „Dumnezeu să te ierte, copilul meu!”. Acest răufăcător s-a dus apoi să jefuiască şi pe un alt călugăr, dar acolo l-a prins poliţia şi a mărturisit singur că fusese şi la Părintele Tihon. Atunci poliţistul a trimis pe jandarm să-l aducă pe Părintele Tihon la interogatoriu, dar Stareţul nu voia să meargă. „Eu, copilul meu, l-am iertat pe hoţ din toată inima mea”. Jandarmul însă nu dădea deloc importanţă cuvintelor lui. „Hai repede, Părinte! îi spunea el. Aici nu merge cu «iertaţi» şi cu «binecuvântaţi»”. Până la urmă, fiindcă Stareţul plângea ca un copil mic, comandantului i s-a făcut milă de el şi l-a lăsat să se întoarcă la chilia lui. Mai târziu, când Stareţul Tihon îşi amintea de această întâmplare, nu-i venea să creadă: „Măi, măi, măi, copile, spunea el, oamenii din lume au alt tipic. Nu-l au pe «iertaţi» şi pe «Dumnezeu să te ierte»!”.
– Gheronda, ce este ţinerea de minte a răului? Să-ţi aminteşti răul pe care ţi l-a făcut cineva sau să simţi răutate pentru cel care ţi l-a făcut?
– Dacă îţi aminteşti răul şi te întristezi când acela care ţi l-a făcut o duce bine sau te bucuri când nu o duce bine, înseamnă că ai ţinere de minte a răului. Dacă însă, în ciuda răului pe care ţi l-a făcut celălalt, te bucuri de sporirea lui, aceasta înseamnă că nu ai ţinere de minte a răului. Acestea sunt criteriile după care te poţi cerceta pe tine însăţi în această privinţă.
În tot cazul, orice rău mi-ar face altul, eu îl uit. Arunc catastiful cel vechi în focul dragostei şi-l ard. Pe vremea luptelor de partizani din 1944, într-o zi au venit partizanii în satul nostru. Afară era foarte frig. Atunci mi-am spus în sinea mea: „Ce-or fi având să mănânce? Or fi flămânzi. Să le duc puţină pâine”. Când le-am dus-o, ei m-au luat drept iscoadă, însă mie nici prin gând nu mi-a trecut că acolo, prin munţi, ei poate că îi fugăreau pe fraţii mei. Ce a spus Hristos? „Săi iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi să faceţi bine celor ce vă urăsc”[2].
[1] Vezi Matei 18, 23-35. Valoarea celor 10.000 de talanţi era de 7.000 de ori mai mare decât cea a celor 100 de dinari.
[2] Vezi Matei 5, 44; Luca 6, 27
Extras din Patimi și virtuți – Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos.
