Vovidenia și izvorul tămăduitor, darurile Maicii Domnului pentru sihaștri rugători

Ctitorit pe la mijlocul secolului al XVIII-lea, Schitul Vovidenia reprezintă o pagină frumoasă din istoria Bisericii strămoșești din binecuvântata Moldovă, unde, în cele peste trei secole de existență, sutele de călugări care s-au nevoit aici au căutat și au interiorizat taina Împărăției lui Dumnezeu, prin neîncetată rugăciune și ascultare. Aflat în vecinătatea străvechii Mănăstiri Neamț, acest schit închinat Maicii Domnului a fost înființat de mai mulți pustnici, care, chemați de liniștea isihiei, s-au retras în ținuturile tihnite din preajma marii lavre nemțene pentru a se putea în­tâlni mai ușor cu Dumnezeu. De altfel întreg ținutul nemțean are o istorie impresionantă în ceea ce privește viețuirea isihastă. De pe vârfurile Toaca și Panaghia ale Mun­telui Ceahlău, până în văile bine dosite ale Muntelui Rusu, din împăduritele țiclăuri ale Agapiei până la domoalele culmi ale Pângă­rațiului, sute sau poate mii de sihaștri au binecuvântat și sfințit de-a lungul veleaturilor trecute întreaga regiune, transfigurând-o într-un Tabor românesc.

De Schitul Vovidenia al străvechii lavre a Neamțului se mai leagă și istoria unui izvor cu apă sărată și sulfuroasă numit în zonă Izvorul Tămăduirii sau Puturosul, de la mirosul puternic de sulf. În apropierea așezării monastice, la aproximativ 1 km sud-vest, pe drumul forestier ce urcă Dealul Brăilencei, se află un izvor cu apă sulfuroasă, folosită din timpuri imemoriale de călugării pustnici ori de cei din Mănăstirea Neamț, grație calităților sale terapeutice. De la monahii beneficiari ai minunatului dar ceresc au auzit și mulți locuitori din apropierea marii lavre nemțene și așa au descoperit izvorul curativ, tăinuit parcă în mijlocul codrului de ochi și socotințe vrăjmașe, însă adus la lumină, pentru alinarea suferințelor, de Maica Domnului, care, după o tradiție veche, l-a descoperit unor pustnici nevoitori, pentru a-și obloji neputințele trupului. Recunoscători fiind binefăcătoarei lor, acești pustnici au ctitorit, nu departe de izvor, un Altar de rugăciune, pe care l-au închinat Fecioarei Maria. Din vechile însemnări despre acest izvor aflăm că prin anul 1756, pe timpul Episcopului Ioanichie al Romanului, care în tinerețe își făcuse ucenicia în viața călugărească la schitul din preajma izvorului sulfuros, a fost adus la Vovidenie doctorul Th. Stenner spre a cerceta calitatea apelor puternic mirositoare, concluzionând că sunt cloruro-sodice și sulfuroase, cu un debit constant. După primele ob­ser­vații făcute de medicul Stenner, izvorul părea cunoscut și folosit din vechime. Mai târziu, după aproa­pe un secol, pe la 1864, o bolniță a Mănăstirii Neamț fusese deja trecută în proprietatea statului, în urma secularizării proprietăților mănăs­tirești, redenumită ca „Ospiciu pentru alienați mintal”. Noua cârmuire a bolniței a adus de la Iași un alt medic, pe nume Ioan Kania, care, aflând de izvorul din pădurea Vovideniei, l-a reamenajat, construind în preajma lui două clădiri, spre a înlesni folosirea mai eficientă a apei tămăduitoare (un bazin acoperit și o casă prevăzută cu camere unde s-au montat căzi din lemn de stejar). Era perioada când la Neamț, în acest ospiciu, era internat Eminescu. Tot medicul Kania, prin 1873, a trimis probe din apa sulfuroasă de la Vovidenia tocmai la München, dorind efectuarea unor analize mai amănunțite. Rezultatele primite se arătau îmbucurătoare, căci apa se putea utiliza nu doar în băi reumatismale, ci și în anumite afecțiuni interne: boli de ficat, splină, gută etc. Prompt, medicul a hotărât să recurgă la apa binefăcătoare chiar și pentru hidroterapie cu anumiți pacienți din ospiciu.

Renumitul profesor universitar ieșean Petru Poni (1841-1925), mare mineralog, pionier al școlii româ­nești de chimie, care a înființat primul laborator de chimie al Univer­si­tății din Iași, în anul 1877, a reluat studiile asupra apei minerale de la Vovidenia, recomandând-o pentru tratament. Urmărind o mai bună ob­servare a apei și a calităților ei cu­rative, Petru Poni chiar a locuit vreo două săptămâni la schit, făcând măsurători zilnice ale nivelului apei, ale temperaturii ei ori efectuând alte cercetări specifice. Toate aceste rezultate au fost publicate în Revista științifică din Iași, în noiembrie 1877.

Peste câțiva ani, din cauza numărului mereu crescând al pacien­ților care solicitau folosirea apelor tămăduitoare ale izvorului numit în popor „Puturosul”, de la mirosul puternic de sulf, s-a hotărât construirea unui stabiliment balnear nou, care să răspundă întru totul cerințelor igienico-sanitare moderne. Preocupat de construcția unei „stațiuni balneare” în vecinătatea mănăstirii, starețul Timotei, deși a îngăduit zidirea edificiului, a poruncit impunerea unei conduite sobre tuturor celor veniți la tratament. Din însemnările vremii am putea încropi și o mică statistică privind fluxul pacienților ajunși la Vovidenia pentru a urma cura cu apa binefăcătoare: în 1886, 67 de persoane; în 1887, 85, iar în 1892, peste o mie de bolnavi. Din micile observații consemnate de medicul Anastasie Fătu cu privire la efectele apei sulfuroase asupra pacienților, s-a constatat că, după trei veri consecutive de tratament, unii dintre ei s-au tămăduit definitiv de reumatism. Medicul R. Flechsing din Germania, care a studiat apa trimisă de la Vovidenia spre analiză, a publicat în 1885 un articol într-o revistă de specialitate din orașul Leipzig, precizând că se poate extinde aria de întrebuințare a apei la boli cronice ale pielii și la afecțiuni limfatice.

Unul din pacienții constanți ai izvorului tămăduitor a fost și profesorul universitar Constantin Tomescu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Chișinău, cel care prin anul 1942 a publicat o Scurtă povestire istorică despre Sfânta Mănăstire Neamțu. În paginile cărții sale, renumitul istoric depune mărturie despre propria vindecare: „dau slavă lui Dumnezeu că aici, la Vovidenia, m-am tămăduit, primind vindecare trupească de reumatism; de aceea am îndrăznit, cu cuvenita binecuvântare, să schimb vechea denumire populară a acestui izvor mineral, «Puturosul», în «Izvorul Tămăduirii», care să arate și altora darurile ce are”.

Arhimandrit Mihail Daniliuc

Sursa: http://ziarullumina.ro

Total
82
Shares
Previous Post

Părintele Ioanichie va continua „Convorbirile duhovniceşti“ în ceruri

Next Post

Azi pe pământ, mâine…în mormânt

Related Posts