Preot Ioan Istrati
Părintele Vasile se pregătea de moarte. Nu mai mâncase nimic de trei zile. Era slab ca o scândură și șoptea mereu neauzit Doamne Iisuse… După ce l-a împărtășit cu Dumnezeu, preotul l-a văzut senin și luminos la față, și zâmbind ca de o mare bucurie.
– Părinte, de ce ești atât de bucuros?
– Părinte, mă duc la iubirea mea Hristos, și la Măicuța Domnului, și la Sfinți să le sărut mâinile sfinte.
– Și nu te temi de moarte?
– Nu, părinte. Eu toată viața n-am făcut mare lucru. Când n-am putut să zic ceva de mare folos sau valoare, am tăcut și am zis Rugăciunea inimii. Așa că nu mă tem de demonii guralivi.
