Bătrânul Ioachim de la Chilia vatopedină „Înălţarea Domnului”, aflată în împrejurimile Karyes-ului, era unul din părinţii aghioriţi mai vechi. Se apropia de o sută de ani şi se afla de mai bine de şaptezeci de ani în Sfântul Munte. Acesta povestea că a cunoscut un ascet mirean ce se nevoia într-o peşteră aflată în vecinătatea vechii Mănăstiri a lui Alipie, lângă aşa-numita „Chilie a Patriarhului”.
Peştera era formată dintr-o piatră care ieşea afară ca un acoperiş, iar la marginea ieşiturii avea zidit un perete mic din piatră. De fiecare dată când îl vizita, chiar şi simpla lui vedere îi pricinuia umilinţă. Acest mirean ascet era un nevoitor rar întâlnit. Mânca odată la zece zile şi se străduia să-i urmeze Sfântului Maxim Kavsokalivitul, pentru care simţea o deosebită evlavie. În peşteră avea doar o cruce, două iconiţe mici şi două capre de lemn, pe care a aşezat două scânduri; astfel şi-a făcut patul său ascetic.
*
Mai demult, la Mănăstirea Filotheu a trăit un argat al cărui nume nu s-a păstrat. După ce a adormit, l-au îngropat, iar după ani de zile, când i-au făcut mutarea osemintelor, acestea răspândeau mireasmă. Toţi au rămas uimiţi şi încercau să-şi dea seama pentru care pricină Dumnezeu a cinstit cu bună-mireasmă osemintele lui. Ceea ce au descoperit este că nimeni nu avea împotriva lui nici cea mai mică plângere. Era evlavios, iubitor de linişte şi avea lucrare lăuntrică. În pauza pe care o făceau ceilalţi argaţi ca să se odihnească, el mergea puţin mai departe, se aşeza sub un măslin, citea Evanghelia şi plângea.
