Aspecte ale ocultismului

Numerologia

            Numerologia este încă un sistem de vrăjitorie și ghicire care, de multe ori, se prezintă și cu o mască pseudo-științifică[1]. Potrivit cu reprezentanții sistemului, numerologia examinează legăturile numerelor cu fenomenele și se prezintă ca un mijloc de cunoaștere a viitorului oamenilor, de analiză a caracterelor lor, de determinare a diferitelor evenimente, așa cum rezultă ele din interpretarea numerelor ca o formă de destin. Potrivit cu reprezentanții teoreticieni ai sistemului ocultist de care ne este vorba, diferitele cuvinte, numele, data și locul nașterii fiecăruia constituie un îndrumător ocult complet, care definește și determină personalitatea, evenimentele vieții și viitorul fiecărui om.

            În spațiul magiei Numerologia se autoevidențiază ca organ de stabilire a zilelor favorabile pentru activitățile umane, a inițiativelor profesionale, a alegerii soților, prietenilor, etc.

            Teoreticienii sistemului îl consideră ca părinte al Numerologiei pe Pitagora. În antichitate întâlnim Numerologia folosită de gnostici[2], iar mai târziu o întâlnim folosită de către ocultismul iudaic, prin așa numita Gematria[3], care este unul din cele trei sisteme cabalistice ale ocultismului. Acesta este un sistem de ezoterism aritmetic[4] și este considerat drept metodă de descoperire a cunoașterii secrete și a înțelepciunii cuvintelor prin intermediul numerelor și a literelor alfabetului[5].

            În ultimii ani folosirea Numerologiei s-a păstrat ca mijloc de cunoaștere oraculară, însă în cadrul mișcării anti-creștine „Noua Eră”, practica ei va fi asociată cu relativa, după caz, terminologie newage-istă ocultă. Astfel se consideră că numerele corespund cu vibrațiile, constituie modele energetice, descrierea unor evenimente karmice etc.

            În mod deosebit, trebuie menționat faptul că discipolii sistemului ocult de care vorbim nu ezită să invoce locuri (de pildă Apoc. 13, 18) și fapte din Sfânta Scriptură, precum și folosirea diferitelor numere[6], de pildă 3, 7, 12, susținând că metoda divinației este prezentă în Sfânta Scriptură și aceasta constituie încă o mărturie pentru credibilitatea ei. 

 CĂRȚILE TAROT

˜

            Este vorba de 78 de cărți de joc, a căror proveniență este deosebit de confuză și se pierde în negura veacurilor. Unii plasează originea lor în Egiptul antic, iar alții susțin că aceste cărți Tarot au apărut în Europa, în secolul 14, în Italia[7]. Astăzi este considerată deja una din cele mai răspândite forme de ghicit în cărți pentru prezicerea viitorului. Însă dincolo de acest parametru de răspândire, cărțile Tarot au o îndelungată istorie și legătură cu spațiul larg ocultist[8].

            Potrivit cu teoreticienii ocultismului, atât cele 22 de chei mari ale cărților, care formează „Arkana Mare”, cât și cele 56 mici, cunoscute drept „Arkana Mică” se subdivizează în continuare și se corelează cu alte spații oculte, în timp ce pentru alții sunt redări și corelări închise sau cabalistice[9]. Fiecare dintre cărțile Tarot are propriul ei titlu și număr, apărând în multe forme și înțelesuri diferite, în diferite domenii oculte.

            În diverse utilizări oculte, cărțile Tarot sunt folosite:

a)    Ca mijloace de cunoaștere a viitorului,

b)    Ca mijloace de inițiere,

c)     Ca o formă de magie.

Legătura directă a acestor Cărți cu ocultismul este descrisă în diferite cărți, lucrări de referință ale spațiului ocultist. În unele din aceste lucrări citim următoarele lucruri relevante: „Cărțile Tarot sunt considerate de ocultiști drept baza învățăturii orale a magiei”[10].

Prezența substanțială a elementului ocult în Cărțile Tarot este mărturisită și într-un manual special al ocultismului, în care, referindu-se la aceste cărți, se spune: „Potrivit cu teoria ocultismului, ele (cărțile) au figuri ale cheilor secrete ale cărții sfinte de magie. De altfel cuvântul Tarot înseamnă Solomonie (Vrăjitorie)”[11]. Un alt reprezentant al ocultismului, referindu-se la aceste cărți, le caracterizează drept „una dintre impresionantele descoperiri ale neamului omenesc” (!), care exercită, totdeauna potrivit argumentului său „un farmec irezistibil”[12].

Legătura cărților Tarot cu ocultismul, având desigur o poziție pozitivă față de aceste cărți, este mărturisită și de către Francmasonerie. Referitor la cărțile Tarot, într-o carte reprezentativă a masoneriei grecești, printre altele se menționează și următoarele: „Este de o deosebită importanţă, indiferent de partea din care se apropie adeptul de adevăr, care se află în Misterele Antice. Deşi simbolismul lor exprimă ideea universală, cu toate acestea, reprezintă şi o parte specială a ştiinţei sacre, deoarece este alfabetul simbolic al filozofiei oculte”[13].

TALISMANELE

          Purtarea Talismanelor este o practică foarte veche, care se foloseau la o mulţime de culte păgâne ca mijloace de protecţie, de presupus control al spiritelor sau chiar şi al forţelor naturale. În Egiptul antic, de pildă, cel mai răspândit talisman era aşa numitul „Ochiul lui Horus”, în timp ce în Grecia antică erau de două feluri: cele care se legau în jurul unui mădular sau al trupului și cele care se agățau.

               Astăzi talismane sunt prezente și în spațiul ocult și încă în multe forme. Li se face reclamă, sunt scoase în evidență și sunt vândute ca obiecte ce conțin puteri magice, care îl ocrotesc, chipurile, pe cel care le are de boli, de deochi, de tot felul de piedici, de vrăjitorie și de tot felul de ghinioane. Alteori sunt promovate ca mijloace de a dobândi noroc, succes, câștig, bogăție, fertilitate etc. Desigur problema devine încă și mai complexă și mai mare, atunci când un astfel de tip de convingeri se combină cu prejudecăți și superstiții, care de asemenea sunt prezente și chinuie o mulțime de oameni care cred în ele.

            În spațiul ocult extins se face reclamă la talismane confecționate din diferite materiale, în multe și felurile forme, mărimi, culori etc. Sunt purtate, de obicei la gât sau la mână. Uneori sunt așezate în locuri vizibile în case, în camere, dar și la locurile de muncă. Nu este întâmplător faptul că simboluri oculte, cum ar fi așa- numita cruce egipteană (Ankh), să fie prezentată ca un excelent talisman-simbol al puterii și ocrotirii.

            O altă categorie de astfel de talismane din spațiul ocult conțin inscripții, descântece, fraze cu conținut religios – de pildă, nume de Îngeri, luate de obicei din surse oculte, simboluri, figuri sau forme, ca mijloace de apărare și protecție împotriva energiei negative.

            În spațiul ocultismului, talismanele sunt prezente chiar și în cel mai dur nucleu al lui, în ceremonii, adică în vrăjitorii, ca mijloace, chipurile, de protecție a vrăjitorului de energiile necontrolate ale spiritelor pe care le cheamă.

            În spațiile newage-iste vom întâlni de asemenea prezența și folosirea talismanelor. Aici însă reclama și explicarea modului de funcționare a lor are o căptușeală de exprimare newage-istă, cum ar fi de pildă că talismanele sunt mijloace energetice de protecție, conductoare de energie, acumulatoare de energie pozitivă, organe de protecție prin vibrații, care transmit sau reglează.

            În opoziție cu această realitate ocultă sumbră și dureroasă există realitatea creștină. Concepția ocultă despre talismane legată de superstiții și prejudecăți  aparțin acelor lucruri pe care, împreună cu altele, credinciosul le-a lepădat ca lucrări și cult al diavolului în clipa sfântă a Sfântului său Botez. Creștinul gustă bogăția și binecuvântarea libertății, pe care i-a dăruit-o Hristos.

            În acest context putem înțelege critica creștină a fenomenului încă din cele mai vechi timpuri, așa cum ea este consemnată în extrasul care este atribuit Sfântului Atanasie cel Mare. Sfințitul Părinte menționează: „Căci (talismanele) agățătoare și descântecele sunt ajutoare deșarte. Dacă cineva le folosește, să știe limpede că s-a făcut pe sine necredincios în loc de credincios, păgân în loc de creștin, neînțelept în loc de înțelept, irațional în loc de rațional”[14].

            Mai mult decât atât, împotriva haosului ocultist al talismanelor, creștinul are ca armă ce nu poate fi distrusă Cinstita Cruce a Domnului. Sfântul Ioan Damaschin, rezumând credința diacronică a Bisericii, ne amintește, prin neîntrecuta sa acrivie teologică, referitor la Cinstita Cruce, că: „Ea este pavăza, arma și biruință asupra diavolului. Ea este pecetea, ca să nu se atingă de noi nimicitorul, după cum spune Scriptura. Ea este scularea celor căzuți, sprijinul celor ce stau, reazemul celor slabi, toiagul celor păstoriți, călăuza celor ce s-au întors (la credință), desăvârșirea celor sporiți, mântuirea sufletului și a trupului, izgonitoarea tuturor răutăților, pricinuitoarea tuturor bunătăților, distrugerea păcatului, răsadul Învierii, pomul vieții veșnice”[15].                                                                                     

Traducere din limba greacă de Ierom. Ștefan Nuțescu.