Asta-i bucuria firească a omului: să bucure pe un celălalt

Preot Visarion Alexa

Sfântul Ioan Scărarul spune că sunt multe trepte duhovnicești, însă odată ce omul a pășit pe cea mai importantă- calea umană- le va urca ușor pe celelalte. Acesta este firescul omului, propriu lui, asta-i bucuria lui firească, sădită de Dumnezeu în el: să bucure pe un celălalt.

Când te ridici împotriva unui om, când trăiești doar în ambițiile tale, trăiești împotriva chemării lui Dumnezeu şi vei muri sufletește înainte de moartea trupească. O zi ambițioasă (orgolioasă) îți răpește, prin tristețe, prin răutate, timp prețios din viață.

“Părinte, de ce e aşa şi nu e invers, de ce ne certăm mereu, de ce nu e pace?” Îmi vine să spun: “Pentru că eşti tu nebun de orgoliu și nu renunți la ambițiile tale, pentru că nu ai înțeles calea aceasta pe care ai pășit!”.

Marea mea străduință este să înțeleg că Dumnezeu este VIU și ADEVĂRAT! Marea mea străduință este să trezesc existența mea și să o pun în legătură cu El.

Când te trezești, totul capătă sens. Când te trezești spiritual, nu mai stăpânești pe nimeni. Când te trezești, tot ce este în jurul tău te umple de bucurie și te hrănește, tot ce este în jurul tău devine suficient pentru ca tu să poți să-ți desfășori existența fericit.

Dacă însă nu ești trezit, dacă te gândești doar la tine și la plăcerile tale, tot ce se va întâmpla cu tine va fi un dezastru.

Marea străduință a Bisericii este trezirea omului.

Nu vreau să veniți la Biserică pentru a deveni mai buni (psihologic!), pentru a aprinde lumânări, pentru a face act de prezență sau, și mai grav, pentru a câștiga la loto sau mai știu eu ce alte dorințe bicisnice mai are omul.

Un singur sens este în venitul omului la Biserică: actul trezirii.

Stau în fața lui Dumnezeu cel Adevărat și Veșnic! Actul suprem al deconstruirii acelei imagini proaste, greșite, false, eretice, pe care o avem despre Dumnezeu și așezarea înaintea Lui cu mintea golită de orice închipuire și de orice așteptare egoistă.

Dacă ați înțeles lucrul acesta, sunteți în locul potrivit, dacă nu, vom intra într-o suferință reciprocă: dumneavoastră ne veți face pe noi să suferim, pentru că veți aduce acatiste pe care scrieți că vreți mașină, casă, bani, soț/soție, noi nu le vom putea citi pentru că sunt în total conflict cu existența noastră și astfel ne vom provoca reciproc suferințe.

Trăiesc cu profundă durere o sumedenie de întâmplări din parohia în care slujesc. Omul nu-și mai acceptă viața.

Suntem oameni “duși la Biserică” și, cu toate acestea, suntem oameni plini de orgolii și de tupeu. Unde este Dumnezeu cel Viu dacă, după ani de zile, viața noastră este construită la fel, în același tipar al tupeului, al egoismului, al orgoliului, al încăpățânărilor prostești? Ce am înțeles din venirea în Biserică?

Am făcut oare, cu adevărat, un act de trezire spirituală sau doar ne-am târâit în fața unui dumnezeu pe care ni l-am închipuit după modelul duhului din lampa lui Aladin?

Oare nu cumva Dumnezeul în care crezi este unul închipuit, construit antropomorfic în inima ta și ești în erezie?

Haideți să luăm o lupă și să o punem pe omul acesta generic, pe lunatic…de fapt, haideți să o punem pe noi.

Cum este o zi din viața noastră, dacă nu chiar așa: ba în apă, ba în foc, pentru că un duh întunecat ne stăpânește şi ne aruncă ba în apă, ba în foc și noi nu facem nimic împotriva lui.

Reușim noi oare să ținem măcar o singură zi pacea? Măcar o singură zi în care să nu aruncăm cu vorbe în ceilalți, să nu “spânzurăm” pe careva, să nu încercăm să stăpânim vreun om? Una, măcar una!

Cine este lunaticul, așadar, dacă nu fiecare dintre noi?

Dacă vrei să scapi de duhul acesta al nesimțirii sufletești și al tupeului, care îți controlează viața și care te face pe tine să fii nebun în relație cu toți cei din jurul tău, atunci trebuie să ai puterea să spui “muntelui”: “Ridică-te și aruncă-te în mare!”

Cine este “muntele”? Cel mai mare munte din existența unui om…EGO-ul. Nimeni nu poate ajunge în vârful lui. Doar dracu’ își face cuib sus, pe vârf.

Să nu ne amăgim! Să încetăm cu ambițiile! Să înțelegem că viața noastră nu este construită numai din ambiții. Copiii noștri sunt rodul orgoliilor noastre, să știți.

Actul trezviei sufletești este un act foarte serios, care ar trebui să înceapă cu lucruri concrete:
Nu stăpâni niciun om!
Nu-ți manifesta ego-ul!
Nu căuta să-ți împlinești mofturile chinuind oameni!

Să privim cu multă responsabilitate viața spirituală, pentru că altfel vom lăsa această povară grea copiilor noștri care, la rândul lor, crescuți în spiritul acesta al lui “totul mi se cuvine”, vor fi, de fapt, măcinați de tristeți nesfărșite…

Total
235
Shares
Previous Post

Cât de grea este dobândirea harului Duhului Sfânt?

Next Post

Duşmanii societăţii

Related Posts