Astfel am învăţat să ne mulţumim cu măsurile noastre

Odată, părintele Iosif cel tânăr şi cu mine i‑am rugat să ne îngăduie să‑i urmăm în nevoinţa postirii, dar Stareţul ne‑a spus:

– Nu puteţi!

– Ba putem!, insistam noi şi‑l rugam în acelaşi timp să ne lase să postim.

Când Stareţul a primit să urmăm şi noi în Postul Mare rânduiala lor de postire, aproape că zburam de bucurie. Mâncarea noastră zilnică era 25 dramuri[1] de făină de grâu pe care o amestecam cu puţină apă, o coceam şi o mâncam la ceasul a nouălea după ora bizantină (în jur de ora 3 după‑amiază). Cele 25 de dramuri erau de fapt vreo 75 de grame, pe care părintele Arsenie ni le cântărea şi ni le dădea într‑o conservă. Toate au mers bine până în săptămâna a cincea a Postului. Atunci istovirea noastră s‑a făcut deja simţită. Către sfârşitul acestei săptămâni, într‑o zi, nu ne‑am trezit la ora rânduită, deşi părintele Arsenie ne‑a bătut în fereastră.

– Arsenie, a strigat Stareţul, ce au micuţii de nu se mişcă?

– Sunt bolnavi.

– Arsenie, nu fi naiv, nu au nimic. Dă‑le numai puţină pâine şi îndată se vor face bine.

Şi într‑adevăr, de îndată ce am mâncat puţin, ne‑am revenit. Astfel am învăţat să ne mulţumim cu măsurile noastre şi să nu încercăm să facem nevoinţe mai presus de puterile noastre. Ei însă le făceau.

[1] Dram (drámuri), s.n. – Veche măsură de greutate în valoare de 3,38 grame în Ţara Românească şi 3,23 grame în Moldova.

Extras din Starețul meu Iosif Isihastul – Arhim. Efrem Filotheitul, Editura Evanghelismos.

Total
43
Shares
Previous Post

Evanghelia zilei (Ioan 11, 1-45)

Next Post

Viețile Sfinților – aprilie, ziua 16

Related Posts