Astronauți duhovnicești

Va trebui să ne silim pe noi înșine să priveghem, să ne ostenim sau mai degrabă să o avem ca și grijă permanentă, și anume cum să ajungem la ceasul când ne vom scula să comunicăm cu Dumnezeu Tatăl. Prin cugetarea dumnezeiască înțelegem că omul a fost creat numai și numai să se îndeletnicească cu Dumnezeu. După ce ne împlinim cele necesare de care au nevoie trupul și grija vieții, tot restul timpului trebuie să fie petrecut cu mintea la Dumnezeu și la viața viitoare.

Contemplarea lui Dumnezeu este un rai nesfârșit. Mii de raiuri nu se pot compara cu contemplarea lui Dumnezeu. Acești sfinți monahi încercați, precum Starețul meu, care se apropie de Dumnezeu și vorbesc „palpabil” cu El, devin astronauți duhovnicești, care urcă materia în lumea duhovnicească și cercetează lucrurile așa cum sunt și cunosc numai pe Dumnezeu și nimic mai mult. „Eu și Dumnezeu și nimic altceva!”. De aici încolo se deschide o nesfârșită contemplare a lui Dumnezeu.

Cu astfel de contemplări și de trăire a lui Dumnezeu, cum să simtă părinții pustia ca pe o singurătate și ca pe o izolare de oameni? Chiar și numai amintirea că ar putea întâlni vreun om le aducea mâhnire. Pustia pentru ei era mângâiere. Sfântul Siluan se liniștea, iar când ieșea afară pentru nevoia sa, își arunca camilafca pe fața sa, ca să nu vadă ceva care să-i despartă mintea de contemplarea lui Dumnezeu.

– De ce, părinte, te acoperi? l-au întrebat. Nu vrei să ne vezi?

– Nu, frate. Dar ce folos este să văd atâtea lucruri în jur, când pentru mine Dumnezeu S-a făcut Om?

Acestea le spunea vrând să dea un răspuns fraților, dar cei care au experiența contemplațiilor își dau seama la ce se referea prin aceste puține cuvinte.

Luminarea ce o primesc aceștia e atât de intensă, încât omul nu-și mai găsește cuvintele să exprime ceea ce simte. Își simte cu inima sufletul ca o mireasă a lui Dumnezeu, împodobită cu veșminte dumnezeiești (așa cum simte o mireasă lumească că este unită înlăuntrul ei cu mirele ei), că mai ales sufletește se săvârșește nuntă duhovnicească cu Fiul lui Dumnezeu și sufletul ajunge la extaz, căci nunta aceasta este veșnică. Această legătură nupțială durează veșnic.

În altă stare se simte ca un copil al lui Dumnezeu, care Îl va moșteni pe Părintele veșnic, a Cărui frumusețe nu poate fi înțeleasă sau descrisă și se împodobește din bogăția Părintelui său. Alteori sufletul simte atâta bărbăție, ca și cum ar fi gata să spulbere toate cetele demonilor. Acestea, desigur, sunt cuvinte, dar în simțire este ceva de neînțeles, care nu se poate măsura cu nimic.

Odată, în Postul Mare, în primele zile din prima săptămână, pe când ne aflam în pustie, deoarece trăiam isihast, separat unul de celălalt, am ieșit afară să adun câteva verdețuri. Însă ce mi s-a întâmplat nu pot să descriu sau să tâlcuiesc. Dar voi spune spre slava lui Dumnezeu! M-am aflat în Ceruri, printre Îngeri și psalmodii! Era o răpire a minții, ceva foarte înfricoșător. Dacă această stare ar fi durat puțin mai mult, nu aș fi putut sta pe picioare din prea multă desfătare. Aceasta a fost ceva din mila lui Dumnezeu, căci nu puteam să o tâlcuiesc; nu era ceva din strădania mea. Și din această prea săracă gustare și cunoaștere, pot să spun ce se va întâmpla cu omul, când se va mântui numai cu mila lui Dumnezeu, iar nu din faptele sale. Căci nimeni nu are fapte vrednice de mântuire. Mă simt atât de nevrednic și de mic, încât, dacă nu va ajuta Dumnezeu, sunt deplin gol cu desăvârșita cunoaștere a nimicniciei mele. Dacă am ști ce a pregătit Dumnezeu pentru oamenii care se vor lupta până la sfârșit, am spune: „Adaugă-ne, Doamne, răbdare!”.

Să-L rugăm pe Dumnezeu să ne dea această răbdare, această râvnă, această putere. Însă eu, cel care vă spun acestea, nu am nimic din aceste harisme, fiindcă nu am lucrat pentru Dumnezeul meu, așa cum trebuia; de aceea pe dreptate sunt lipsit de bunăvoința Sa.

Fie ca Dumnezeu să ne învrednicească să Se sălășluiască în inimile noastre, să-L simțim Viu, Adevărat și acum și în veșnică Împărăția Sa!

Fragment din cartea Arta mântuirii – volumul 2 – Cuviosul Efrem Filotheitul, care va apărea la Editura Evanghelismos.

Total
6
Shares
Previous Post

Evanghelia zilei (Ioan 1, 35-51)

Next Post

Apostolul Andrei, temelia creștinismului românesc

Related Posts