Sunt vreo doi-trei duhovnici care au puţină evlavie împreună cu puţină vătămare de minte şi încurcă lumea. Şi pe toţi îi categorisesc demonizaţi. Nu ascultă de nimeni. „Sunt preot, spun ei, am stăpânire”. Dacă aflaţi despre astfel de cazuri, să spuneţi oamenilor să fie atenţi cu astfel de preoţi, pentru că unii ca aceştia fac rău Bisericii. Să le spuneţi: „Căutaţi un duhovnic bun şi mergeţi la el ca să vă folosiţi”. Aceia au ajuns să se folosească de numele meu, chiar şi de fotografia mea, ca să dea lumii impresia că au legătură cu mine.
Desigur, unii ca aceştia au circumstanţe atenuante pentru că sunt uşuratici. Dar există chiar şi unele elemente mârşave, care prezintă oţetul drept vin. Unul a fost contabil mai întâi, a lucrat undeva, iar acum umblă prin toată Grecia de Nord şi se prezintă ca ucenicul meu. Spune că i-am dat darul străvederii şi alte patru-cinci harisme şi astfel înşeală lumea şi adună bani.
– Este cleric?
– Nu, mirean. M-a văzut odată în Dafni şi s-a ascuns, ca să nu-l văd, pentru că este… „fiu adevărat al meu”. Din fericire bea, miroase a rachiu, îl văd unii ameţit şi astfel îşi fac probleme.
Câţi astfel de escroci nu există, care exploatează durerea lumii şi fac negustorie! Cineva a spus unei femei văduve: „O mână a bărbatului tău nu a putrezit pentru că sufletul lui are nevoie de rugăciune”. „Ce să fac acum? spuse nenorocita. Ia să-i dau bani, ca să se roage pentru sufletul bărbatului meu”. După ce i-a luat destui bani, peste puţin îi spune: „Iată, am scăpat de prima primejdie, acum este ceva mai bine…”. Şi dă-i şi dă-i bani, până ce i-a luat jumătate de avere ca să afle bărbatul ei „odihnă”.
Sunt unii înşelaţi care îi însemnează cu semnul crucii pe bolnavi, murmură ceva şi, chipurile, îi fac bine. Oamenii se înşeală şi nu se duc să se spovedească, să-l cheme pe preot ca să facă un Sfântul Maslu sau să le citească vreo rugăciune, ci se duc la aceia. Dau şi o grămadă de bani. Mi s-a spus că într-un sat erau doi înşelaţi care aveau o bună „colaborare”!… Diavolul dădea unui consătean de-al lor, de pildă, o puternică durere de cap sau pricinuia o durere de mijloc, iar apoi se ducea la unul din înşelaţi şi îi spunea: „Cutare are o puternică durere de cap din cutare pricină”. Când se ivea vreo ocazie, cel înşelat îi spunea consăteanului său: „Eu ştiu de ce te doare capul”, şi îi descoperea imediat pricina. „Adevărat, ce descoperire! spunea acela. Şi acum ce trebuie să fac pentru ca să-mi treacă?”. „Să te duci la cutare”, îi spunea şi îl trimitea la celălalt înşelat. Aţi văzut ce a născocit diavolul ca să-i ţină pe oameni în înşelare? A pus pe doi înşelaţi să „colaboreze”, unul să stabilească diagnosticul, iar altul, chipurile, să vindece, ca astfel să ţină lumea departe de Biserică.
Extras din Nevoință duhovnicească – Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos.
