– Părinte, atunci când oamenii ne povestesc vedenii sau că au văzut un Sfânt etc., ce să le spunem?
– Este bine să le spuneţi să fie rezervaţi. Aceasta este mai sigur, pentru că nu pot toţi să deosebească dacă o vedenie este de la Dumnezeu sau de la diavolul.
Chiar de la Dumnezeu de ar fi vedenia, omul nu trebuie s-o primească. Dumnezeu este mişcat, într-un fel, atunci când vede că făptura Sa nu primeşte vedenia, deoarece aceasta arată că are smerenie. Dacă într adevăr este un sfânt cel ce se arată, Dumnezeu ştie, după aceea să înştiinţeze şi în alt mod sufletul şi să-l povăţuiască la ceea ce vrea. Este trebuinţă de atenţie, pentru că poate veni aghiuţă să apese butonul şi să pornească televizorul…
Am cunoscut un suflet care nu fusese ajutat de oameni şi de aceea i se justifica ajutorul dumnezeiesc. Dumnezeu i-a arătat ceva ca să-l ajute. După aceea însă diavolul i-a adus gânduri: „De vreme ce Dumnezeu te-a învrednicit să vezi această vedenie, se vede că – cine ştie? – te rânduieşte pentru ceva mai înalt”. Din clipa în care a crezut aşa ceva, diavolul a început să-şi facă treaba lui şi-i făcea comandă. Dar în cele din urmă lui Dumnezeu iarăşi I-a fost milă de sufletul acela. A avut o vedenie şi a auzit o voce spunându-i: „Să-i scrii Părintelui Paisie toate vedeniile ce le-ai avut”. Astfel mi-a scris o scrisoare cu toate vedeniile pe care le-a avut. Ispititorul o zăpăcise. Într-adevăr avea vedenii, dar toate erau ale diavolului. Din toate vedeniile pe care le-a văzut numai prima şi ultima au fost de la Dumnezeu. Ultima a îngăduit-o Dumnezeu, ca s-o aducă la socoteală, s-o ajute să se slobozească de înşelare. În cele din urmă, sărmana aceea a ascultat ce i-am spus şi a scăpat.
Extras din Nevoință duhovnicească – Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos.
