Ați înțeles această pildă?

Un om bogat avea un singur fiu, însă a înfiat și un orfan și l-a crescut ca pe copilul său.

Odată, în casa lui a pătruns în taină un vrăji­tor și l-a înduplecat pe cel înfiat să lase casa bine­făcătorului său, făgăduindu-i slavă cu mult mai mare decât slava tatălui său. Fermecat, cel înfiat s-a dus la binefăcătorul său, cerându-i să-i dea drumul. Acela a priceput tot ce s-a petrecut, dar nu s-a apucat să se împotrivească, ci l-a lăsat să facă ce vrea. Totuși, petrecându-l în cale, i s-a fă­cut milă de el și i-a dat un săculeț împletit, plin cu aur și pietre scumpe, după care i-a dat, înlăcri­mat, drumul. Răufăcătorul însă nu numai că nu l-a ajutat pe călătorul singur, ci și-a trimis rude­le să-l jefuiască – și nefericitul, căzând pe mâna tâlharilor, se răscumpăra cu aurul și cu pietre­le scumpe, rugându-i să-i lase săculețul împletit.

În cele din urmă, săculețul cel prețios s-a golit și atunci i s-a înfățișat vrăjitorul însuși. Sărmanul i-a cerut ajutor ca unui prieten, însă acela și-a dat jos masca și, scrâșnind din dinți, s-a năpustit să-i ia și săculețul cel împletit.

Între timp, cel care-l înfiase pe orfan a străvăzut ce se întâmplă cu acesta în cale și l-a trimis pe fiul său cel unul-născut ca să-l mântuiască de la pierzare. Fiul a ajuns în ultima clipă, când cel înfiat se istovise deja luptându-se pentru săcu­leț, și, lovindu-l pe vrăjitor, l-a rănit de moarte, iar orfanului i-a umplut săculețul iar cu aur și cu pietre scumpe și i-a zis să se întoarcă repede aca­să, unde îl așteaptă tatăl.

Ați înțeles această pildă? Omul gospodar este Dumnezeu. Fiul Lui e Iisus Hristos. Cel înfiat este Adam cu neamul său. Vrăjitorul este sata­na. Săculețul împletit e trupul omenesc. Aurul și pietrele scumpe sunt darurile lui Dumnezeu, care împodobesc sufletul omenesc. Depărtându-se de Dumnezeu, neamul omenesc neascul­tător a pierdut treptat comorile duhovnicești și a rămas singur cu viața trupească și, când sata­na a încercat să și-l însușească și pe acesta (lucru prin care ar fi nimicit cu totul făptura lui Dum­nezeu), S-a arătat pe pământ Fiul lui Dumnezeu. Acesta l-a rănit de moarte pe satana și l-a aruncat, rănit și neputincios, în adâncul iadului, iar în viața trupească a insuflat iarăși suflet viu și a umplut-o cu darurile dumnezeiești. Totodată, a poruncit neamului lui Adam să vină cu comoara nouă înapoi, în casa Tatălui Ceresc.

Sfântul Nicolae Velimirovici

Extras din De ce nu sunt înger. Povești de trecut timpul cu folos – traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, editura Sophia.

Previous Post

Viețile Sfinților – iunie, ziua 26

Next Post

Cuviosul David – comoara Tesalonicului

Related Posts
Total
0
Share