Natura şi morala
Natura este puţin simţitoare faţă de însuşirile minţii noastre, dar este foarte simţitoare faţă de însuşirile noastre morale.…
Blestemul și rugăciunea de binecuvântare
Câteodată întâlnim, în pomelnicele primite la Sfântul Altar, cereri privitoare la admonestarea „vrăjmașilor”, care merg uneori până la…
Să cugeţi, fiul meu, la Sfinţii Mucenici
Îţi doresc, fiul meu, ca Dumnezeul răbdării și al mângâierii să te întărească în boala ta, în care…
Cuviosul Paisie Aghioritul – despre certare
– Părinte, mi-am adus aminte că odată m-aţi certat tare. – Dacă va trebui, iarăşi te voi certa,…
Dacă la începutul căii întâlnesc astfel de ispite peste puterile mele…
Coșmarurile și tulburările din timpul somnului socotește‑le că sunt furtună stârnită de invidia diavolului, care vrea să te…
Cum se poate înfrunta invidia care apare de obicei la fraţii cei mai mari faţă de cei mai mici?
– Părinte, cum se poate înfrunta invidia care apare de obicei la fraţii cei mai mari faţă de…