Preot Ioan Istrati
Oamenii timp de 2000 de ani au vorbit necontenit cu Dumnezeu. Se numește rugăciune. Fie că era rugăciunea inimii, fie Tatăl nostru, fie Slavă Ție, Doamne. Marele Pavel ne-a învățat: Rugați-vă neîncetat.
Oamenii lui Dumnezeu aveau un cordon ombilical de har între ei și Avva – Tăticul Dumnezeu. Acest cordon era Duhul Sfânt care se roagă în noi cu suspine negrăite.
Omul credincios simte un dor necuprins de a se dărui lui Dumnezeu, de a vorbi cu El, de a-L asculta, de a-L respira.
Diavolul a inventat tot felul de mașinării pentru a întrerupe această iubire necuprinsă. Păcate, patimi, gânduri, imagini, imaginație, vorbe, persoane, preocupări, idealuri, iluzii toate.
Azi, pentru mulți, dumnezeu e telefonul cu care vorbesc și se holbează la milioanele de ispite ale acestei lumi. Totul pentru a tăia cordonul ombilical dintre om și Dumnezeu, transfuzia de Sânge euharistic de la Tatăl ceresc la fiu. Dacă, Doamne ferește, nu ai răspuns la telefon, la beep, la mesaj, toată furia iadului se revarsă.
Mi-am desființat notificările. De tot. Mă uit când pot și când vreau.
Mi-am dat telefonul pe surdo-mut.
Vreau să citesc, să mă rog, să mă odihnesc, să privesc natura, să mă plimb, să scriu, să slujesc, să lucrez, să mănânc, fără ca antihristul iluziei vizuale să stea cocoțat pe capul meu.
Altfel devin în loc de unit cu Dumnezeu, siamez cu necuratul.
