Preot Ioan Istrati
Mă tot chinui cu niște pui de turcaleți care vin de trei ori pe zi cu colinda, de vreo câteva zile. Își schimbă căciulile între ei, pun o mască murdară, ca să nu-i recunosc.
Le dau dulciuri. Înfulecă bucuroși.
Deja a treia oară pe ziua de azi, vin iarăși. Cântă indescifrabil ceva lălăit și lălâi.
E foarte frig afară.
Ies exasperat. Bă, iară ați venit? Gata, hai că nu mai am bunătăți. Totuși le dau iar.
Un copilaș oacheș cu gura plină zice:
– Tu ce treabă ai?
Zic:
– Eu sunt preot.
– Ahaaa, omul lu Dumnezeu? (Superb spus).
– Da, zic.
– Și tu, dacă îî ceri lui Dumnezeu de mai multe ori îți dă?
– Da, la nesfârșit, zic eu.
– Așa și noi, oricum nu ne primește nimeni, de aia venim de mai multe ori.
Am tăcut. Nu mai era nimic de spus.
