„Până vom ajunge toţi la unitatea credinţei şi a cunoaşterii Fiului lui Dumnezeu, la starea bărbatului desăvârşit, la măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos” (Efeseni 4: 13).
Unitatea credinţei, fraţilor, şi cunoaşterea Fiului lui Dumnezeu, a Domnului nostru lisus Hristos şi Mântuitorul nostru, uneşte doi oameni întru unul singur, o mie de oameni întru unul singur, şi multe milioane de oameni într-un singur om.
Unitatea credinţei în Hristos Domnul şi adevărata cunoaştere ortodoxă a lui Hristos Domnul unesc oamenii mai puternic decât legătura de sânge, mai puternic decât unitatea de limbă, mai puternic decât oricare alte legături ale împrejurărilor exterioare şi decât orice legătură materială.
Atunci când multe suflete gândesc ca şi când ar fi unul singur, voiesc ca şi când ar fi unul singur şi doresc ca şi când ar fi unul singur, atunci multitudinea aceea de suflete şi sunt un singur suflet, foarte mare, şi foarte puternic. Diferenţele fizice dintre oameni sunt de mică însemnătate şi abia dacă pot fi luate în considerare. Astfel, sufletele care sunt unul şi acelaşi suflet se zidesc în bărbat desăvârşit, la măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos. Căci părţile acestui trup desăvârşit sunt ele însele desăvârşite, fiecare în parte.
Tot omul credincios este mădular al bărbatului desăvârşit. Hristos este Bărbatul Desăvârşit, Căruia Biserica îi este Trup Mistic. El umple cu Sine pe fiecare om care crede în El, după măsura ârstei fiecăruia.
El este plinătatea de dincolo de orice plinătate, izvorul cel viu care curge şi umple toate vasele vrednice de umplut. Cu cât se goleşte mai mult omul de toate cele care nu sunt ale lui Hristos, cu atât va veni El şi va umple cu Sine inima curăţită a acelui om. O, fraţilor, pe lângă credinţă puternică, adâncă umilinţă ne trebuieşte ca să putem primi întru noi Izvorul Apei Celei Vii! Chiar şi în natură, vedem cu câtă uşurinţă irigă ploile ţinuturile cele joase. Astfel, cu cât mai smerită este inima noastră înaintea Domnului Hristos, cu atât mai volnic Se varsă El pre Sine întru noi, udându-ne cu Sinea Lui de viaţă făcătoare şi umplând vasele curăţite ale inimilor noastre cu plinătatea nemuririi Lui.
O, Stăpâne Doamne lisuse Hristoase, Cela Ce eşti plinătatea vieţii, a înţelepciunii, a frumuseţii şi a dulceţii, ajută-ne nouă să ne smerim cum se cuvine înaintea Dumnezeirii Tale Celei înfricoşate, ca să ne facem vrednici venirii Tale întru noi. Căci noi numai pre Tine Te slăvim şi Ţie Îţi mulţumim în veci, Amin!
Extras din Proloagele de la Ohrida– Sfântul Nicolae Velimirovici, Editura Egumeniţa.
